Credincioși clujeni în pelerinaj pe meleaguri moldovene

Un grup de credincioși din Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca au pornit în pelerinaj pe urmele sfinților ocrotitori ai Moldovei. Grupul a fost însoțit de preoții Nicolae Buda și Ciprian Taloș, iar organizarea a fost asigurată de Georgeta Plăcintar din Comitetul Parohial. Pelerinajul a fost oferit în dar credincioșilor implicați în viața parohiei clujene.

Pelerinajul pe meleagurile Moldovei a fost oferit membrilor Con­siliului Parohial ca răsplată pentru implicarea în activitățile din cadrul Parohiei „Nașterea Domnului”. Cei mai mulți dintre ei au trudit la ridicarea bisericii de zid ce a dus și la înălțarea bisericii de suflete.

Pornind la drum printre colinele domoale ale câmpiei transilvane, grupul de pelerini a străbătut apoi Dealurile Mădă­rășului, intrând de la Reghin pe valea Mureșului, pentru a se opri la Mănăstirea Toplița, ultimul bastion al monahismului din estul Transilvaniei din inima Carpaților Orientali, ocrotită de Sfântul Ilie. Mănăstirea de la poalele Călimanilor este ctitoria primului Patriarh al României, Miron Cristea care a ridicat locașul în cinstea părinților lui, pe locul casei părintești. Dincolo de porțile de lemn maramu­reșene este așezată biserica veche din 1847, o bijuterie din lemn declarată monument istoric; tot aici se află paraclisul mănăstirii cu icoana făcătoare de minuni „Dulcea sărutare”, purtată de ctitor la locurile sfinte de la Sfântul Mormânt și de la Iordan, muzeul cu vechi icoane de lemn, stăreția și chiliile care, din pridvoare, revarsă din belșug mușcate răsfățate de soarele blând de septembrie.

Popas la mănăstirile Petru Vodă și Paltin

Pornim mai departe și trecem peste munții Giurgeului, în Moldova; prin Pasul Tulgheș, drumul continuă pe Valea Bistricioarei, apoi, pe la coada Lacului Bicaz, ne îndreptăm spre mănăstirile Petru Vodă și Paltin, acolo unde a păstorit cu credință, cu multă iubire, părintele Iustin Pârvu, care a fost întemnițat politic 17 ani. Mănăstirea se pare că a fost construită pe locul unei sihăstrii vechi care data din anul 1538, unde, în vremuri de răstriște, a poposit Petru Vodă și, în urma promisiunii făcute, a ridicat mănăstire când s-a așezat în a doua domnie. Biserica de lemn, cu pictură exterioară și acoperiș foarte larg, în stil moldovenesc, domină ansamblul monahal care cuprinde corpurile de chilii și înconjoară pe două laturi sfântul locaș. În spatele mănăstirii, peste o punte, ajungem la cimitirul unde, dincolo de crucea înaltă de lemn ce ne amintește de Aiud, formată din cruci care cresc una din cealaltă pe orizontală și pe verticală sunt mormintele și crucile de lemn, sub care odihnesc părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, Radu Gyr și alți iubitori și slujitori ai lui Hristos.

Coborâm la Mănăstirea Paltin, ctitorită tot de părintele Iustin prin anul 2000, din dorința de a clădi în acest loc un așezământ social filantropic pentru cei din împrejurimi: descoperim aici, un loc binecuvântat, unde rugăciunea se ridică spre cer din biserica de lemn, în stil maramureșean, înconjurată de flori, spre care urcăm trepte înalte. Aici, un număr impresionant de maici, se nevoiesc cu bucurie pentru îngrijirea copiilor de la centrul social și a bătrânilor, având un spital și un fel de „farmacie verde” în care prelucrează plantele medicinale din împrejurimi.

