„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Hramul „Catedralei din Mănăștur”
În Duminica Tuturor Sfinților, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, unde a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, pr. lect. Liviu Vidican-Manci, protopopul de Cluj II, Alexandru Constantin Ciui, parohul Dan Cismaș, preoții slujitori ai bisericii.
Preasfințitul Teofil de Iberia i-a îndemnat pe credincioși, în cuvântul de învățătură, să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru toate darurile: „Mereu să-I mulțumim, și atunci darul lui Dumnezeu se va revărsa cu îmbelșugare peste sufletul nostru și în veacul acesta și în cel ce va să fie”. Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de Florin Ardelean.
În perioada 22-29 iunie, Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur organizează o serie de manifestări cu ocazia hramului.
Sâmbătă seara, 22 iunie, icoana făcătoarea de minuni a Maicii Domnului „Maica milelor” de la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, pictată de preotul Luca din Iclod, a fost adusă spre închinare în biserică, unde va rămâne până sâmbătă, 29 iunie.
Vineri, 28 iunie, după slujba Vecerniei, Teodor Baconschi va susține conferința „Sfinții Petru și Pavel sau vocația unității apostolice într-o Europă divizată spiritual”.
Biserica închinată „Eroilor Revoluției de la 1989”, numită și „Catedrala din Mănăștur”, s-a zidit între anii 1990-2018. Piatra de temelie a fost pusă în 6 mai 1990 de vrednicul de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu, prin implicarea parohului Vasile Raus. Proiectul bisericii a fost realizat de arhitectul Radu Spânu, purtând marca arhitecturii Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, împrumutând și unele detalii arhitecturale ale Catedralei „Sfântul Petru” din Roma. Biserica a fost sfințită în 20 ianuarie 2019, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, iar în prezent locașul de cult este pregătit pentru a fi pictat. Aici slujesc parohul Dan Cismaș, împreună cu părinții slujitori Vasile Raus, Vasile Bancoș, Nicolae Maja, Radu Onac și cu arhidiaconii Andrei Stoian și Daniel Buruian.