„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Consfătuirea profesorilor de religie din judeţul Sălaj
Consfătuirea profesorilor de religie din judeţul Sălaj a început cu slujba de Te Deum săvârşită în capela Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău şi a continuat în sala multimedia a acestei unități de învățământ.
Scopul întâlnirii a fost analiza activităţilor educaţionale şi de formare religioasă a elevilor din anul şcolar ce s-a încheiat şi prezentarea proiectelor didactice şi misionare pentru noul an.
Părintele consilier cultural Mihai Dobocan a transmis binecuvântarea Preasfințitului Petroniu, Episcopul Sălajului, și a accentuat importanța colaborării între profesorii de religie și preoții parohi și a făcut precizări legate de importanța participării la Referendumul pentru definirea căsătoriei.
Inspectorul școlar pentru disciplina religie a prezentat „Diagnoza procesului educațional în anul şcolar 2017-2018” și a expus activităţile reprezentative ale profesorilor de religie din judeţ: premiile obţinute la Olimpiada de religie şi la alte concursuri naţionale sau județene (Concursul Naţional „Cultură și spiritualitate românească”, Concursul Național „Unirea: libertate și unitate”, Concursul Naţional „Biserica, locaş de închinare”, Concursul judeţean „În lumina lui Hristos”), proiectele derulate în parteneriat cu Episcopia Sălajului şi alte instituţii (Strategia Națională de Acțiune Comunitară - proiect naţional, „Biserica, tinerii şi colindele”, „Marșul pentru viață”, „Pot mai mult pentru Ștefania”, „Profesorul anului”, Revista „Din suflet, pentru suflet”, Revista Concursului național „Biserica, locaș de închinare”, Întâlnirea tinerilor ortodocși din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului).
Propunerile aflate pe ordinea de zi s-au referit la direcţiile de acţiune pentru noul an şcolar, la asigurarea aplicării corecte a noilor programe şcolare de gimnaziu pentru religie la clasa a VI-a, structura portofoliului profesorului de religie, stabilirea locației și Cercurilor pedagogice, alegerea membrilor Consiliului consultativ. De asemenea, au fost prezentate cursurile de formare la care profesorii de religie vor avea posibilitatea să participe.