Sihăstria, Neamțul, Agapia și Văratec

Străbatem apoi Munții Stâ­nișoarei și pășim într-un spațiu în care la fiecare răscruce sunt indicatoare spre mănăstiri. La Mănăstirea Sihăstria, prin poarta largă de lemn, ne îndreptăm pe aleea largă, străjuită de brazi și flori spre biserica veche de prin veacul al XVII-lea. Aici, mari nevoitori și duhovnici, ultimul fiind părintele Ilie Cleopa, și-au dăruit viața lui Hristos. Biserica nouă cu hramul Sfintei Teodora de la Sihla, albă și primitoare, strălu­cește în soarele cald și ne îndeamnă la rugăciune și la liniștire. Pășim, apoi, spre locul unde odihnesc marii duhovnici ai mănăstirii: părinții Ilie Cleopa, Ioanichie Bălan, Paisie Olaru și mulți alți nevoitori.

După o porțiune de drum, pe valea Nemțișorului, ne mângâiem sufletul într-un alt locaș sfânt care poartă pecetea unei istorii vechi și zbuciumate, încă din 1210: Mănăstirea Neam­țului.

leganța pe care i-o dă îmbrăcămintea de piatră veche, placată cu cărămidă, suplețea formei, ca o corabie care a condus spre mântuire, prin veacuri poporul român ne impresionează. Aici toate pietrele vorbesc despre rugăciune, luptă, demnitate, patriotism, de la Ștefan cel Mare ctitorul, la Petru Rareș și multe nume care au adus măreție și cinste acestui lăcaș. Pictura, delicată, cu chipuri transfigurate, serafice, cu absida altarului și naosul pictate în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, a fost refăcută, dar păstrează urmele timpului care îi dau grandoare și sensibilitate.
În curte, înconjurăm piatra sub care a fost găsit trupul sfântului necunoscut, racla cu moaștele sale fiind în biserică, în pronaos. Pășim apoi în muzeul mănăstirii unde aflăm că acest locaș a fost un centru de cultură și de credință de-a lungul timpului.

Plecăm spre Mănăstirea Agapia, al cărei nume se leagă de cel al sihastrului Agapie care s-a nevoit odinioară în această poiană. Aici se întinde acum satul măicuțelor, cu chilii albe de poveste, de-o parte și de cealaltă a drumului mărginit de tufele înalte cu flori pastelate. Florile din grădini, mușcatele ce se răsfață pe prispele căsuțelor, ne pregătesc privirile pentru priveliștea de vis care se deschide dincolo de porțile mănăstirii, unde domnește ca o regină, biserica. Aici, Nicolae Grigorescu, în anii 1858-1862, la numai 20 de ani, a împodobit pereții cu pictură în stil neoclasic care încântă privirea și atinge sufletele. Chipurile sfinților, păstrează peste veacuri portretele unor viețuitori din sat sau din mănăstire. Iconostasul alb, cu broderii aurii care îmbracă stâlpii și icoanele, emană lumină și căldură.

La Mănăstirea Văratec, într-o altă aleasă grădină a Maicii Domnului, chiliile sunt îngrijite, cu flori pe terasele de lemn și pe lângă alei. Statuia albă din față bisericii a Domniței Safta Brîncoveanu de pe mormântul acesteia, ne invită la așezare sufletească și pace. Pe pisania de deasupra intrării în biserică scrie anul zidirii acesteia, 1808, și ctitorii, „părintele Iosif Duhovnicul și stareța Olimpiadi”. În apropiere este mormântul Veronicăi Micle ai cărei ultimi ani de viață sunt legați de Văratec.

