Ion Colan, fondatorul muzeului Prima Şcoală Românească din Şcheii Braşovului

„Pentru mine eşti unul din cei 4-5 cărturari militanţi transilvăneni care s-au contopit cu aspiraţiile scumpei noastre Transilvanii ca istoric şi ziarist” (Vasile Netea).

Ion Colan s-a născut la 26 octombrie 1902 la Gura Şimonului, județul Brașov, din părinţii Ion şi Elena Colan. Studiile primare le face la Moeciu şi Bran. Se înscrie la liceul „Andrei Şaguna” din Braşov, dar din pricina războiului trebuie să se refugieze împreună cu familia la Botoşani. În anul 1921 se întoarce la Braşov unde îşi termină studiile la liceul „Andrei Şaguna” şi apoi se înscrie la Universitatea din Bucureşti. În anul 1926 se licenţiază la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti.

Lucrarea sa, cu titlul „Viaţa şi opera lui Ioan Barac”, a fost redactată sub îndrumarea profesorului Ioan Bianu. Se specializează în biblioteconomie, muzeologie şi arhivistică, făcând chiar timp de câteva luni un studiu de documentare în Franţa, Belgia, Elveţia, Austria şi Germania, scopul principal fiind acela de a înfiinţa o bibliotecă publică.

Într-un cadru festiv, la 30 ianuarie 1930, Ion Colan reuşeşte să deschidă la Brașov Biblioteca Astra, apoi înfiinţează muzeul Astra, deschide cinematograful cu acelaşi nume şi pune bazele Conservatorului de Artă. Sprijinit de doctorul Nicolae Căliman, obţine spre folosul Bibliotecii Astra, fosta casă Baiulescu de lângă Prefectură. Tot el achiziţionează tipografia Mureşenilor, o reutilizează cu maşini moderne şi performante, iar în decurs de patru ani transformă această întreprindere, care atunci avea cinci angajaţi, într-o întreprindere importantă cu 60 salariaţi.

În anul 1934 se căsătoreşte cu Cleopatra Suciu-Sibianu, cu care are doi copii: Horia şi Ruxandra. Fiind absorbit de muncă, el nu reuşeşte să se dedice mai mult timp familiei, şi căsătoria se desface în anul 1946, divorţul pronunţându-se în favoarea Cleopatrei care profită de faptul că Ion Colan fusese deţinut în anul 1945 în lagărul de la Caracal.

După întoarcerea din lagărul de detenţie este marginalizat, reuşeşte să se angajeze la un atelier de tâmplărie, însă în 1957 vărul său, Nicolae Colan mitropolitul Ardealului, îl cheamă în Şcheii Braşovului pentru a organiza Arhiva, Biblioteca şi muzeul de pe lângă Biserica „Sfântul Nicolae”. Meticulos în munca sa de arhivist şi bibliotecar, își organizează fondul documentar care îi poartă numele, fond care conţine peste 5000 de piese (cărţi poştale, scrisori, rapoarte de activitate).

Inaugurarea muzeului

Aceste numeroase documente aduc informaţii preţioase cu privire la fondarea muzeului Primei Şcoli Româneşti (pe atunci purta numele Muzeul Culturii Româneşti din Şchei).

Dintr-o scrisoare adresată naşului său, Georgescu-Tistu, aflăm de dorinţa profesorului Colan de a inaugura muzeul încă din toamna anului 1960 deoarece atunci se împlineau 400 de ani de când Diaconul Coresi a tipărit la Braşov. Astfel, apelează la profesorul Georgescu-Tistu pentru „pentru a-i bate la cap pe cei de la „Decorativa” să ne înainteze mai repede oferta şi, apoi, după ce vom lansa comanda, să se execute lucrarea repede şi bine”.

