„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Hram la Liceul Teologic „Nicolae Steinhardt” din Satu Mare
Pentru elevii şi cadrele didactice de la Liceul Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt” din Satu Mare, 25 ianuarie a fost o zi de mare sărbătoare, cu ocazia sărbătoririi patronului spiritual al acestei instituţii, Sfântul Grigore Teologul.
Cu această ocazie, în mijlocul elevilor şi al cadrelor didactice s-a aflat Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereul-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. De asemenea, Liceul Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt” din Satu Mare, primul liceu confesional ortodox din ţară, a împlinit un deceniu de la înfiinţare şi este unic prin faptul că şcolarizează elevi la toate nivelele de învăţământ: preşcolar, primar, gimnazial, liceal.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de PS Iustin Sigheteanul în biserica de lemn din curtea unităţii de învăţământ teologic, în fruntea unui sobor de 17 preoţi, din care au făcut parte protopopul de Satu Mare, Ioan Socolan, arhim. Timotei Bel, stareţul Mănăstirii Scărişoara Nouă şi exarhul mănăstiresc al Episcopiei, arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilier cultural mitropolitan la Iaşi, pr. prof. Gabriel Groza, directorul liceului gazdă, pr. conf. univ. dr. Adrian Gh. Paul, de la Centrul Universitar Nord din Baia Mare, pr. lect. univ. dr. Marius Nechita, directorul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, preoţi slujitori ai bisericii gazdă, preoţi din parohiile din municipiu, diaconi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul liceului, dirijat de prof. Ioan Popa Bota.
La Sfânta Liturghie au asistat toţi cei 580 de elevi ai liceului, împreună cu educatoarele, învăţătorii şi profesorii, părinţi ai elevilor, credincioşi din Parohia „Sfântul Nicolae”, în care este situat liceul, oficialităţi precum prefectul Eugeniu Avram, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, viceprimarul Radu Roca, deputatul Octavian Petric, inspector şcolar general, prof. Călin Durla, inspector şcolar general adjunct, prof. Mariana Roman, credincioşi din alte parohii ale municipiului.
Sfânta Liturghie a fost încheiată cu un Te Deum de mulţumire lui Dumnezeu pentru cei 10 ani rodnici de activitate ai liceului şi pentru ca Dumnezeu să-Şi reverse Harul Său cel Sfânt peste elevii şi dascălii lor.
În cuvântul de învăţătură PS Iustin Sigheteanul a vorbit despre viaţa exemplară a Sfântului Grigore Teologul, prezentând-o ca exemplu pentru tineri liceului.
„Ţinem tineretul aproape de Hristos. Ţinem tineretul în biserică. Şcolile noastre teologice sunt de o importanţă extraordinară, încât avem tineri de o mare şi frumoasă vocaţie. În Occident tineretul nu mai vrea să audă de Hristos, ori noi, românii, încă mai avem această moştenire”, a spus ierarhul care a vorbit, apoi, despre familia creştină şi a îndemnat credincioşii să nu fie indiferenţi la semnăturile prin care se solicită referendum pentru schimbarea Constituţiei, în care să se specifice că familia este formată din bărbat şi femeie, aşa cum a lăsat Dumnezeu pe primii locuitori ai Pământului.