„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Hramul bisericii din filia Muntele Săcelului – Moara de Pădure, Cluj
Biserica din filia Muntele Săcelului – Moara de Pădure, a parohiei clujene Săcel, și-a prăznuit vineri, 25 ianuarie, pentru prima dată, ocrotitorul, Sfântul Ierarh Grigorie Teologul. Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a binecuvântat lucrările săvârșite la noua biserică, iar apoi a oficiat Sfânta Liturghie.
IPS Mitropolit Andrei au fost înconjurat de un sobor din care au făcut parte consilierul pe probleme de misiune și protocol al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, arhid. Claudiu Grama, protopopul de Turda, Daniel Crișan, starețul Mănăstirii Băișoara, judeţul Cluj, protos. Iacob Rus, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Ierarh Nectarie”, pr. Bogdan Chiorean, directorul tehnic al postului de radio „Renașterea”, arhid. Dan Văscu, alături de preoți din împrejurimi.
După citirea pericopei evanghelice, IPS Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „Păstorul cel bun”.
„Păstorul cel mare este Domnul nostru Iisus Hristos, şi El i-a trimis în lume pe păstorii cei buni ca să aibă grijă de sufletele oamenilor (...) În luna ianuarie sărbătorim trei păstori buni: de la început pe Sfântul Vasile cel Mare, pe 25 ianuarie pe Sfântul Grigorie, pe 27 ianuarie pe Sfântul Ioan Gură de Aur, şi pe toţi trei laolaltă la sfârşitul lunii, pe 30 ianuarie. Biserica dumneavoastră este ocrotită de Sfântul Grigorie, mare păstor de suflete. Pe lângă credinţa cea adevărată au fost şi erezii, secte. În capitala imperiului, la Constantinopol, la un moment dat, arienii, - secta ariană, au prins aşa de mare teren încât sfinţii lui Dumnezeu erau îngrijoraţi ce se întâmplă cu cetatea capitală. Atunci a ajuns Sfântul Grigorie arhiepiscop al Constantinopolului. Se zice că atunci când a venit în Constantinopol doar o biserică era pe linia cea bună, ortodoxă, Biserica <Învierii>. Dar, când a plecat de acolo, dintre mulţimea de biserici din oraş toate erau ortodoxe, numai una mai era ariană. Şi în lumea aceea, ca şi în lumea noastră, erau şi secte dar încet, încet au dispărut”.
Ierarhul a subliniat că „noi suntem în credinţa cea adevărată pe care Domnul Hristos a lăsat-o Sfântului Grigorie Teologul, Sfântului Vasile cel Mare, Sfântului Ioan Gură de Aur şi celorlalţi sfinţi ai Bisericii. Sigur că trebuie să fim creştini buni şi iubitori şi faţă de cei ce au alte păreri, dar prin viaţa noastră, prin felul nostru de a fi, ar trebui să îi convertim, ca toate celelalte confesiuni religioase să vină la Biserică, să se întoarcă la izvorul de unde au plecat”.
De asemenea, despre cei trei Sfinţi Ierarhi şi despre felul lor de a lucra în Biserică, IPS Mitropolit Andrei a amintit din Epistola lui Iuda, versetul trei: „«Simţit-am nevoie să vă scriu şi îndemn ca să luptaţi pentru credinţa dată sfinţilor, odată pentru totdeauna». Credinţa noastră, Domnul Hristos a dat-o sfinţilor odată pentru totdeauna, şi noi ne străduim să o ţinem. Multă vreme, o singură Biserică a fost. Primul mare necaz s-a dezlănţuit în 1054 când Biserica de Apus, care apoi s-a numit Catolică, s-a despărţit de Biserica de Răsărit, care a rămas Ortodoxă. Un al doilea mare necaz a fost în veacul al XVI-lea, începând de la 1521, când din Biserica Catolică s-au rupt reformaţii, protestanţii de toate felurile. Iar în veacul ce a trecut s-au desprins confesiunile precum cea baptistă, penticostală, adventistă şi altele. Noi, cei ce sărbătorim astăzi pe Sfântul Grigorie trebuie să ne uităm în sus la el şi aşa cum el a avut râvna să aducă pe oameni la credinţa cea adevărată, noi să ne rugăm lui Dumnezeu să îi aducă pe toţi oamenii din România la credinţa cea adevărată”.
În cadrul slujbei, IPS Mitropolit Andrei a hirotonit preot pe diaconul Dragoș Ionuț Socaciu, pentru capela Spitalului de Ergoterapie din Cluj-Napoca. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Coral Bizantin „Sfântul Ioan Damaschinul”, dirijat de lect. univ. dr. Sorin Albu, de la Universitatea de Arte și Design, din Cluj-Napoca.
Parohul Mihai Răzvan Bogdan a mulțumit ierarhului pentru binecuvântare și slujire, iar ctitorilor pentru binefacere. Cu acest prilej, parohul a fost hirotesit iconom de către ierarh. De asemenea, persoanele care au contribuit la ridicarea noii biserici ocrotite de „Sfântul Ierarh Grigorie Teologul” au fost distinși de IPS Mitropolit Andrei cu ordine și „Diplome de aleasă cinstire”.
Construcția noii biserici din lemn a început în anul 2015. Drumul pe care credincioşii îl aveau de străbătut până la vechea biserică, din deal, îndeosebi în perioada rece, era dificil. Biserica veche se află pe munte, în vatra comunității, dar cu timpul zona s-a depopulat, iar credincioșii din filie aveau de străbătut pe jos, până la trei kilometri pe un drum forestier, care era impracticabil mai ales iarna. La dorința lor s-a ridicat Biserica „Sfântul Ierarh Grigorie Teologul”, cu o suprafaţă de 90 metri pătraţi, din lemn de brad pe talpă de stejar, în stil bizantin. Planul bisericii a fost elaborat de Călin Chifăr şi Gicu Chistol.
În prezent, biserica este acoperită şi are instalație de încălzire în șapă. Lucrările urmează să fie reluate cu padimentarea interiorului, izolarea și montarea lambriului din lemn și a iconostasului, conform Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului.