Iisus Hristos - Soarele dreptății

„Nașterea ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștiinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slava Ție! (Troparul Praznicului)

Cântarea tradi­țio­na­lă bisericească ne vestește în fiecare an cu prilejul prăznuirii Nașterii Domnului că întrupându-Se El printre noi, a „Răsărit lumina cunoștinței”. Tot din troparul sărbătorii mai aflăm că El, Cel care ne aduce „lumina cunoștinței”, El Însuși fiind lumina (Ioan 9, 5) este recunoscut ca fiind „Răsăritul cel de sus”, pogorât din ceruri de la Tatăl, întrupat prin lucrarea Duhului Sfânt.

Creștinismul începe în istorie cu Nașterea Domnului, întruparea Fiului lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură ne spune că „Cuvântul” (Logosul) trup S-a făcut (Ioan 1, 14). Faptul că vine „de Sus” înseamnă că vine de la Dumnezeu, că e Unul din Treime, Fiul lui Dumnezeu, căci prin „Cel de Sus” noi credincioșii l-am înțeles întotdeauna pe Dumnezeu. Și venind „de Sus” nu poate fi altfel decât „Soarele dreptății” adică acela care face dreptate, învață, aduce și răsplătește dreptate, vrea ca lumea să trăiască după dreptate. Multe alte titluri îi vor da Mântuitorului Evangheliștii, Apostolii, marii Sfinți Părinți și teologi, dar cele mai importante, cele mai adevărate nume Și le va da El Însuși, mărturisind despre Sine și aratând locul de unde vine, de la Tatăl, ca fiu născut mai înainte de veci, de o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut, așa cum mărturisim în Simbolul credinței. Iată iubiții mei identitatea Celui a Cărui naștere o prăznuim astăzi.

Mântuitorul Iisus Hristos, „Lumina cunoștinței”

Troparul Nașterii Îl numește pe Mântuitorul „Lumina cunoș­tinței”. V-ați întrebat vreodată de ce Îi dă Biserica acest nume atât de pretențios și mare? De când e lumea, dorința de cunoaș­tere a fost țelul tuturor filozofilor, al oamenilor de știință, al înțe­lepților și al oamenilor înzestrați cu capacitate de gândire și meditație. Noi, credincioșii, credem că cele de care avem nevoie pentru dobândirea vieții veșnice, adică „Lumina cunoștinței”, ne-au venit prin Iisus Hristos, și ea, Lumina, se află înscrisă, de către cei care L-au văzut și ascultat, în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție. Despre mijloacele prin care putem obține mântuirea și despre tot ceea ce trebuie să știm și să facem în legătură cu aceasta, avem toate cunoștințele de la Mântuitorul Iisus Hristos. De aceea El rămâne cu adevărat pentru noi cre­dincioșii „Lumina cunoștinței”. Sfânta Maică Biserica a avut dintotdeauna și mai ales astăzi, într-o lume secularizată care se îndreaptă spre ură și dezbinare, misiunea de la Hristos Cel născut în iesle să propovăduiască cu­noștințele despre mântuire.

În tropar Îl numim „Răsăritul cel de Sus”, și astfel noi ne afirmăm credința că El este Fiul lui Dumnezeu, și de aceea primim drept mântuitoare toate descoperirile Lui, toate „cunoștințele” pe care ni le-a comunicat Dumnezeu Tatăl și credem în ele din tot sufletul nostru (Matei 22, 37). Hristos Domnul S-a născut într-o zi ca astăzi, pe timpul Cezarului August (Luca 2, 1) în Bethleemul Iudeii, iar troparul Îl numește „Soarele dreptății”. Libertatea de alegere a fost lăsată de Dumnezeu (Deuteronom 30, 17; Ioan 8, 32). Aspirația de dreptate este fără îndoială a tuturor oamenilor. Chiar și cei care fac o nedreptate altora, când este vorba despre ei înșiși, când li se face o nedreptate, protestează ca și cum ar crede în dreptate și ar fi cei mai drepți dintre oameni. Făcând așa, ei nu fac altceva decât să recunoască sfințenia dreptății, numai că nu o pun în practică. Toți suferim cumplit când ni se face o nedreptate. Ar trebui să suferim și atunci când se fac și altora nedreptăți. Este de pedepsit și atitudinea noastră de indiferență față de ne­drep­tățile care se fac în jurul nostru, de către ceilalți, pe care noi le-am putea împiedica. Trebuie să-i compătimim pe cei nedrep­tățiți și să-i condamnăm pe cei ce fac nedreptăți.

