„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Hramuri și slujiri arhierești de Sfinții Apostoli Petru și Pavel
Mai multe locașuri de cult din Transilvania și-au sărbătorit ocrotitorii spirituali, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, modele ale credinței mărturisitoare, pilde de urmat pentru credincioșii din prezent, după cum au arătat ierarhii în cuvintele de învățătură rostite la slujbele de hram.
Mii de credincioși din Țara Năsăudului și din alte zone ale țării au participat la hramul Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, județul Bistrița-Năsăud. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, pe altarul de vară din curtea așezământului monahal. Din sobor au făcut parte peste 30 de preoți, în frunte cu exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopie, arhim. Dumitru Cobzaru și protopopul de Năsăud, Ioan Dâmbu, starețul Chiril Zăgrean.
În cuvântul de învățătură, IPS Părinte Mitropolit Andrei a vorbit despre credința mărturisitoare a celor doi Apostoli, pildă de urmat pentru creștinii de azi. De asemenea, ierarhul a arătat că în prezent nu se cere mărturisirea credinței până la jerfirea vieții, asemenea Apostolilor, ci prin cuvânt și faptă: „Una dintre cântările sărbătorii de astăzi subliniază acest lucru, că cei doi mari apostoli Petru și Pavel au avut o credință mărturisitoare, pentru că, după ce Domnul Hristos S-a înălțat la ceruri, a revărsat pe Duhul Sfânt, a întemeiat Biserica, și a trimis pe apostoli la propovăduire, cei doi L-au mărturisit pe Domnul Hristos în toată lumea”.
În cadrul slujbei, sute de credincioși, mulți dintre ei îmbrăcați în port tradițional, s-au împărtășit. Între pelerinii veniți la hramul mănăstirii Rebra-Parva s-a aflat și un grup de tineri din Cernăuți, care participă, în această perioadă la tabăra de la Centrul de tineret „Preot Profesor Ioan Bunea” de la Sângeorz Băi, județul Bistrița Năsăud.
Sărbătoare la Mănăstirea Râmeț, Alba
Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a slujit Sfânta Liturghie la una dintre cele mai vechi vetre călugărești din Transilvania, Mănăstirea Râmeț, care se află sub ocrotirea spirituală a Apostolilor Petru și Pavel. Obștea monahală este condusă de către stareța stavrofora Apolinaria Barb. Sfânta Liturghie a fost celebrată pe altarul de vară din incinta așezământului monastic.
În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit diacon pe tânărul Gabriel Pașcu, iar pe diaconul Beniamin Indreica l-a hirotonit preot pe seama Parohiei Oroi, cu filia Petea, Protopopiatul Luduș. În cuvântul de învățătură pe care l-a rostit, Arhipăstorul Alba Iuliei a spus: „Sfinții Apostoli Petru și Pavel, care au trăit pentru cer, ne îndeamnă să tânjim după cununa strălucitoare a slavei și după răsplata ostenelilor noastre. Sfântul Apostol Petru ne vorbește despre moștenirea cerească, iar Sfântul Apostol Pavel ne vorbește despre cetățenia cerească. Însă, înainte de a ajunge acolo, noi ne aflăm în statutul de homo viator, sau omul călător, amândoi Apostolii numindu-ne pe noi oamenii străini și călători.
Suntem pelerini într-o lume supusă devenirii și morții, fiindcă a noastră casă este dincolo de nori. La sfârșitul pelerinajului nostru pământesc, vom primi răsplată, pe care Sfântul Apostol Petru o numește «cunună neveștejită», iar Sfântul Apostol Pavel o numește «cunună nestricăcioasă»”, conform Arhiepiscopiei Alba Iulia.
Hram la Mănăstirea Stâna de Vale, Bihor
Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în vizită pastorală la Mănăstirea Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din staţiunea montană Stâna de Vale, cu prilejul hramului aşezământului monahal. Încă din ajunul sărbătorii s-a oficiat slujba privegherii şi s-au făcut ultimele pregătiri pentru slujba de a doua zi şi pentru primirea pelerinilor care vin din Eparhiei Oradiei şi din ţară.
PS Episcop Sofronie a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica mare a mănăstirii, în sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi. În predica rostită în cadrul Sfintei Liturghii, după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Matei, ierarhul a tâlcuit înţelesurile duhovniceşti ale fragmentului scripturistic în care Sfântul Apostol Petru, în numele celor doisprezece Apostoli, Îl recunoaşte şi Îl mărturiseşte pe Domnul Iisus Hristos ca Fiul lui Dumnezeu: „Biserica îi cinstește astăzi pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, considerați corifei ai apostolilor, cei care din dragoste pentru Domnul Hristos au mers cu mărturisirea Evangheliei păcii, cu propovăduirea mântuirii până la moartea martirică. L-au iubit pe Mântuitorul Iisus Hristos mai presus decât propriile lor vieți și au ajuns să fie și ei sacrificați, ca niște miei nevinovați, în timpul persecuțiilor dezlănțuite de împăratul păgân Nero împotriva creștinilor la Roma”. PS Episcop Sofronie a mai arătat că „cinstirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel în Răsărit, dar și în Apus, de la începuturile vieții Bisericii, îndată după martiriul lor, este un semn de unitate profetic, în mod special pentru zilele noastre, arătând că, prin misiunea acestor apostoli, ce nu s-a încheiat odată cu moartea lor martirică și care continuă prin rugăciunea lor pentru Biserică și unitatea ei, și noi creștinii de astăzi avem datoria să strângem rândurile, să manifestăm cu dragoste unitate și solidaritate între noi, unii față de alții, și mai ales în fața provocărilor pe care lumea contemporană le lansează Bisericii”.
