„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Festivalul „La obârșii, la izvor”, la Giula, Ungaria
La Centrul Cultural Român din Giula a avut loc cea de-a VIII-a ediție a Festivalului de păstrare și promovare a tradițiilor populare românești, intitulat „La obârșii, la izvor”, organizat de Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria.
Oaspeții din acest an ai românilor din Ungaria, care au adus jocurile, costumele și tradițiile populare din zona Maramureșului, au fost membrii Ansamblului Folcloric Național „Transilvania” din Baia Mare.
Festivalul a fost organizat cu sprijinul Fondului de Subvenții aparținând Ministerului Resurselor Umane de la Budapesta, al Consiliului Județean Maramureș, al Institutului Cultural Român din Budapesta și al Liceului Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula, în incinta căruia funcționează și Centrul Cultural Român.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența Preasfințitului Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, și s-a bucurat de prezența a numeroase oficialități, precum Alexandru Victor Micula, ambasadorul României la Budapesta, consulul general Florin Trandafir Vasiloni, de la Giula, consulul general Ioan Fodoreanu, de la Seghedin, Gabriela Matei, directoarea Institutului Cultural Român (ICR) de la Budapesta, Ciceu Zamfir, președintele Consiliului Județean Maramureș, Tiberiu Iuhas, președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU), Maria Gurzău Czegledi, directoarea Liceului Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula, Maria Negrău Vetro, directoarea Centrului de Documentare și Informare al AȚRU, Coralia Cotoraci, rector al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, Viorica Cherteș, președinta Asociației Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei (AFOREO), pr. Cristian Ștefan, consilierul cultural al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, memebri ai Permanenței Consiliului Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria și preoții Episcopiei împreună cu credincioși și oficialități din localitățile pe care le păstoresc, precum și numeroși oaspeți din România.
Evenimentul cultural a fost precedat de săvârșirea Sfintei Liturghii, în Catedrala Episcopală din Giula, de către PS Episcop Siluan, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, iar răspunsurile liturgice au fost date de un grup de tineri teologi și profesori din Baia Mare.
Carmen Ștetco și Cecilia Bozga, soliste ale Ansamblului Folcloric „Transilvania”, au interpretat mai multe pricesne.
La slujbă a participat, alături de localnici, şi un grup de români din părțile Lipovei, venit pentru al treilea an la rând la acest eveniment, precum și oaspeți din Arad și Oradea.
Întărirea identității naționale
În cadrul evenimentului cultural ce a avut loc după-amiază, pe scena Liceului Românesc din Giula, membrii Ansamblului Folcloric Național „Transilvania” au prezentat dansuri, cântece, costume populare și tradiții din toate cele patru zone al Maramureșului: Maramureșul istoric Voievodal, Țara Codrului, Țara Lăpușului și Țara Chioarului, dar și din zona Bucovinei. Programul a cuprins şi recitaluri ale unor maeștri precum Dumitru Dobrican, la taragot și nai, Teofil Rad, la vioară, și ale unor tineri, între care Carmen Ștetco, Cecilia Bozga, Ionuț Simu. Programul s-a încheiat cu horă românească la care, alături de artiști, au participat și spectatorii, și cu o gustare cu cozonac și vin.
Ierarhul a adresat mulţumiri celor care s-au implicat la organizarea acestui eveniment care contribuie la promovarea și întărirea identității naționale, culturale și spirituale a românilor din Ungaria. La edițiile din anii precedenți, realizate de asemenea, cu sprijinul unor Consilii Județene și Centre de Cultură Județene din județe limitrofe Ungariei, dar nu numai, au participat artiști din județele Bihor, Satu Mare, Bistriţa, Arad, Timiş, Sălaj și Cluj, conform Biroului de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.