„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Eveniment cultural-artistic la Veneția de Jos, județul Brașov
Parohia Veneția de Jos, județul Brașov, prin Centrul „Ioan cavaler de Pușcariu”, va găzdui duminică, 26 februarie, evenimentul cultural-artistic intitulat „Chipuri de lumină în temnițele comuniste”, organizat de Departamentul de tineret al Arhiepiscopiei Sibiului.
Manifestarea este organizată de preotul Costin Butnar, responsabil al Departamentului de tineret pentru județul Brașov şi preşedintele Asociaţiei Social Culturale „Suflet Transilvan”. Evenimentul „Chipuri de lumină în temnițele comuniste” va avea loc în Căminul Cultural din Veneția de Jos, de la ora 17.00, iar intrarea este liberă.
Participanții se vor bucura de un program diversificat: nu vor lipsi alocuțiunile legate de rezistența anticomunistă din comuna Părău, județul Brașov și localitățile învecinate, susținute de preoți, între care Mircea Fărcaș, și de profesorul Florin Palas.
Prin prezentările lor, vorbitorii vor încerca să scoată în evidență chipurile de lumină ale celor care s-au remarcat prin rezistența împotriva propagării și infiltrării ideologiei atee în răsăritul Țării Făgărașului, dar care au suferit și au mărturisit uneori chiar cu prețul vieții personale și familiale.
Un grup de copii, îndrumați de prof. Crina Palas, va avea un program de cântece și poezii scrise în temnițele comuniste. În sala de spectacol vor avea loc și două vernisaje: o expoziție de icoane pe sticlă realizate de copii venețeni înscriși la cercul de pictură bisericească al Centrului „Ioan cavaler de Pușcariu” şi o expoziţie care cuprinde obiecte ale celor care au trecut prin închisorile politice din perioada comunistă, inclusiv părți de veșminte bisericești ale părintelui Crăciun Opre din Cinciș, Hunedoara, care a suferit opt ani de carceră, și a cărui soție, preoteasa Anica, a trecut la cele veșnice în urmă cu câteva zile.
Spectacol de muzică populară și folk
Din programul cultural-artistic nu vor lipsi cântările folk pe corzi de chitară ale mai multor interpreţi, dintre care Iulia Lupșa şi Ana-Atena Butnar, precum şi cântările tradiționale, pe muzică populară, ale interpretelor de muzică populară Diana Gribincea-Popa, manager al Casei Municipale de Cultură din Făgăraș, Lidia Iuga, o tânără interpretă ce s-a afirmat în lumea muzicii populare prin participarea la numeroase festivaluri.
Mădălina Rodocea și Marian Comanici, absolenţi ai cursurilor Școlii Populare de Artă din Brașov, vor cânta pentru prima dată în satul natal.
Evenimentul cultural-artistic „Chipuri de lumină în temnițele comuniste” face parte din cadrul „Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi pictorilor bisericeşti” și al „Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” în Patriarhia Română.