Lucrare despre teologia creației, apărută la Editura „Andreiana”

Editura Arhiepiscopiei Sibiului a publicat recent lucrarea „Teologia creației în Gândirea părintelui Dumitru Stăniloae și concepțiile cosmologice moderne”, elaborată de pr. dr. Ciprian Florin Apetrei. Lucrarea analizează teologia cosmologică a părintelui Dumitru Stăniloae și prezintă critic teoriile cosmologice științifice din Antichitate până în modernitate.

Lucrarea apărută la Sibiu este teza de doctorat a părintelui Ciprian Florin Apetrei, susținută la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Uni­versității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, sub îndrumarea pr. prof. univ. dr. Ioan Ică Senior. În cele peste 580 de pagini, autorul prezintă și evaluează teologia cosmologică a celui mai mare teolog ortodox român din secolul al XX-lea, părintele profesor Dumitru Stăniloae, care a reușit să aducă în actualitate teologia patristică referitoare la cosmologie. Întreaga teologie a părintelui Stăniloae cu privire la cosmologie este privită de autor ca o contribuție majoră la redescoperirea gândirii patristice referitoare la această temă, o teologie prin care putem să privim critic și să evaluăm teoriile științifice mai vechi sau mai noi despre existența universului și legile care-l guvernează.

„Subiectul abordat de părintele Ciprian Florin Apetrei este de mare actualitate, cu deschidere spre științele exacte, presupune cercetarea unui amplu material documentar, identificarea specificului gândirii unei mari personalități, care nu a tratat în mod direct, consecvent și unitar tema, dar care i-a dat acesteia un plus de specificitate, pentru ca apoi să urmărească, din această perspectivă, rela­ționarea cu viziunea științifică și revalorizarea acesteia”, spune pr. prof. univ. dr. Ioan Ică Senior în Cuvânt-înainte.

„O teologie a lumii”

Prezentarea teologiei cosmologice a părintelui Dumitru Stăniloae este de fapt o redescoperire a Sfinților Părinți, a teologiei pe care aceștia au dezvoltat-o în legătură cu realitatea creației universului, a persoanei umane după Chipul și Asemănarea Sa, pentru a fi în comuniune veșnică prin Logos, Cuvântul Întrupat, cu Dumnezeu Creatorul. Părintele Dumitru Stăniloae, prin vasta sa operă teologică, a contribuit esențial la redescoperirea teologiei patristice și la fundamentarea actualei teologii în dialogul cu științele exacte contemporane.

„În plan teologic, mișcarea neopatristică reafirmă duhul viu al harului, care se exprimă prin oameni și prin situații concrete, dând soluții adecvate nevoilor omului de azi. Un suflet viu se face simțit astăzi în teologhisirea celor care își propun să trăiască, aici și acum, liturgic, căutarea unei paternități duhovnicești care să se exprime prin linia tradiției Părinților Bisericii. În acest sens, Părintele Stăniloae este ilustrul exponent al mișcării neopatristice în teologia ortodoxă contemporană. Opera marelui nostru teolog cheamă Biserica la un dialog în profunzime cu gândirea contemporană, îndeosebi cu savanții (…) Pentru Părintele Stăniloae, Biserica, astăzi, trebuie să aibă «o teologie preocupată de punere în evidență a destinului umanității și a sensului istoriei, care nu poate evita contactul cu lumea în care oamenii își trăiesc în mod real viața. De aceea, teologia ortodoxă a devenit, împreună cu cea occidentală, o teologie a lumii, revenind prin aceasta la tradiția Părinților Răsăriteni, care au avut o viziune asupra cosmosului recapitulat în Dumnezeu. Din acest punct de vedere, cea mai importantă problemă a teologiei ortodoxe de mâine va fi să reconcilieze viziunea despre cosmos a Pă­rinților cu cea care se conturează ca rezultat al științelor naturale… Teologia trebuie să rămână deschisă pentru a cuprinde atât umanitatea, cât și cosmosul; trebuie să ia în calcul și aspirațiile întregii omeniri și rezultatele științei și tehnologiei moderne»”, spune autorul în Introducere.

Creație și iubire divină

Lucrarea părintelui Ciprian Florin Apetrei este structurată în două părți: „Teologia creației în gândirea părintelui Dumitru Stăniloae”, respectiv „Concepțiile cosmologice moderne”. Prima parte este structurată pe două capitole: „Crearea lumii văzute și nevăzute” și „Creația lumii susținută prin pronia divină”. Cea de-a doua parte a lucrării conține la rândul ei două capitole: „Privire istorică asupra cosmologiei autonome de la primele începuturi până astăzi” și „Cosmologiile evoluționiste din punct de vedere ortodox”. Sunt prezentate în aceste două capitole concepțiile cosmologice în antichitate, în Evul Mediu, schimbările aduse de Renaștere și epoca modernă și Iluminism. Autorul prezintă darwinismul și ateismul dialectic, teoria „Big Bangului”, teoria evoluționismului, cosmologia lui Teilhard de Chardin, iar la final cosmologia teonomă patristică în interpretarea Părintelui Dumitru Stăniloae față de cosmologiile raționaliste autonome.
„Părintele Stăniloae spune despre creație că a fost adusă la existență în timp de un Creator, Care o gândește din veci, pentru ca să înainteze în timp spre El. Timpul nu e ceva contrar eter­nității, o cădere din eternitate, dar nici o eternitate în des­fășu­rare. Eternitatea dumnezeiască, ca viață în plenitudine, ca dialog al iubirii eterne și desăvârșirii între subiecte care sunt perfect interioare unul altuia, poartă în ea posibilitatea timpului, iar timpul, posibilitatea împărtășirii în eternitate, fapt care se poate actualiza în comuniunea cu Dumnezeu prin har. Căci Dumnezeu, fiind comuniune interpersonală eternă, poate intra în relații de iubire și cu ființele temporale”, spune autorul.

În concluzii, părintele Ciprian Florin Apetrei subliniază con­tribuția esențială a teologiei părintelui Dumitru Stăniloae la dialogul creștinătății cu științele moderne în privința cosmologiei, a locului pe care îl are omul în univers și a relației de iubire cu divinitatea creatoare. Părintele Dumitru Stăniloae nu este pro­vidențial doar pentru creș­tină­tatea răsăriteană, ci pentru întreaga creștinătate aflată în permanent dialog cu diferitele miș­cări ideologice născute în modernitate.