Lansarea volumului de predici „Amvon”, la Cluj-Napoca

Editura Renașterea lansează mâine, 31 martie, de la ora 19.00, la Muzeul Mitropoliei de la Catedrala Mitropolitană, volumul „Amvon” al arhimandritului Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului. Participă Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, scriitorul Dan C. Mihăilescu, academicianul Nicolae Edroiu şi pr. Bogdan Ivanov.

Volumul „Amvon”, scris de arhimandritul Dumitru Cobzaru, apărut la Editura Renaşterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, cuprinde predici la duminicile de peste an şi este prefaţat de articolul semnat de scriitorul Dan C. Mihăilescu, „Între şantier şi amvon, zidind sufleteşte”. Acesta aminteşte împrejurările în care l-a cunoscut pe arhim. Dumitru Cobzaru, pe vremea când acesta era stareţul Mănăstirii Necula: „Înconjurat de zidari, tâmplari, şoferi de basculante, cărăuşi, părea mai degrabă un arhitect militar, un strateg în tranşee, decât o faţă bisericească livrată definitiv rugăciunilor, postirii, partiturilor liturgice şi ascultării fără crâcnire. (În paranteză fie spus, a şi fost un an preot militar în garnizoana Dej, tocmai bine cât să înalţe acolo o capelă). Pe scurt, era ca un tânăr şi impetuos comandant de oşti. Într-o predică din cartea de faţă chiar găsim, indirect, o sugestivă definire a stăreţiei: «a sluji celor care te-au pus căpetenie». (…) Odată lepădate armele şi armura luptătorului, apăreau seninătatea, echilibrul şi altruismul duhovnicului, explodau privirile când gingaş, când ludic pătrunzătoare ale unor ochi de-o frumuseţe amuţitoare, iar glasul sonor al diriguitorului de constructori devenea vocea catifelată, plină de inflexiuni şi registre măiestrit împletite”.

Dan C. Mihăilescu arată, apoi, cum pe „fostul Meşter constructor şi comandant de fronturi bisericeşti” îl reîntâlneşte ca „om al cărţii”: „Duhovnicul împovărat ani de-a rândul cu stâncăria de păcate ale spovedaniilor a acceptat să-şi strângă între coperţi parte din învăţăminte. Iar predicatorul însufleţit de-o bărbătească, tonică (niciodată încruntată) severitate împleteşte acum rigorile fizice cu oratoria moral-pilduitoare, într-o stilistică aparte, sobră, uneori severă, dar şi atunci ataşantă. Predicatorul este atent în primul rând să nu rănească auditoriul, dar permanent conştient că rolul său esenţial rămâne iertarea păcatelor odată cu corectarea greşelilor, eliminarea viciilor, îndepărtarea răului”.

Scriitorul Dan C. Mihăilescu apreciează că în volumul de predici semnate de arhimandritul Dumitru Cobzaru se găsesc „observaţii teologale de fineţe (Dumnezeu a creat natura prin cuvânt, la poruncă verbală, în timp ce pe om l-a plămădit cu propriile-i mâini) sau cu bătaie lungă (ziua a şaptea a Creaţiei nu s-a încheiat, la capătul ei nu stă scris «şi a fost seară şi a fost dimineaţă»: ea este chiar epoca în care ne aflăm şi nu se va sfârşi decât odată cu veacurile)”, dar şi sfaturi, uneori mustrătoare, cu privire la probleme precum „dezbinarea ca maladie naţională, deficitul de comuniune, patriotism, solidaritate şi mândrie etnică”, fără ca acestea să fie spuse „provocator, ameninţător, ultimativ, cu pantocratic glas tunător, ci întotdeauna echilibrat, cu înţelepciune părintească şi dorinţă de îndreptare colectivă. Dar sunt spuse!”.

Predici cu destinaţie şi destinatari

Autorul, arhim. Dumitru Cobzaru, îşi arată, în cuvântul înainte, recunoştinţa pentru cei care l-au ajutat să ducă la bun sfârşit munca la această carte şi semnalează faptul că predicile din carte „n-au fost rostite la voia întâmplării, ci au avut destinaţie şi destinatari, astfel încât mulţi dintre cei care le veţi citi vă veţi regăsi în ele. Mi-a fost şi îmi este dificil să predic, emoţiile m-au însoţit întotdeauna, dar cumplit a fost când a trebuit să vorbesc celor pe care nu i-am cunoscut sau pe care nu i-am văzut vreodată, în cazuri de acest fel căutând, cu disperare, măcar câte ceva comun, care să ofere premisele unui dialog. Mitropolitul Bartolomeu – şi mă gândeam să nu dau niciun nume! – spunea că predica sa era doar pe jumătate pregătită, cealaltă parte îi era sugerată de auditoriu, care intra într-un dialog mimico-gestual cu el, în chiar timpul cuvântării! Aşadar, doar mulţumire şi recunoştinţă tuturor!”.