„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Dezvelirea și sfințirea bustului Voievodului Mihai Viteazul la Aleșd, Bihor
În orașul bihorean Aleșd a avut loc marţi, 29 mai, ceremonia care a inclus dezvelirea și sfințirea, în parcul din fața Casei de Cultură din Aleșd, a unui bust al Voievodului Mihai Viteazul. Un mare număr de aleșdani, mulți copii și tineri, oficialități locale, județene și centrale, preoți din localitate și din împrejurimi, în prezența Preasfințitului Sofronie, Episcopul Oradiei, au luat parte la manifestarea ce s-a înscris între evenimentele organizate în acest an în județul Bihor cu prilejul aniversării Centenarului Marii Uniri din 1918. De asemenea, au fost prezenţi și membrii fanfarei militare a Garnizoanei Oradea.
După dezvelirea monumentului de către oficialitățile prezente, PS Episcop Sofronie, împreună cu un sobor de preoți, a oficiat slujba de sfințire a monumentului. Au rostit alocuțiuni Ioan Todoca, primarul Aleșdului, organizatorul evenimentului, senatorul Cornel Popa, vicepreședintele Senatului României, Ioan Mang, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, și alți invitați.
PS Episcop Sofronie al Oradiei a subliniat, în cuvântul său, importanța ridicării și sfințirii unui bust al Voievodului Mihai Viteazul în pământul străbun al Bihorului: „Aflându-ne în «Anul omagial al unității de credință și de neam» și «Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918» în Patriarhia Română, la aniversarea Centenarului Marii Uniri, un eveniment cu semnificații profunde și cu un puternic simbolism, are loc în orașul Aleșd din Bihor, în cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, inaugurarea, dezvelirea și sfințirea bustului marelui Voievod Mihai Viteazul, făuritorul celei dintâi uniri a tuturor românilor, a celor trei provincii românești într-un singur stat. Este cu atât mai îmbucurător cu cât pe aceste pământuri, în care trăiesc mai multe naționalități, având confesiuni diferite și rugându-se lui Dumnezeu în limbi diferite, se petrece evenimentul acesta. Pentru comunitatea românească ortodoxă din orașul Aleșd este o mare bucurie și este o onoare pentru toți locuitorii acestui oraș, în definitiv”. Copii de la școala din Aleșd au prezentat un program cultural, iar la final au fost depuse la monumentul inaugurat jerbe de flori de către participanți.