„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Ediția română-franceză a cărții „Fiule m’am vrut să-ți fiu candelă de ceas târziu…” de arhim. Dumitru Cobzaru, lansată la Paris
Ediția română-franceză a cărții „Fiule m’am vrut să-ți fiu candelă de ceas târziu…” de arhim. Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, a fost lansată în 17 mai, la Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” din Paris. La eveniment au participat, alături de autor, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, Marc Antoine Costa de Beauregard, protopopul Franței, lect. dr. Diana Moțoc și prof. Oana Richebon, care s-au îngrijit de traducere, pr. Iulian Nistea și pr. Laurian Rus, moderatorii evenimentului și a creștinilor ortodocși din zonă.
După un microrecital la pian, susținut de Ionel Streba, laureat al mai multor concursuri de interpretare, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif a salutat apariția cărții în română și franceză: „Aceste însemnări, această manieră de a transmite credința în scris, va rămâne o mărturie pentru generațiile următoare de creștini ortodocși din Franța. Cartea este benefică în primul rând pentru copiii români născuți în Franța, în rândul cărora procentajul de vorbitori ai limbii române scade de la an la an”.
Traducerea ediției a fost supravegheată de Marc Antoine Costa de Beauregard, protopopul Franței, care a remarcat că „în Franța e mare nevoie de materiale de catehizare ortodoxă, în special de unele pătrunse de spiritualitatea autentică. În volumul de față găsim o viziune eminamente pozitivă cu privire la viața creștină. Aici în Franța, Mitropolia și Protopopiatul sunt în situația de a traduce în franceză a trăirii ortodoxe pe care o primesc din țara mamă, din Romania. Această lansare de carte este un exemplu de eveniment cultural atât de necesar nouă, care exprimă în franceză experiența ortodocșilor români. Un exemplu foarte viu, care atestă faptul că Duhul Sfânt lucrează în Biserică”.
„A traduce este cel mai profund mod de a citi. Am găsit răspunsuri la multe întrebări ale viețuirii noastre, la problemele și neputințele noastre, la căutările și la dorul nostru după Dumnezeu”, a spus lect. dr. Diana Moțoc, de la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, iar prof. Oana Richebon a remarcat că „nu e ușor să traduci Ortodoxia românească în altă limbă”.
Arhim. Dumitru Cobzaru a remarcat despre lucrarea lansată că „este o carte scrisă la cerere, o carte comandată, un fel de testament duhovnicesc”. Autorul a subliniat importanța proximității vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu în formarea sa duhovnicească și a fiului duhovnicesc Tudor Taloș, mutat la Domnul, care este și destinatarul inițial al răspunsurilor duhovnicești formulate în această carte.
Lansarea s-a încheiat cu un recital susținut de Ecaterina Rusnac, iar cei prezenți au primit în dar câte un exemplar al volumului lansat.
Cartea a apărut în 2014 la Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu o prefață semnată de criticul literar şi eseistul Dan C. Mihăilescu. Volumul, în format bilingv română-spaniolă a fost lansat în 2017, la Madrid, iar în prezent se lucrează și la traducerea în limba engleză, italiană și greacă, conform Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.