„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Eveniment al studenților teologi sibieni, în cinstea eroilor
Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR), filiala Sibiu, a organizat luni, 19 noiembrie, o manifestare cu muzică și poezie patriotică, intitulată „Eroi au fost ei, erou poți fi tu!”. Spectacolul a fost închinat eroilor neamului căzuți în Primul Război Mondial pentru întregirea patriei.
Evenimentul a avut loc în Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” a Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, în prezența decanului instituției, pr. prof. dr. Nicolae Chifăr, a prodecanului facultății, pr. prof. dr. Aurel Pavel, a cadrelor didactice, studenților teologi și a mai multor oaspeți. Totodată spectacolul a fost dedicat studenților din anul I ai Facultății de Teologie care au trecut de primele săptămâni de cursuri și de perioada de acomodare cu viața academică și duhovnicească a instituției, cu scopul de a-i atrage să se implice pe viitor în activitățile studențești.
Cântecele patriotice au fost interpretate de corul studenților de la Facultatea de Teologie, dirijat de pr. lect. dr. Sorin Dobre, de Corul psaltic „Sfântul Andrei Șaguna”, dirijat de George Florea, interpreții Vlad Pârău și Melania Rusu. Manifestarea a conținut, de asemenea, și poezii recitate de studenți teologi de la Sibiu.
La final, pr. prof. dr. Nicolae Chifăr le-a mulțumit studenților din ASCOR implicați în organizarea acestui eveniment și i-a felicitat: „Am fost martori în această seară unei trăiri de suflet foarte intense. M-am dus cu gândul la vremea studenției mele de acum aproape 40 de ani, când aici, în această aulă se organizau concerte de colinde, spectacole, concerte de muzică populară, pentru că aici era spațiul în care ne puteam desfășura noi și era un spațiu frumos. Îmi amintesc de profesorii noștri care îmi spuneau că aici a concertat la pian și a interpretat arii foarte cunoscute sora părintelui profesor Milan Șesan, care era prim-solist la Opera de Stat din Praga. Zidurile acestea și tablourile acestea, care poartă chipurile profesorilor au fost martori la multe evenimente de acest fel, care în ultimii ani au fost mai rare. Mă bucur foarte mult că organizatorii acestei seri au reînviat o veche tradiție”.
Evenimente de acest gen vor fi organizate la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu și în viitorul apropiat, prin implicarea studenților și a cadrelor didactice.