„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Horia Roman Patapievici a susţinut conferința „Europa și creștinismul”, la Deva
La invitaţia Preasfințitului Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, în Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, a avut loc luni, 28 septembrie, o conferință de excepție cu tema „Europa și creștinismul” susținută de scriitorul, filosoful și omul de cultură Horia Roman Patapievici.
Invitatul a încercat să prezinte publicului numeros aflat în sală un tablou contrastant între două filosofii diferite, punând în paralel civilizația chineză cu civilizația europeană, accentuând ingeniozitatea civilizației chinezești și pragmatismul civilizației europene, în care „excepția” minții grecești a generat permanent un progres în gândirea și cunoașterea europeană.
Teza conferinței renumitului filosof român o constituie proclamarea creștinismului ca fundament și element de susținere a dezvoltării civilizației europene, promotorii ideii de unitate europeană fiind ei înșiși participanți activi în viața Bisericii. Paradoxal, după cum a precizat Horia Roman Patapievici, în momentul de față, apartenența și implicarea activă în viața Bisericii constituie un impediment în a accede în structurile de conducere ale Uniunii Europene, ceea ce trădează nu o evoluție, conform principiului promotor al Uniunii, ci o involuție și o deturnare a ideii primordiale de a realiza o uniune în cadrul civilizației europene bazată pe principii de organizare și funcționare derivate din principiile de conduită morală creștină.
Conferinţa susținută de Horia Roman Patapievici a fost organizată de Episcopia Devei și Hunedoarei în parteneriat cu Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, manifestarea înscriindu-se în evenimentele culturale din cadrul celei de a treia ediții a Festivalului de Toamnă „Magna Curia”, desfășurat în orașul de la poalele străvechii cetăți Deva.