„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Învierea lui Hristos: înnobilarea, dăinuirea și mântuirea neamurilor
„Datu-Mi-S-a toată puterea în cer și pe pământ. Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă. Și iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin!" (Matei 28, 18-20)
Sosit-a Ziua cea Mare și Sfântă, îmbrăcată în lumină strălucitoare în care prăznuim zdrobirea iadului și omorârea morții, căci iată, Hristos – Mântuitorul lumii a înviat din morți, „cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le" (Troparul Învierii). În această zi biruitoare și cutremurătoare iadul a fost golit, orbit fiind de lumina dumnezeiască a lui Hristos, Care S-a pogorât întru cele mai de jos ale pământului ca să-i zdrobească încuietorile și să elibereze pe cei legați din veac în întuneric, pe Adam și Eva și pe toți urmașii lor. Biserica – Mireasa lui Hristos cântă tresăltând de bucurie. „Acum toate s-au umplut de lumină: și cerul și pământul și cele de sub pământ. Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos întru care s-a întărit" (Slujba Învierii – Cântarea a III-a). În această atmosferă plină de lumină care inundă toată ființa noastră întreagă (trupul și sufletul), Biserica în care ne-am botezat, cerul și pământul, simțim, trăim și mărturisim cu bucurie negrăita Taină cea mare și unică ce s-a petrecut pe pământ: Întruparea, Pătimirea, Răstignirea, Moartea și Învierea lui Hristos, garanția și fundamentul învierii noastre și cântăm cu îngerii: „Hristos a Înviat din morți, fiind începătură (a învierii) celor adormiți" (I Co. 15,20). Darul învierii și vieții veșnice pe care l-a făcut Dumnezeu omenirii, din iubire prin sacrificiul Fiului Său, a presupus vărsarea Sângelui sfânt și dumnezeiesc al lui Hristos în timpul bătăilor și schingiuirilor și, mai apoi, în timpul crucificării, primind de bunăvoie să fie pironit și răstignit pe crucea pe care Însuși a purtat-o și a iubit-o ca pe o logodnică, pentru că era crucea noastră și a dus-o din iubire pentru noi și pentru a noastră mântuire. Lupta pentru salvarea și mântuirea omului a necesitat venirea Fiului lui Dumnezeu în lume ca să strice lucrurile diavolului (I In. 3,8), ca să zdrobească împărăția și stăpânia lui Satan, adică împărăția păcatului și a morții, și să instaureze Împărăția iubirii și vieții veșnice (...)
Mult a suferit și suferă Hristos Mântuitorul lumii când este respins de oamenii pe care îi vrea fericiți și mântuiți. Suferința Mântuitorului pentru refuzul poporului ales și ocrotit de Dumnezeu de a-L primi ca pe Cel făgăduit, Mesia, Hristosul, Fiul lui Dumnezeu și-a arătat-o fizic atunci când, înainte de Sfintele Sale Patimi, privind cetatea Ierusalimului de pe Muntele Măslinilor din apropiere, a plâns și a zis cu durere: „Dacă ai fi cunoscut și tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de la ochii tăi, căci vor veni zile peste tine când duşmanii... te vor împresura... și te vor face una cu pământul și pe fiii tăi, care sunt în tine și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră..." (Luca 19, 42-44) (...) Făgăduinţa Mântuitorului s-a împlinit. Neamurile pământului au primit predica Apostolilor trimişi de Mântuitorul în toată lumea la propovăduire, au crezut în Evanghelie, s-au botezat în numele Preasfintei Treimi şi s-au numit creştini cu numele lui Hristos, în Care cred şi pe Care Îl mărturisesc că este Fiul lui Dumnezeu – Mântuitorul lumii (...)
Lumina lui Hristos luminează tuturor, iar toţi cei ce cred în lumină au devenit fii ai luminii şi cântă cu bucurie: „Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credința cea adevărată nedespărțitei Sfintei Treimi închinându-ne, că aceasta ne-a mântuit pe noi" (Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur). Toate neamurile pământului care au primit Evanghelia nu se mai înfricoșează în fața parcursului vieții care se încheie prin moartea fizică, ci cred că sfârșitul pământesc este urmat de începutul unei alte vieți veșnice, așa cum mărturisim în Simbolul Credinței: „Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie. Amin !"
În noaptea de Înviere, întunericul din biserică și întunericul dinafara bisericii este luminat de lumina lui Hristos. Lumânarea de Înviere este aprinsă de slujitorii lui Dumnezeu de la singura sursă de lumină, candela de pe Sfânta Masă a Altarului și care simbolizează pe Însuși Hristos, care a pătruns cu lumina dumnezeirii Sale în iad, orbind pe stăpânitorul acelui loc întunecat și groaznic și luminând pe toți cei ținuți din veac în întuneric și moarte.
