Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Curs festiv al absolvenților Facultății de Teologie din Sibiu

Curs festiv al absolvenților Facultății de Teologie din Sibiu

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Transilvania
Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 26 Mai 2018

Absolvenții cursurilor de licență de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu au participat joi, 24 mai, la cursul festiv, în Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” a facultății sibiene, în prezența conducerii, a cadrelor didactice, familiilor și apropiaților.

Absolvenții teologi au participat la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoți în capela Facultății de Teologie din Sibiu pentru a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru toate realizările academice și duhovnicești din cei patru ani de studiu la vechea academie șaguniană. Părinții, familiile, rudele și apropiații au fost alături de absolvenți la cursul festiv, prilej cu care a avut loc o ultimă întâlnire cu profesorii și îndrumătorii spirituali la final de studii de licență.

„Este din nou sărbătoare în facultatea noastră, pentru că promoția anului 2018 își încheie activitatea de studenți la cursurile de licență și îi așteptăm la studiile de master. Este bucurie pentru că avem convingerea că și această promoție s-a format sub oblăduirea unui corp profesoral bine pregătit, sub oblăduirea Arhiepiscopiei Sibiului, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu fiind și profesor la facultatea noastră. Avem certitudinea că și această promoție va duce mai departe acest bagaj de cunoștințe primit în facultate, pe care dorește să-l transmită generațiilor de credincioși, de elevi, de oameni care au nevoie de ajutorul lor pe parcursul activității lor”, ne-a spus decanul Facultății de Teologie din Sibiu, pr. prof. dr. Nicolae Chifăr.

Au urmat mesajele transmise de absolvenți și mulțumirile adresate cadrelor didactice pentru tot ceea ce au împărtășit de la catedră în cei patru ani de studiu. Profesorii i-au îndemnat pe absolvenți să fie conștienți de misiunea pe care o vor avea de acum înainte ca slujitori ai sfintelor altare, ca profesori de religie sau ca ostenitori în cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Nu în ultimul rând, absolvenții au fost îndrumați să se pregătească pentru susținerea tezei de licență, și mai apoi pentru continuarea studiilor teologice la nivel de master și doctorat, pentru ca formarea lor teologică să fie desăvârșită.

 

Citeşte mai multe despre:   curs festiv  -   Facultatea de Teologie Andrei Şaguna din Sibiu