Solemnitatea inaugurării muzeului a avut loc în data de 29 iunie 1961. O scrisoare adresată profesorului Georgescu-Tistu ne oferă informaţii importante cu privire la inaugurare: „Acum te pot anunţa: la 29 iunie muzeul a fost inaugurat oficial şi, pe cât am putut băga de seamă, eu şi alţii, a produs o impresie excepţional de bună. Până şi Şcheienii, care sunt extrem de greu de mulţumit, de data asta au închinat steagul. A fost prezent delegatul Ministerului nostru al Cultelor, ca şi al Mitropoliei. Foarte încântaţi de realizare. De fapt e o instituţie mică, dar de mare valoare. N-am nici o piesă de umplutură. În fiecare vitrină, din cele 12, n-am decât valori artistice sau istorice. Am evitat aglomerarea, boala atâtor muzee. Inscripţii, numai atâtea câte au fost strict necesare. Un prieten, armean, mi-a făcut toate inscripţiile de dimensiuni mici, iar altul, două inscripţii mari (Istoricul şi Şcoala de la Sf. Nicolae). Totul elegant, discret, nimic pentru reclamă. Vitrinele vorbesc de la sine. A vorbit părintele Işa, apoi eu şi reprezentantul Mitropolitului, care era destul de în temă. Mitropolitul a trimis o scrisoare care s-a citit de protopopul Coman, cu o prezentare foarte la locul ei. Cu un cuvânt, au ieşit bine toate. Este mai mult decât probabil de Departamentul Cultelor ne va ajuta, în continuare, să facem şi biblioteca şi mai ales Arhiva, aşa cum vreau eu. Totuşi să ştii şi tu ce înseamnă organizarea unui muzeu, pot să-ţi spun că au fost necesare cam 16-8 ore pe zi. A doua zi după inaugurare eram aşa de moale că puteai să mă înnozi”.

Trecerea la cele veşnice a vărului său, mitropolitul Nicolae Colan, i-a marcat viaţa profesorului Ion Colan. Având o legătură foarte apropiată cu istoricul Vasile Netea îi descrie cu amănuntul vestea morţii mitropolitului şi organizarea serviciilor funerare.

Vom prezenta în continuare această scrisoare inedită: „Plecarea dintre noi a mitropolitului Ardealului, Nicolae, ne-a surprins pe toţi. În 9 aprilie era foarte bine dispus. În 10, a ieşit, obişnuit, la plimbarea lui cu maşina, în afara oraşului. A făcut-o şi după masa, pe o vreme rea. La întoarcere, s-a simţit prost. Diferenţa de temperatură dintre afară de ziduri şi casă, şi-a spus cuvântul, la cei 74 de ani ai lui. O congestie pulmonară fără oprire, şi-a spus cuvântul. Dr. Goia, când a fost chemat, n-a mai putut face nimic.

În 15 aprilie eram la protopopiat, să aranjez ceva cu protopopul Vasile Coman. Vorbea la telefon cu cineva din oraş. Era ora 10:45 (mi-am însemnat-o), când telefonul s-a întrerupt şi-o altă voce a apărut la celălalt capăt al firului. Cineva anunţa: Mitropolitul Nicolae Colan a murit acum o jumătate de ceas.

Deci în jurul orei 10. Ştirea m-a descumpănit. Duminică, în 16, tot Coman mi-a comunicat: înmormântarea va avea loc miercuri, în 19, la Răşinari. Eu ştiam că dorinţa lui a fost să odihnească la mănăstirea Sâmbăta. Din ce motive a fost preferat Răşinarii, încă n-am aflat.

Am luat parte la înmormântare, pe o vreme câinoasă: ningea şi era frig umed-pătrunzător. De dimineaţă, obişnuit Liturghie celebrată de 8 ierarhi îi vei fi citit prin ziare. La ora 12 a început prohodul. Catedrala gemea de lume. După slujba religioasă, cuvântările, începutul fiind făcut de reprezentantul guvernului, secretarul general al Departamentului Cultelor, Dumitru Dogaru cu o cuvântare de înaltă ţinută, corectă şi substanţială. Apoi reprezentantul Sinodului (Patriarhiei), mitropolitul Moldovei, al Banatului etc., fiecare cum s-a priceput. S-a format apoi lungul cortegiu funebru, într-o organizare perfectă, numai de maşini puse la dispoziţie de Mitropolie. Străzile Sibiului pe unde trecea cortegiul, pline de lume, geamurile la fel, până la ieşirea din Sibiu, parcurs făcut la pas. Această mulţime, pe o asemenea vreme, m-a surprins. La Răşinari la fel. Groapa lui «nenea Culiţă», simplă, din ciment, se află în dreapta criptei marelui Şaguna. Probabil se va face şi o împrejmuire tot din beton, fiindcă altfel ar apărea vizitatorilor ca o groapă comună. La mormânt a vorbit numai protopopul nostru, Vasile Coman, depăşindu-şi antevorbitorii ierarhi. Tradiţionala pomană: una la Răşinari pentru localnici, alta la Mitropolie. Atât, adică atât descriptiv vorbind”.