„Soarele dreptății” spre aceasta ne îndeamnă căci dreptatea nu este rezervată numai Împărăției de dincolo, ci și lumii acesteia. De aceea ne rugăm în Rugăciunea Domnească: „Precum în cer și pe pământ” (Matei 6, 10). Mântuitorul Hristos a precizat de multe ori că Împărăția Cerurilor începe de aici, din această lume (Luca 17, 1).

Dacă nu suntem drepți, dacă nu ne încălzim la acest Soare, dacă nu ne lăsăm călăuziți de El în toate zilele vieții noastre, nu vom putea moșteni viața de veci. Adesea auzim de „războaie și vești de războaie”. Oare de ce s-a ajuns la această situație în lumea de astăzi? Pentru că se calcă dreptatea, s-a înmulțit păcatul, pentru că s-a împuținat numărul drepților. Soarele dreptății a venit ca să reinstaureze dreptatea pe pământ în sens de viață dreaptă, morală, o viață virtuoasă. Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să ne ierte păcatele, să se înmulțească drepții pe pământ și dreptatea în lume. Acesta este mesajul Aceluia care s-a numit pe Sine „Soarele dreptății”, Iisus Hristos, mesaj adresat credin­cioșilor care Îi urmează învăță­tura și doresc să-I îndeplinească poruncile pentru a moșteni Raiul cel mult dorit.

„Fiţi pe pace, aveţi-vă bine, nu vă sfădiţi!”

Sărbătorind Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, noi cinstim cu bună cuviință pe Dumnezeu pentru darul de bucurie veșnică, dar și pentru că ne-a dat și nouă, oamenilor păcătoși, darul de a renaște, de a crește, de a înmulți și a ne desăvârși și moșteni bucuria veșnică.

Întâmpinăm, la fiecare naște­re, taina cea mare din lume, cum alta nu mai este, zidirea vieții încredinţată nouă, oamenilor, astfel devenind şi noi împreună-lucrători cu Dumnezeu. Ca lumina ochilor să păzim sufletele noastre, dar şi trupurile noastre. Să le ferim de necurăţie pentru că prin întinarea cu orice păcat a unuia dintre noi, ne facem nevrednici a locui Dumnezeu întru noi şi se vatămă şi curăţia fraţilor noştri şi precum ne putem sfinţi unii pe alţii tot aşa ne putem întina unul pe altul, pentru că „noi cei mulţi suntem în Hristos un trup, iar fiecare dintre noi mădulare suntem unii altora” (Romani 12, 5).

Să avem grijă permanentă de a preamări pe Dumnezeu prin faptele noastre de dragoste frăţească, românească şi ortodoxă, având în inimi pe toţi fraţii noştri creaţi de Dumnezeu pe faţa pământului îngăduindu-ne unii pe alţii cu blândeţe ajutându-ne şi sfătuindu-ne cu înţelepciune la săvârşirea faptelor bune. Să împlinim testamentul Sfântului şi marelui Mitropolit al Ardealului, Andrei Şaguna: „Fiţi pe pace, aveţi-vă bine, nu vă sfădiţi!”.

Aşa vom fi făcători de pace, devenind „fii lui Dumnezeu” (Matei 8, 9) rugându-ne şi de a îndemna pacea între noi, între popoare şi pacea cu Dumnezeu Atoatecreatorul.

La acest Praznic Dumnezeiesc să răsune în cânt de Doxologie glasurile noastre, colindând, precum ale îngerilor la Naşterea Domnului în peştera din Bethleemul Iudeii „Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bună voire”(Luca 2, 14).

Să nu uităm fraţilor şi surorilor, prăznuind Naşterea Domnului Hristos, sărbătorim şi ziua noastră de naştere! De aceea la acest Praznic este atâta bucurie dumnezeiască şi omenească în cer şi pe pământ. Praznicul familiei creştine!

Îi mulţumim Fiului Dumnezeiesc că a venit în lume să Se nască şi să crească, să ne mântuiască şi Îl rugăm, ca Apostolii Luca şi Cleopa, „Doamne, rămâi cu noi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”.