„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Editura Renaşterea la Festivalul Internațional de Carte Transilvania
Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului a lansat trei volume în cadrul Festivalului Internațional de Carte Transilvania. Evenimentul a avut loc vineri, 9 octombrie, în pavilionul expozițional amplasat în Piața Unirii.
Primul volum lansat la ediţia din acest an a Festivalului Internațional de Carte Transilvania de Editura Renaşterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului a fost „Imnele Transilvaniei” de Ioan Alexandru, reeditat după ediția apărută în 1978. Despre această carte şi despre poetul Ioan Alexandru au vorbit Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, scriitorul Ion Pop, poetul Adrian Popescu, profesorul Vasile Sebastian Dâncu și părintele Ioan Pintea, îngrijitorul ediției. Cu toţii au rememorat personalitatea complexă a poetului Ioan Alexandru şi au lansat un îndemn tinerilor cititori de a-l descoperi pe acest scriitor de mare valoare, care a cântat în poemele sale frumuseţea patriei.
Despre cartea „Întoarecea spre răsărit. Filosofi contemporani și credința creștină veche”, de Rico Vitz, au vorbit profesorii Vasile Sebastian Dâncu și Nicolae Turcan, iar despre cel de al treilea volum, „Sfântul Ioan de Shanghai (1896-1966) și vremea sa”, de Bernard Le Caro, a vorbit părintele Ioan Bizău, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
Festivalul Internaţional de Carte Transilvania (FICT) a avut loc în perioada 6-11 octombrie în Piaţa Unirii şi în numeroase alte spaţii clujene, fiind organizat de Asociaţia Culturală Eikon şi Primăria Municipiului Cluj-Napoca.
În cadrul manifestării, aflată la cea de a treia ediţie, centrul oraşului a găzduit numeroase edituri din ţară şi de peste hotare, au avut loc lansări de carte, recitaluri de poezie şi lecturi publice, întâlniri cu peste 400 de scriitori români şi străini, dezbateri, conferinţe, colocvii, concerte și spectacole.