„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Cuvinte duhovniceşti pentru credincioşii din Dej
În Duminica a IV-a din Postul Sfintelor Paști, a Sfântului Ioan Scărarul, la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din municipiul Dej, a fost prezent ca invitat părintele dr. Ioan Bizău din Cluj-Napoca. Părintele Ioan Bizău a fost profesor de Teologie Liturgică la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” și a slujit la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Un alt invitat a fost arhidiaconul Daniel Frumos, administratorul cantinei Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Cluj-Napoca. După Sfânta Liturghie, părintele Ioan Bizău a ţinut un cuvânt de învățătură în care a subliniat că „Ortodoxia a avut întotdeauna conștiința că miezul cultului creștin este Jertfa euharistică, adică evenimentul sacramental atotcuprinzător în care își găsesc împlinirea toate actele liturgice, toate sărbătorile și rânduielile Bisericii”.
Cu privire la treptele urcușului duhovnicesc, părintele Ioan Bizău a evidențiat că „împărtășirea euharistică este, deopotrivă, împărtășire cu Hristos și cu Sfântul Duh și adunarea unei comunități eclesiale în casa lui Dumnezeu pentru celebrarea Euharistiei și a celorlalte evenimente ale vieții în Hristos înseamnă activarea unității personale în credință, în mărturisire și doxologie”. În perioada Postului Mare, parohia invită în fiecare duminică, la Sfânta Liturghie, personalități ale mediului universitar teologic, conform pr. Iuliu Teodor Leach şi pr. Gavril Chirilă.