Iași, cetatea celor șapte coline

Pornind apoi peste colinele Podișului Moldovei, spre zona largă a Câmpiei Jijiei, pelerinii ajung la Iași, orașul celor șapte coline, care ni se descoperă în lumina înserării ca un uriaș de beton, sticlă, cărămidă, piatră, dar toate așezate în grădini de flori și arbori, rânduite de mâini harnice de artizani. Înnoptăm aici și a doua zi, în aerul curat al dimineții pe străzile curate ale orașului pornim spre trei locuri emblemă ale acestei cetăți, având mereu în preajmă Palatul Culturii, o bijuterie a locurilor. Prima oprire este la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”, veche vatră a culturii și spiritualității din Moldova, ctitorie a voievodului Vasile Lupu, între anii 1637-1639, o broderie de piatră la exterior. Apoi, la Catedrala Mitropolitană, intrăm și ne alăturăm tăcuți șirului de închinători de la moaștele atât de iubitei Sfinte Parascheva. Ultimul popas este la Mănăstirea Golia, cu zidurile de piatră veche ce o încadrează ca pe o cetate. Puternică fortăreață medievală, dovadă turnul înalt și solid de la intrare, mănăstirea datează din vremuri vechi, ctitorie a marelui logofăt Ioan Golia din a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Istoria ei lungă vorbește despre domnitori ca Petru Rareș, Ștefăniță Vodă, Vasile Lupu, Duca Vodă, în timpul cărora a fost refăcută și restaurată de mai multe ori. Ultima restaurare, din 2010, îi redă strălucirea de altădată și ni se înfățișează în toată splendoarea ei.

Mănăstiri pe meleaguri sucevene

Drumul continuă, spre Suceava, iar în apropiere de Fălticeni ne hrănim din nou duhovnicește, poposind la Mănăstirea Cămârzani. Rugăciunea se deapănă în acest loc, neîncetat din jumătatea veacului al XIX-lea, ctitor fiind boierul Morțun care a ridicat biserică pe una din moșiile lui.

Ne îndreptăm spre Suceava și ajungem la Biserica cu hramul „Sfântul Gheorghe”, un locaș nou, ridicat prin nevoința părintelui Dumitru, cu hărnicia și tenacitatea sa de năsăudean gospodar. După prânzul pregătit cu iubire de gazde, facem un drum la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou unde ne închinăm la moaștele sfântului.

Plecăm mai departe, părăsind colinele sucevene și ne îndreptăm spre Obcinele Bucovinei, unde, într-un loc de basm ne așteaptă Mănăstirea Humor care pare să dateze de pe vremea lui Alexandru cel Bun. Intrăm în pridvorul deschis, apoi în pronaos, în camera mormintelor și în naos; întâlnim aceeași măreție pe care a așezat-o Dumnezeu dintotdeauna în aceste vechi locașuri și ne încearcă aceeași emoție pe care ne-o așează în suflet aceste chipuri de sfinți de dincolo de lume și totuși în fața noastră la care ne rugăm și care se roagă pentru noi. La ieșire, localnici cu costume populare îmbie pelerinii cu amintiri frumoase dintr-un capăt de țară.

Drumul continuă la Mănăstirea Voroneț, cu albastrul ei, coborât din seninul cerului carpatic, o ctitorie a domnitorului Ștefan cel Mare din anul 1488. Înconjurată de ziduri, apoi de verdele ierbii și trandafiri, ni se arată mândru îmbrăcată în hainele picturii bine păstrate: pe peretele din stânga intrării, ne înfricoșează focul cel veșnic al iadului și ne îndeamnă să ne înmulțim rugăciunea și fapta bună.

Ultima oprire este în comuna bistrițeană Unirea unde de la părintele Ioan Urian, aflăm povestea Bisericii cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, monument istoric, construită de sași în 1570 și din 1982, devenit lăcaș ortodox. Pictura bisericii, iconostasul, încălzesc acest loc care ne îndeamnă să ne rugăm și să credem în puterea mare a Celui de Sus. Soarele ne mai conduce o vreme, apoi se ascunde iar pe după dealuri transilvane, iar noi rămânem să ne continuăm drumul spre casă, cu bucurie mare în inimi, rămasă după nouă reîntâlniri cu sfinții ocrotitori al Moldovei.