„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Îngrijire pentru vârstnicii din aşezămintele Arhiepiscopiei Alba Iuliei
Persoanele vârstnice ocrotite în aşezămintele sociale din Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei au fost sărbătorite cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice. Cei ocrotiţi în căminele şi centrele rezidenţiale şi cei care beneficiază de îngrijire la domiciliu au primit daruri.
O parte din aşezăminte au organizate evenimente speciale pentru sărbătorirea vârstnicilor care au primit vizita copiilor ocrotiţi în centrele sociale. Vârstnicii ocrotiţi în cadrul Aşezământului Social „Sfântul Andrei” din Bărăbanţ (Alba Iulia) au primit vizita Înaltpreasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei. Ierarhul le-a oferit cadouri, printre care şi o ediţie a Noului Testament, special tipărită cu scris mare pentru persoanele de vârsta a treia. IPS Arhiepiscop Irineu a fost însoţit de părintele Nicolae Călin Ignat, consilier social - misionar al Arhiepiscopiei Alba Iuliei şi preşedintele Asociaţiei Filantropia Ortodoxă.
Aşezământul Social „Sfântul Andrei” din Bărăbanţ are peste 30 de beneficiari şi este coordonat de părintele Mihai Ţârău.
„De Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice i-am sărbătorit pe cei care au trudit o viaţă, şi acum au nevoie de ajutorul şi mângâierea noastră. Ne-a bucurat prezenţa Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Irineu în mijlocul bunicilor de la aşezământul social din Bărăbanţ la fel cum ne bucură sprijinul continuu şi îndrumarea Înaltpreasfinţiei Sale în activitatea filantropică pe care o desfăşurăm pentru semenii noştri. Dacă vorbim de vârstnici, bunicii noştri dragi, ei merită respect, preţuire, mângâiere şi dragoste, astfel încât, cu ajutorul nostru, povara anilor să fie mult mai uşoară”, a spus părintele Nicolae Călin Ignat.
În judeţele Alba şi Mureş care formează Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia sunt ocrotiţi sau beneficiază de servicii socio-medicale de îngrijire la domiciliu peste 800 de vârstnici. În cele două judeţe funcţionează 7 centre rezidenţiale care au 125 de vârstnici beneficiari, un centru de zi pentru vârstnici cu 50 de beneficiari şi 18 servicii socio-medicale care oferă îngrijire la domiciliu pentru un număr de peste 600 de bătrâni.
Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice este sărbătorită în fiecare an, începând din 1991, la 1 octombrie. În prezent majoritatea ţărilor europene se confruntă cu îmbătrânirea populaţiei, iar potrivit statisticilor o persoană din zece are peste 60 de ani. De asemenea, estimările arată că în 2050 raportul se va schimba, astfel încât o persoană din cinci va avea peste 60 de ani, conform unui comunicat al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba