„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Festival de colinde la Cristeşti, Protopopiatul Târgu-Mureş
În Parohia Cristeşti, Protopopiatul Târgu-Mureş, s-a desfăşurat o activitate catehetică dedicată copiilor care l-au prăznuit pe Sfântul Stelian Paflagonul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de părintele inspector Florin Parasca, responsabil cu Cateheza parohială în Arhiepiscopia Alba Iuliei, care a susţinut cu aceasta ocazie şi o cateheză cu tema „Cuviosul Stelian, un sfânt pentru copii”. Răspunsurile la strană au fost date de tinerii din Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Mureș, coordonaţi de preoteasa Simona Elvira Florea. În Biserica „Sfântul Arhidiacon Ştefan” s-a desfășurat şi prima ediție a Festivalului caritabil de cântece patriotice și colinde „Români... larg deschideți poarta”. Evenimentul a început cu slujba Acatistului Sfântului Stelian săvârșită de un sobor de preoţi. Prima ediţie a festivalului a adunat mai multe grupuri şi cete de colindători, însumând peste 140 de copii și tineri din parohiile Cristești, coordonaţi de preoteasa Mihaela Silvana Racoți, Șăulia de Mureș - îndrumaţi de preoteasa Gențiana Pintilie, Valea Izvoarelor cu filia Șomoștelnic – dirijaţi de pr. Vasile Gherman, Voiniceni – coordonaţi de prof. Pop Mihaela şi Morești – îndrumaţi de pr. Marius Negrușa. Fiecare grup a interpretat câte două colinde și un cântec patriotic. Un moment artistic a fost susţinut şi de interpretul Emil Moldovan, fiul al parohiei, care a interpretat cântecul patriotic „Transilvanie frumoasă”, iar cel mai mic dintre colindători, Victor Pintilie, în vârstă de 4 ani a interpretat cântecul patriotic „Cu căciulile pe frunte”, conform Arhiepiscopiei Alba Iulia.