În judeţul Bihor, peste 15.000 de persoane poartă numele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, sau diminutive ale acestora, iar PS Episcop Sofronie le-a adresat alese urări de ani mulți și binecuvântați. Protosinghelul Serafim Pop, stareţul Mănăstirii Stâna de Vale, a ierarhului şi tuturor pelerinilor care au venit în număr mare să participe la sărbătorirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă la care au participat toţi pelerinii prezenţi la hram.
Resfințire la Cuceu, Protopopiatul Jibou
Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Cuceu, Protopopiatul Jibou, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la biserică. După slujba de resfințire, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Dan Dregan, protopopul Jiboului. La finalul Dumnezeștii Liturghii, în semn de recunoștință pentru eforturile depuse la înfrumusețarea locașului de cult, PS Episcop Petroniu a acordat parohului Teodor Pop o diplomă de apreciere. De asemenea, au mai fost acordate diplome de apreciere membrilor Consiliului Parohial și tuturor celor care s-au implicat în lucrările de finalizare a lucrărilor la biserică.
Locașul de cult, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, a fost construit între anii 1852-1885, în locul unei biserici de lemn, care a fost distrusă în anul 1835, în urma unor alunecări de teren. Bisericuța de lemn data din secolul al XVI-lea. În decursul timpului locașul de cult a fost reparat de mai multe ori. Începând cu anul 2014, pr. Teodor Pop a derulat o serie de lucrări: în interior, pictura a fost restaurată în tehnica frescă, pardoseala a fost îmbrăcată cu parchet melaminat și iconostasul poleit cu foiță de aur; în exterior, a fost schimbată tabla de pe acoperișul proscomidiarului și de pe cel al centralei termice și s-au montat geamuri termopan, la intrarea laterală a bisericii și la proscomidiar au fost ridicate copertine, în jurul locașului de cult s-a amenajat un trotuar, care a fost pavat cu dale și s-a edificat o troiță. De asemenea, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.
Hramul Catedralei din Deva
La Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către un sobor de arhierei din care au făcut parte Înaltpreasfințitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, și Preasfințitul Daniil, Episcopul Daciei Felix. Răspunsurile liturgice au fost date de către Corala mixtă a Episcopiei Devei și Hunedoarei, dirijată de către arhidiaconul Daniel Balea.
Cuvântul de învățătură de la Sfânta Liturghie a fost rostit de către IPS Arhiepiscop Varsanufie, care a subliniat momentele importante din viața Sfinților Apostoli Petru și Pavel, prăznuiți împreună în această zi pentru a arăta cât de grea a fost propovăduirea Evangheliei la început și pentru că sunt pildă vrednică de urmat până în prezent.
La final, PS Episcop Gurie a mulțumit ierarhilor pentru că au răspuns invitației de a sluji împreună în această zi de sărbătoare pentru municipiul Deva, și tuturor celor prezenți la hramul Catedralei Episcopale, iar apoi PS Episcop Gurie a oferit „Crucea Episcopiei Devei și Hunedoarei pentru mireni” lui Gheorghe Irimieș, ca răsplată pentru donația icoanei Maicii Domnului „Tricherousa” către eparhia hunedoreană. Această icoană este o copie după cea a Maicii Domnului „Tricherousa” sau „a Sfântului Ioan Damaschin” – cum mai este denumită –, care se păstrează în Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Hilandar. Cu ocazia hramului Catedralei Episcopale din Deva, a fost așezată spre închinare în sfântul locaș. Sfânta Liturghie cu ocazia celui de-al doilea hram al Catedralei din Deva a încheiat seria de evenimente culturale și artistice desfășurate în cadrul celei de-a patra ediții a „Zilelor Credinței și Culturii la Deva”.
Sărbătoare la Hălmăsău, Beclean
Parohia Hălmăsău, Protopopiatul Beclean, a sărbătorit 20 de ani de sfințirea bisericii, iar cu acest prilej programul liturgic a fost unul bogat: seara s-a oficiat slujba privegherii, urmată de un cuvânt de învățătură, iar dimineața a început cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, în cadrul căreia credincioșii au fost unşi cu untdelemn sfințit. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de 17 preoți, având ca invitați pe protopopul de Beclean, Doru Zinveliu, pr. prof. Dumitru Boca şi pr. Gavrilă Burzo de la Mănăstirea Breaza.
Răspunsurile la strană au fost date de grupul psaltic condus de arhid. Adrian Dobreanu, de la Baia Mare.
Hram la Viile Dejului
Credincioșii din localitatea Viile Dejului și din împrejurimi s-au adunat în număr mare pentru a serba hramul parohiei. Sfânta Liturghie a fost oficiată de protopopul Ioan Buftea împreună cu un numeros sobor de preoți. În cuvântul de învățătură, protopopul a subliniat aspecte din viața Sfinților Apostoli Petru și Pavel și a amintit despre temperamentul plin de curaj al sfântului Petru, cel care a fost apropiat de Mântuitorul Iisus Hristos, amintind și de întâmplarea de pe Marea Galileii, când a fost chemat de Iisus Hristos să meargă pe apă ca pe uscat. Apoi, parohul Călin Prunean a mulțumit tuturor celor care au participat la Sfânta Liturghie și celor care s-au implicat în organizarea hramului. La final a fost oficiată și o slujbă de parastas pentru părintele Vasile Revnic, cel care a fost paroh în timpul construirii locașului de cult din această parohie.