„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Lisa, veche așezare românească din inima Țării Făgărașului
La poalele Munților Făgăraș se adăpostesc străvechi așezări umane pline de mărturii istorice, monumente de patrimoniu și oameni care mai păstrează datinile străbune și credința ortodoxă. Între acestea se numără și Lisa, o localitate unde viața comunității păstrează farmecul de altădată al satelor ardelenești.
Pentru orice turist este facil să ajungă la Lisa din județul Brașov. Comuna se învecinează cu binecunoscuta localitate Sâmbăta de Sus, unde se află vechea mănăstire ctitorită de Sfântul Constantin Brâncoveanu. Această lavră a ortodoxiei transilvănene, cum a fost numită adesea Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus a avut și are în continuare o influență deosebită asupra vieții comunităților din jurul ei. Lisa nu a făcut excepție și, așa cum vom vedea, viața satului a fost de-a lungul timpului ocrotită de această mănăstire unică în țară.
Satul Lisa se întinde spre poalele munților care au fost secole la rând ocrotitori și este așezat chiar în mijlocul Depresiunii făgărăşene, la 14 kilometri de râul Olt. Satul este înconjurat de un şes unde sătenii au găsit loc prielnic pentru a cultiva pământul. Se învecinează așa cum am spus cu Sâmbăta de Sus, spre nord cu satul Voivodeni, la sud cu Munţii Făgărașului, iar la răsărit cu hotarul satelor Breaza şi Pojorta.
Istoricul localității, disponibil și pe site-ul Primăriei Lisa, menționează prima dată a atestării acestei așezări. Astfel, un document în latină din 9 iulie 1527, scris la Făgăraș, menționează numele boierului Radu de „Lisza”. Acesta se afla „printre cei 12 boieri jurați sub conducerea castelanilor Cetății Făgăașului”, după cum se spune în documentul amintit. Existența acestui boier de Lisa la 1527 ne duce cu gândul că satul a existat cu mult înainte de această dată, însă specialiștii nu au emis încă nici o teorie asupra vechimii acestei așezări umane. Putem presupune că vatra sătească este foarte veche și că aici au existat comunități din timpuri străvechi, așa cum existau și în alte localități din Țara Făgărașului.
Din același istoric al localității mai aflăm și alte mențiuni ale satului. Localitatea Lisa este amintită și în „urbariile”, adică recensămintele și conscripții fiscale ale Țării Făgărașului din perioada 1632-1637 și din anul 1640, întocmite din porunca principilor maghiari. În aceste conscripții sunt menționați câțiva boieri care nu erau proprietarii de pământ, cum ar fi boierul Radu. Istoricul Nicolae Stoicescu amintește la rândul său în lucrarea „Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Transilvania” de un recensământ făcut la 1733 de episcopul unit al Blajului, Inochentie Micu-Klein. Conform acestei conscripții de la 1733, în Lisa trăiau la acea vreme 220 de familii, dintre care 120 de familii erau greco-catolice, iar 100 erau ortodoxe. Același document menționează existența unei biserici ortodoxe și a unei biserici greco-catolice, ambele având în total 1100 de credincioși. Nu în ultimul rând sunt amintite numele unor preoți din Lisa: Bucur, Savul și Nicul (preoți greco-catolici) și Iuon, Iuon 2, Mihai și Văsi (preoți ortodocși).
O altă mențiune a satului în documente din secolul al XVIII-lea precizează și numele unor familii din Lisa păstrate până în zilele noastre. În „urbariul” din 1758 se găsesc în primele conscripții și numele de locuri sub care sunt cunoscute unele hotare ale Lisei, cum sunt: „pe kolniku”, „pe karare kampului”, „Czarina”, „În Suta” etc., nume care se păstrează și în zilele noastre.
În anul 1765 satul Lisa a fost militarizat și a intrat în componența Companiei a IX-a a Regimentului I de Graniță din Orlat, până în 1851, când s-a desființat. Încă din anul 1765, când Lisa intra în componența militară a Companiei a IX-a, s-a înființat aici o școală.
Două biserici, pentru o comunitate
Mișcarea de unire cu Biserica Catolică a ajuns și la Lisa la începutul secolului al XVIII-lea. Așa cum am văzut mai sus, din conscripțiile amintite reiese că mai bine de jumătate din credincioșii din sat au trecut la uniație. La sfârşitul secolului al XIX-lea, comunitatea greco-catolică avea să-și construiască o biserică închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Anul zidirii acestui locaș de cult este 1886. După revenirea la Ortodoxie a credincioșilor uniți în 1945, locașul de cult este folosit până astăzi de comunitatea ortodoxă, ca a doua biserică a satului, unde se oficiază ocazional slujbe religioase. Biserica „Sfântul Gheorghe” din Lisa este construită în întregime din cărămidă pe temelie de piatră. Arhitectura se încadrează în stilul roman, cu absida altarului și cele trei bolți din naos și pronaos sprijinite pe arcuri și pilaștri, cu antreul în partea de vest, sub turnul clopotniță, unde este și intrarea, având un mic cafas construit din lemn.
Întregul interior al bisericii a fost pictat în ulei, în perioada 1941-1942, de pictorul Ioan Căzilă din Sibiu. La acea vreme preot paroh unit era Stanislav Axente, fiu al satului. De-a lungul timpului s-au executat mai multe lucrări de întreținere și reparație, s-a construit la intrarea în curtea bisericii un portal-pridvor din cărămidă, pictat pe interior. Ultima intervenție majoră la acest locaș de cult s-a făcut prin repararea acoperișului și a turlei, consolidarea fundației și renovarea exterioară, după cum aflăm din monografia Parohiei Lisa.
