„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Educație juridică pentru elevii Liceului Ortodox din Oradea
În cadrul Proiectului național „Săptămâna educației juridice în școli”, elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, au avut parte de o lecție de educație juridică susținută de Cornelia Carmen Ilaș, avocat în cadrul Baroului Bihor.
Sub genericul „E rândul tău să schimbi lumea”, în prezența elevilor claselor a VI-a A, VII-a B și a VII-a C, sala festivă a liceului s-a transformat într-o sală de instanță, dar și într-un loc în care copiii s-au autoanalizat și și-au descoperit obiceiuri mai bune sau mai rele, prin raportare la normele legale și de conduită. S-au analizat cazuri reale și s-a discutat despre consecința nerespectării normelor de conviețuire socială și a legilor, totul într-un mod interactiv, copiii jucând pe rând rolul de judecător, procuror, avocat, polițist, parte vătămată, inculpat. S-au dat exemple concrete din viața de școlar și s-au explicat normele legale și legile care se aplică în cazul săvârșirii unor fapte nelegale.
Copiii au urmărit și materiale video pentru a înțelege cum pot ei să schimbe lumea în bine, prin fapte mici, în fiecare zi. Un moment important a fost și cel în care a fost prezentată simbolic Dreptatea, Justiția, prin zeiţa Themis, elevii descifrând nuanțele simbolice ale reprezentării acesteia, precum faptul că Themis este legată la ochi, adică este imparțială, nu este legată la urechi, deci este atentă la probele administrate, iar faptele rele reprezentate de șarpe sunt analizate prin prisma legii, a cărții pe care se sprijină piciorul justiției. (Prof. Florin Mercaș)