„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Cursuri festive la facultăţile de Teologie
Absolvenţii studiilor teologice din centrele universitare şi-au luat rămas bun de la cadrele didactice şi colegi, în cadrul cursurilor festive organizate de facultăţile de Teologie Ortodoxă.
Absolvenţii promoţiei 2013-2017 ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman”, din cadrul Universității din Oradea, şi-au încheiat studiile universitare de licenţă, participând la cursul festiv desfăşurat marți, 6 iunie. Festivitatea a început cu Sfânta Liturghie, oficiată în capela facultăţii cu hramul „Sfântul Teodor Studitul”, urmată de slujba de Te-Deum, la care au fost părtași, alături de Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, consilieri eparhiali, cadre didactice, absolvenții programului de studii Teologie Ortodoxă Pastorală și invitații acestora. Ierarhul i-a felicitat pe absolvenți pentru finalizarea primului ciclu de studii teologice, ani în care au împletit studiul academic cu pregătirea duhovnicească, şi a oferit facultății o icoană a Preasfintei Treimi. Pr. prof. dr. Dumitru Megheşan, decanul facultăţii, a menţionat că „o nouă generație de lucrători în ogorul Domnului este trimisă în lume să aducă roade și să propovăduiască vestea cea bună a mântuirii neamului omenesc”.
Cursul festiv s-a desfășurat în Aula Magna a Universităţii, iar cu această ocazie au fost transmise mesaje de felicitare de către PS Episcop Sofronie, din partea decanatului Facultății de Teologie Ortodoxă, prin pr. prof. dr. Dumitru Megheșan, a rectoratului Universității din Oradea, prin prof. dr. Eugen-Victor Macocian, prorector, și a Senatului Universității, prin prof. dr. Sorin Curilă, președintele Senatului. Ceremonia a continuat cu prezentarea corpului didactic, strigarea pentru ultima dată a catalogului și înmânarea diplomelor fiecărui absolvent, predarea „Cheii succesului” studenților anului III și prezentarea mesajelor șefului de promoție Alexandru Carțiș și a reprezentantului anului III, studentul Cristian Porțan. Ca în fiecare an, și anul acesta PS Episcop Sofronie a oferit premii speciale absolvenților care s-au remarcat pe parcursul celor patru ani în diferite domenii de activitate și de studiu. Premiile au constat în cărți apărute în editura „Episcop Nicolae Popovici” a Episcopiei Oradiei.
Curs festiv la Baia Mare
Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sălajului, a participat la cursul festiv de absolvire a facultăţii şi a cursurilor de masterat ale Domeniului Teologie Ortodoxă de la Centrul Universitar Nord din Baia Mare, care au avut loc la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare. Sfânta Liturghie a fost oficiată de PS Episcop Iustin înconjurat de un sobor din care au făcut parte şi cadre didactice universitare. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Sfântul Ioan Damaschin” al Domeniului Teologie Ortodoxă, dirijat de pr. lect. dr. Teofil Stan. În cadrul cursului festiv a fost strigat catalogul, iar lect. univ. dr. Eusebiu Borca a ţinut cursul „Jertfa pentru vinovăţie. Studiu exegetic la Cartea Levitic, capitolul IV, versetele 14-16”. Mesaje de felicitare au fost adresate de PS Episcop Iustin, de conf. dr. Ioan Mircea Farcaş, decanul Facultăţii de Litere şi de conf. dr. Delia Suiogan, prodecan. Au mai vorbit reprezentanţii studenţilor, Vasile Mădălin Tăut şi Gabriel Babiciu.
„Noi suntem aici: Biserica, familia şi şcoala. Cei trei piloni de bază. Biserica este spaţiul unde învăţăm că trebuie să trăim tinereţe fără bătrâneţe, ca să ne asigurăm o viaţă fără de moarte. Aceasta este profunzimea mesajului Evangheliei. Şcoala este o parte a vieţii noastre, iar Biserica este parte a întregului vieţii noastre. Cei şapte ani de acasă şi anii de şcoală îi desăvârşim în Biserică, de unde nu mai plecăm, pentru că Biserica este şcoală pentru toată viaţa. Dacă în şcoală ne pregătim pentru o anumită profesie, în Biserică învăţăm arta mântuirii şi de aceea, este o mare greşeală că se spune că Biserica nu are rol didactic. Are un rol foarte important: Biserica este şcoală pentru toată viaţa. Creştinismul este o poartă pe care intră cei ce vor”, a precizat PS Episcop Iustin.
Curs festiv la Sibiu
Absolvenții din acest an ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu au participat joi, 8 iunie, la cursul festiv, când și-au luat rămas-bun de la profesori și de la cei care i-au îndrumat în pregătirea teologică și duhovnicească. Cursul festiv a fost precedat de Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala mitropolitană din Sibiu, în prezența absolvenților, a părinților și rudelor. Soborul slujitor a fost condus de pr. prof. dr. Nicolae Chifăr, decanul facultății, iar răspunsurile liturgice au fost date de corul teologilor absolvenți.
Părintele Nicolae Chifăr i-a felicitat pe absolvenți și i-a îndemnat să-și urmeze drumul în viață având mereu în suflete valorile credinței strămoșești: „Sperăm că acest drum pe care l-ați parcurs a fost bine temeluit, bine orânduit și mai cu seamă că v-a pregătit pentru ceea ce veți face de acum încolo. De fiecare dată când asistăm la aceste momente de absolvire a unei noi generații de studenți, trăim foarte puternic două sentimente: unul de bucurie și unul de responsabilitate. Ne bucurăm ca niște părinți care i-au văzut pe copiii lor crescând, pregătiți să pornească singuri în viață, să-și croiască singuri un drum și pentru aceasta părinții trupești și cei duhovnicești trăiesc o mare bucurie, și cum ar fi o mare realizare a lor. Sigur că și ei au o contribuție esențială și nimic nu s-ar putea face dacă nu ați fi și dumneavoastră părtași la bucuria aceasta. Ne încearcă apoi un sentiment de mare responsabilitate pentru că plecați din Facultatea de Teologie, iar unii veți veni la studiile de master și doctorat. Dar mulți veți pleca în lume după această absolvire, iar această lume nu este a oamenilor, ci a lui Dumnezeu, cu toate ale ei, iar El o ocrotește, o duce spre Împărăția Sa și dorește ca toți să ajungem acolo”. În Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” a facultății, mai mulți profesori au transmis mesaje de felicitare absolvenților. Aceştia au primit diplome și flori, iar studenții din anul III au primit simbolic o cheie din partea colegilor mai mari.