Biserica mare a Parohiei Lisa a fost ridicată la puțin timp de la zidirea celei greco-catolice. Locașul de cult, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a fost construit de comunitatea ortodoxă a satului în perioada 1889-1890. Dar aceasta nu a fost prima biserică ortodoxă din sat. Monografia parohială amintește o veche biserică de lemn ridicată mult înainte de anul 1700, chiar pe locul unde s-a ridicat mai apoi Biserica „Adormirea Maicii Domnului”. Istoricul Nicolae Stoicescu confirmă, în lucrarea sa, informația din monografia parohială și spune că la Lisa a existat biserică ortodoxă din secolul al XVII-lea. Mai mult decât atât, istoricul spune că la Lisa a existat chiar și o mănăstire ridicată în secolul al XVIII-lea și arsă de austrieci în 1761. Din păcate nu există alte urme sau mărturii ale existenței acestui așezământ de la Lisa.
Ingeniozitatea zidirii
Biserica mare din Lisa a fost construită dintr-o evidentă necesitate, cea veche fiind neîncăpătoare pentru comunitatea ortodoxă de atunci, şi se afla într-un stadiu avansat de degradare. Monografia parohială explică și modul ingenios prin care a fost ridicată această biserică: pentru a elimina formalităţile aprobărilor pentru o nouă construcţie, greu de obţinut pentru ortodocşi în acea vreme, zidurile bisericii noi s-au ridicat în jurul bisericii vechi de pe acel loc. Biserica veche a fost închisă înăuntrul celei noi, sub pretextul că în acest mod va fi protejată. La terminarea zidurilor, cea veche a fost dărâmată. Deşi ortodoxă, biserica este construită din cărămidă în stil gotic, meşterul fiind neamţ, fapt certificat de o inscripţie în limba germană aflată pe o placă de piatră de pe exteriorul peretelui sudic al naosului.
Biserica are formă de navă, având altarul în cinci laturi, mai retras decât naosul. Zidul este întărit de 14 contraforţi în exterior, care au în interior aspectul unor coloane octogonale, cu bază pătrată. În partea vestică se ridică o turlă-clopotniţă, cu bază pătrată, înaltă de 30 de metri. La baza turlei, în faţa vestică a bisericii, se află uşa de intrare, o imitaţie a portalurilor gotice, încadrată în chenar de piatră, care se termină în partea de sus prin arc de cerc frânt. Aici este înscris anul începerii construcţiei: 1889. Biserica a fost pictată în tempera de pictorii Chidu şi Brana, fiind terminată în anul 1946, când a fost sfinţită de Mitropolitul Nicolae Bălan.
În ultimele două decenii s-au desfășurat ample lucrări de renovare, precum și realizarea unor noi picturi executate de pictorul Marian Croitoru din Alexandria. Pictura bisericii a început în anii 2000. De asemenea, sub păstorirea preoților Marcel Greavu și Mircea Lucian Leb au fost realizate și alte lucrări de renovare și înfrumusețare a acestui locaș de cult. Biserica a fost renovată la exterior şi interior, amintind aici reparaţii la acoperiş, la pereţi şi la podea, a fost înfrumuseţată cu strane, mobilier şi obiecte de cult noi, astfel încât lăcaşul de cult este unic prin frumuseţea sa în zona Făgăraşului. Sfințirea a avut loc în 14 august 2011, cu o zi înainte de hramul bisericii. Slujba religioasă a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.
Educație și turism
Din anul 2011, comunitatea din Lisa este păstorită preotul Sergiu Dudan. Pe lângă activitățile pastorale, liturgice și administrative, în ultimii ani s-au organizat la Lisa și activitățile misionare și catehetic-educative pentru tineri și copii.
„În parohia noastră s-au desfășurat numeroase activități cu copiii în cadrul Proiectului «Hristos împărtășit copiilor». Ca acțiuni deosebite, grupul de cateheză din parohie a participat în 2012 la miniproiectul «Copilul învață iubirea lui Hristos», și în 2013 la concursul spectacol din Victoria intitulat «Bucuria de a fi creștin»”, ne-a spus părintele Sergiu Dudan.
Pe lângă cele două biserici foarte frumoase din satul Lisa, turiștii pot vizita în comună și alte obiective. Amintim aici ruinele Cetății „Negru-Vodă” Breaza, Cabana Urlea, Lacul Urlea, Satele de Vacanță Lisa și Breaza, zona turistică Lisa – Breaza și „La vâltori” Lisa.
Datinile străbune sunt păstrate la Lisa cu multă sfințenie până în zilele noastre. Astfel, de Înălțarea Domnului sunt cinstiți în mod deosebit eroii comunei. De asemenea, an de an se strânge Ceata de feciori cu ocazia sfintelor sărbători de iarnă. Un obicei local unic este „datul în strai de Anul nou”, când tinerii feciori aruncă băieți sau fete în aer și îi prind cu ajutorul unui strai tradițional. Un obicei specific doar satului Lisa este dansul „Horița”, păstrat în continuare în rândul cetei de feciori. Cei mici păstrează până în zilele noastre obiceiul Irozilor și al colindatului de Crăciun.