Dobârca, satul marelui compozitor Dimitrie Cunțan

Așezat în Lunca Secașului, la 35 de kilometri de Sibiu, satul Dobârca este locul unde s-a născut părintele Dimitrie Cunțan, compozitorul care a notat pentru prima dată în sistemul de notație liniar cântările bisericești din Transilvania. Comunitatea actuală este adunată în jurul bisericii din sat, locaș de cult închinat Adormirii Maicii Domnului.

Satul Dobârca este așezat în apropiere de orașul Miercurea Sibiului și se învecinează cu satele Poiana Sibiului, Jina și Apoldul de Sus. Este una dintre vechile localități ale Transilvaniei de Sus, unde românii și-au făcut simțită prezența de timpuriu alături de comunitățile etnice care au viețuit aici. Din lucrarea „Repertoriul bibliografic al locali­tăților și monumentelor medievale din Transilvania” a istoricului Nicolae Stoicescu aflăm mai multe denumiri pe care satul transilvănean le-a avut de-a lungul timpului: „Doborka”, „Dobring”, „Dobrenk”, „Dobreng”, „Doborka”, „Doberk”.

Monografia Parohiei Dobârca menționează și alte denumiri ale satului, cu anii în care a fost atestată localitatea: în anul 1309 apărea numele „plebanus de Dobrica”; în anul 1330 apăreau denumirile „Doborka” și „Doboka”; în anul 1334 este menționată denumirea „sacerdor de Doborca”; în anul 1336 apare „Dobruca”; în anul 1484 este atestat numele „Dobroka”; în anul 1488, „Dobroka”; în anul 1532, „Doborcka”; în anul 1733, „Doberka”; în anul 1750, „Doborka”; în anul 1839, „Villa Doborcae”; în anul 1850, „Doburka”,  iar în anul 1854 sunt menționate „Doborka”, „Dobring”, „Dobârca”.

În monografia parohială este menționat și anul primei atestări documentare a satului: 1309. Documentele din acest an menționează localitatea sub denumirea „Dobrica”, o denumire de origine slavă, fapt pentru care cercetătorii au emis teoria prezenței credincioșilor ortodocși în această localitate încă din acea vreme.

Arheologii au descoperit pe teritoriul localității urme ale unei așezări omenești din neolitic. Conform monografiei parohiale au fost descoperite unelte de piatră şlefuită şi de silex, un toporaş, o râşnită, un mic vas, o figurină şi fragmente de ceramică, toate acestea fiind păstrate la Muzeul „Brukenthal” din Sibiu şi la Muzeul Liceului Teoretic din orașul Miercurea Sibiului. De asemenea, au fost descoperite vestigii romane: cărămizi, ţigle, ceramică şi fundaţia unei aşezări puternic fortificate de origine romană. Până în zilele noastre se păstrează denumiri ale unor locuri din sat cu origini foarte vechi: „Livade”, „La Cruci”, „Uliţa Muntenilor”, „Colibi”, „Spinarea Câinelui”, „Pustia”, „Pârâul Popii”, „Barcul Junisenilor”, „Dumbravă”, „Barcul Bătrânilor”.

Sunt consemnate de istorici mai multe date importante din trecutul localității. Astfel, în perioada 1481-1515, vechea cetate romană din Dobârca a fost refăcută. Din această cetate se mai păstrează doar vechiul turn. În anul 1481 este atestată la Dobârca o biserică luterană. În perioada 1659-1662, turcii şi tătarii au năvălit în localitate și au ars tot satul, cu excepția bisericii.
În anul 1690, documentele vremii menționează faptul că situaţia românilor din Dobârca a devenit foarte grea din cauza impozitelor grele. În perioada 1889-1890, în comitetul de conducere al comunei Dobârca a fost primit, pentru prima dată, un român, Ioan Nedelea. În anul 1950, la 4 martie, a luat fiinţă Gospodăria Agricolă Colectivă în Dobârca.

Până în 1989, cei mai mulți locuitori erau sași, iar după plecare acestora au rămas în sat puțini locuitori care se ocupă cu agricultura și creșterea animalelor. Ca multe alte sate româ­nești, Dobârca se confruntă în prezent cu depopularea și sărăcia, mulți dintre săteni fiind nevoiți să plece din localitate pentru a-și găsi de lucru. Actualmente, locuiesc la Dobârca puțin peste 600 de persoane, majoritatea de credință ortodoxă.

Locaș amenajat în fostul cămin cultural

Pentru locuitorii satului Dobârca, biserica ortodoxă din inima așezării este poate cel mai important loc. Actuala biserică este amenajată în fostul cămin cultural din sat. Spațiul liturgic este destul de generos, de formă dreptunghiulară, cu tavan drept, construcţia fiind veche de 150 de ani. Locașul de cult a fost sfințit pe 18 februarie 2001 de Prea­sfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, la acea vreme Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. De ce s-a ajuns la această soluție de amenajare a fostului cămin în locașul de cult? Pentru că cele două biserici din sat, ortodoxă și greco-catolică au fost demolate în anul 1955, din cauza deteriorării acestora.

Din monografia parohială aflăm că românii din Dobârca au avut de timpuriu un locaș de cult ortodox. În 1824 a fost adusă de la Strugari o biserică de lemn care a fost așezată în partea de vest a localității. În anul 1961 această biserică a fost dărâmată, iar slujbele religioase au fost oficiate în școala confesională până în anul 1999. În acel an s-a hotărât amenajarea actualei biserici în clădirea fostului cămin cultural din sat, aflat în proprietatea parohiei. Clădirea a fost înfrumusețată prin ridicarea unui turn-clopotniță. Prima liturghie a fost oficiată aici la praznicul Nașterii Domnului din 1999. Hotărârea de a amenaja locașul de cult aici, în mijlocul satului, a fost luată și pentru că vechea biserică din vestul localității era departe de casele credin­cioșilor. Noul locaș de cult avea să fie pictat tot în anul 1999.