Lumina Învierii lui Hristos este dăruită de părinții slujitori ai sfintelor altare în noaptea de Înviere tuturor credincioșilor care s-au îmbrăcat duhovnicește în lumina nevoințelor, rugăciunilor și faptelor bune pe parcursul întregului Post al Paștilor și care sunt chemați prin cuvintele: „Veniți de primiți lumină !" Lumina lui Hristos, însă, este împărtășită mereu de către păstorii sufletești, prin toată slujirea lor sfântă la care au fost chemați de Hristos – Lumina lumii.
Preotul este martorul credincios al Învierii lui Hristos pentru că a fost îmbrăcat cu putere de Sus prin Taina Hirotoniei și punerea mâinilor episcopului. El este purtătorul luminii pe care o împărtășește credincioșilor și primul care strigă cu glas mare, pătruns de emoție sfântă și credință puternică: „Hristos a înviat!", deschizând ușile Împărăției lui Dumnezeu pentru fiii neamului omenesc.
El, preotul, slujitorul lui Dumnezeu și al poporului Său, purtând Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și lumânarea în procesiunea din jurul bisericii în noaptea de Înviere, ajuns în fața ușilor închise, lovește cu Sfânta Cruce de trei ori și strigă cu putere: „Ridicați căpetenii porțile voastre și vă ridicați porți veșnice și va intra Împăratul măririi!" (Slujba Învierii). Ușile se deschid și preotul purtând Sfânta Evanghelie, simbolizându-L pe Hristos Însuși, intră cu tot poporul în biserică, împărăția lui Dumnezeu pe pământ, cântând imnul de biruință „Hristos a înviat".
Este atâta mister, atâta pace, atâta bucurie, atâta certitudine a Învierii lui Hristos încât slujba ortodoxă din noaptea de Paști este un adevărat cutremur ce cuprinde cerul și pământul, ca și cel care s-a produs când îngerul Domnului a răsturnat piatra de la mormânt, astfel că paznicii, femeile mironosițe și apostolii să vadă minunea: mormântul gol și apoi să creadă că: Hristos a înviat!
Darul cel mai mare pe care ni-l face Hristos de fiecare dată în noaptea de Înviere este simțământul și convingerea că moartea nu are putere și că în ființa noastră a început deja învierea și viața veșnică. În Biserica lui Dumnezeu nu există copil sau matur, tânăr sau bătrân, ci toți în Hristos trăim un fenomen unic, minunat și adevărat: „tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte" (Mitropolitul Nicolae Mladin).
Printre neamurile chemate de Dumnezeu să creadă în Evanghelie și să primească botezul creștin se numără și poporul român. Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne-a trimis în dar pe apostolul Său Andrei cel întâi chemat, ca să predice Evanghelia și credința cea adevărată și să ne încreștineze prin botezul în numele Sfintei Treimi.
Darul acesta este de mare preț, pentru că prin încreștinare am devenit și noi, alături de celelalte neamuri care au primit Evanghelia, „nou popor ales al lui Dumnezeu", primind numele nobil de creștini și fii ai lui Dumnezeu după har, deci, cel mai scump titlu de noblețe, care nu se pierde niciodată pe pământ și în chip minunat se păstrează și în cer. Suntem datori să fim veșnic recunoscători Tatălui Ceresc și Mântuitorului Iisus Hristos pentru iubirea cu care ne-a iubit și pecetea Duhului Sfânt cu care ne-a pecetluit pe vecie.
Prin puterea credinței și harul lui Hristos, strămoșii noștri au ctitorit o țară, în care Dumnezeu a întemeiat Biserica Sa și prin care a lucrat înnobilarea și luminarea neamului nostru, dăinuirea, sfințirea și mântuirea lui.
Numai prin credință putem înțelege cum, la plinirea vremii, Dumnezeu a ascultat rugăciunile tuturor generațiilor de strămoși, eroi, martiri și sfinți și i-a adunat pe românii din cele trei provincii românești într-o singură țară la 1 Decembrie 1918. Dacă nu am fi avut lumina lui Hristos și pe slujitorii sfintelor altare care au condus și luminat poporul, l-au învățat slova românească și limba strămoșească și au cultivat idealul de unitate și visul de a fi o singură națiune creștină, liberă, demnă și puternică, minunea nu s-ar fi petrecut.
Să prețuim cum se cuvine jertfa strămoșilor, să ne cinstim sfinții și oamenii mari ai neamului, să învățăm și să memorăm istoria adevărată pentru a nu repeta greșelile trecutului și să păzim cu sfințenie moștenirea primită de la înaintași: o Țară românească, o Biserică ortodoxă strămoșească, o credință dreaptă, o limbă a părinților noștri în dulcele grai românesc și tot tezaurul sacru pe care l-au creat strămoșii și ni l-au lăsat în dar pentru a ne asigura dăinuirea și mântuirea în Hristos Domnul cel Înviat din morți pentru a ne dărui Învierea și viața veșnică alături de toate neamurile pământului. Vă dorim un Praznic al Învierii binecuvântat, plin de lumina, pacea și bucuria pe care au avut-o Maica Domnului, Sfinții Apostoli și Mironosițele Femei când L-au văzut pe Hristos Înviat din morți.
(Fragmente din Pastorala la Învierea Domnului)