„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Întâlnirea Societăţii Femeilor Ortodoxe albaiuliene
În săptămâna dinaintea Duminicii Mironosiţelor, Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a participat la întâlnirea Societăţii Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Alba Iuliei. În cei trei ani de la înfiinţare, societatea a realizat numeroase proiecte culturale şi sociale.
La începutul şedinţei, Maria Bolea, preşedinta Societăţii Femeilor Ortodoxe din Eparhie, a mulţumit membrelor pentru implicarea în activităţile asociaţiei, precum şi ierarhului „pentru grija şi atenţia deosebită pe care o acordă femeilor creştine care, cu râvnă şi cu perseverenţă, susţin activităţile acestei asociaţii”.
IPS Arhiepiscop Irineu le-a adresat membrelor Societăţii un cuvânt despre importanţa femeii şi a mamei creştine pentru viitorul Bisericii şi al neamului: „Femeia creştină, în general, şi mama creştină, în special, cu adevărat, au în lumea contemporană o misiune mare şi sfântă. Femeia creştină, prin evlavia ei şi prin sacrificiul ei pentru Dumnezeu şi pentru Biserică, este o mărturisitoare neînfricată a Evangheliei. Când îşi pune aptitudinile şi darurile sale specifice în slujba Domnului, ea poate presta un apostolat excelent în familie şi în societate. Poetul german Goethe striga în vremea sa: «Mai multă lumină!». Astăzi, noi ar trebui să strigăm: «Mai multe mame creştine adevărate!». Dacă numărul mamelor creştine autentice va creşte în fiecare zi, lumina Învierii lui Hristos va străluci tot mai mult, Sfânta Evanghelie va fi răspândită şi împlinită tot mai mult, iar viaţa morală a poporului creştin va prospera din ce în ce mai mult”.
De mai bine de trei ani de la înfiinţare, societatea a realizat numeroase proiecte culturale şi sociale. Programul social a vizat ajutorarea vârstnicilor şi a copiilor cu situaţii materiale precare, sprijinirea elevilor cu performanţe la învăţătură, organizarea unor workshop-uri şi activităţi de recreere şi socializare în căminele de bătrâni şi în casele de tip familial. Acţiunile culturale au avut drept scop încurajarea şi promovarea lecturii prin lansări de carte, evocarea unor personalităţi feminine din istoria naţională prin mini-conferinţe tematice, susţinerea unor ateliere de pictură pe sticlă, de creaţie literară, lucru manual şi gastronomie. Nu au lipsit acţiunile de ecologizare, de plantare de arbori şi de stimulare a tinerilor de a se apropia de valorile şi tradiţiile neamului românesc, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.