De-a lungul vremii, locașul de cult a fost renovat și înfru­musețat. Prin eforturile cre­dincioșilor păstoriți de parohul Liviu Dumitru Vasiu, biserica din sat a fost reparată la interior, iar pe viitor urmează să se renoveze cu totul exteriorul, atunci când vor fi posibilităţi.

„Lucrările efectuate la biserica noastră au avut scopul de a înfrumuseța la interior locașul nostru de rugăciune, urmând ca în perioada următoare să încercăm să le facem și pe cele de la exterior. Cu ajutorul credin­cioșilor din satul nostru am reușit să schimbăm podeaua bisericii, să introducem încălzirea centrală, să schimbăm instalația electrică, să înlocuim stranele și mobilierul și pentru că era o urgență, am reușit să schimbăm și acoperișul bisericii noastre”, ne-a spus parohul.

Aceste lucrări efectuate în ultimii ani la biserica din Dobârca au fost binecuvântate de Înalt­preasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului pe 20 ianuarie 2019.

Dimitrie Cunțan, personalitate a satului

Pentru locuitorii și fii satului din Dobârca este o mândrie că aici a văzut lumina zilei marele compozitor și preot Dimitrie Cunțan, cel care a adunat și a pus pe note muzicale liniare cântările bisericești din Transilvania, în lucrarea „Cântările bise­ricești după melodiile celor opt glasuri ale sfintei Biserici ortodoxe, culese, puse pe note și aranjate de Dimitrie Cunțan”, apărută la Viena în 1890 și în alte ediții în 1925 și 1943.

Dimitrie Cunțan s-a născut în 1873 și a trecut la cele veșnice pe 27 iunie 1910, la Săliște, județul Sibiu. A studiat la Gimnaziul de Stat din Sibiu, apoi la Institutul Teologic-Pedagogic din Sibiu (1858-1860). A fost învă­țător la „școala poporală” românească a bisericii din Sibiu „Iosefin” (1860-1872), iar în anul 1865 a fost hirotonit diacon și apoi preot la biserica menționată, unde a slujit în perioada 1872-1878.

A fost profesor de Cântări bisericești și Tipic la Institutul Teologic-Pedagogic Sibiu în perioada 1864-1910. A mai fost spiritual la același institut în perioada 1877-1910, asesor consistorial onorific și membru în Sinodul Arhiepiscopiei Sibiului de mai multe ori.

A rămas cunoscut în Biserica Ortodoxă din Transilvania prin lucrările sale dedicate muzicii bisericești din Transilvania.

„Cunțana”, cum este cunoscută muzica bisericească ortodoxă din Ardeal, a primit această denumire de la marele preot și compozitor transilvănean.

Dintre lucrările sale importante amintim: „Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur pentru cor în două voci” (Sibiu, 1903), „Cântările funebrale pentru cor de bărbați în 4 voci” (Sibiu, 1903), „Cântările religioase la cununii, la hirotoniri și la sfințirea bisericilor, pentru cor de bărbați, în 4 voci” (Sibiu, 1906).

A compus: „Imn la moartea marelui Andrei, pentru cor bărbătesc” (text Z. Boiu), „Dumnezeul nostru” (text I, Lepădat), „La intrarea în biserică” (text Z. Boiu), „Rugăciune” (text Z. Boiu), precum și numeroase pricesne și irmoase.

A publicat diferite articole și în periodicele sibiene: „Mitropolitul Andrei ca păstor” (în Revista Teologică, an II, 1908, nr. 5.), „Personalitatea mitropolitul Andrei” (în Revista Teologică, an II, 1908, nr. 6), „Religiozitatea și moralitatea mitropolitului Andrei” (în Revista Teologică, an II, 1908, nr. 12).

Dimitrie Cunțan nu a fost singura personalitate a satului Dobârca. Pe lângă părintele Cun­țan, aici au păstorit de-a lungul vremii preoți vrednici. În anul 1750 este menționat preotul Gheorghe, apoi au slujit aici preotul Ioan Dumitru, preotul Nicolae Ivan, preotul Pompiliu Acelenescu, preotul Ioan Nicoară, preotul Ioan Hapreanu, preotul Ioan Vonica, preotul Iacob Oancea, preotul Constantin Bujor, preotul Ilie Fleșer, preotul Aurel Chirilă, preotul Nicolae Laț­chescu și preotul Ioan Topârcean.

Prin grija actualului paroh, Liviu Dumitru Vasiu, cre­dincioșii din sat participă nu numai la sfintele slujbe, ci și la alte activități duhovnicești și social-filantropice. În fiecare an au loc pelerinaje la diferite mănăstiri, pentru sporirea duhovnicească a credincioşilor din comunitatea parohială.

„Credincioșii noștri sunt în­drumați spiritual, sfătuiți și vizitați ori de câte ori este nevoie pentru a fi mereu aproape de ei și pentru a le arăta calea spre cele duhovnicești”, ne-a mai spus parohul Liviu Dumitru Vasiu.

Parohia Dobârca se îngrijește periodic și de nevoiașii din sat. Ocazional sunt oferite diferite ajutoare şi pachete cu alimente, mai ales la praznicele mari, cum sunt Nașterea Domnului sau Sfintele Paști. De asemenea, când există cazuri urgente, care necesită ajutor, comunitatea parohială oferă sprijin în limita posibilităţilor materiale.