„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
„Luna credincioşilor” la parohia clujeană „Naşterea Domnului”
La Parohia ”Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, păstorită de părintele Nicolae Buda, în luna ianuarie a fiecărui an se derulează Proiectul ”Luna credincioșilor”. În cadrul acestui proiect, în fiecare duminică, începând din 10 ianuarie, sunt sărbătoriți credincioșii din parohie care au avut evenimente deosebite în viața lor în anul 2015. Vor fi sărbătorţi membrii familiilor vârstnice şi ai celor recent formate, credincioșii care au avut succese deosebite la competiții şi va fi desemnat „Cel mai fidel cititor” al bibliotecii parohiei.
Mai întâi, în cadru festiv, după priceasnă, s-a sărbătorit pensionarea la limită de vârstă a părintelui Valentin Bochiș, care în ultimii cinci ani a slujit cu devotament sfânta biserică.
A fost felicitat, cu acest prilej, de către părintele vicar Iustin Tira care a citit diploma de aleasă recunoștință acordată de către Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Protopopul de Cluj II, Gheorghe Braica, prezent la această festivitate, i-a adresat părintelui Valentin Bochiş urările cuvenite cu acest prilej. Din partea credincioșilor parohiei a primit o icoană cu Sfântul Valentin, o diplomă și un buchet de flori care reprezintă recunoștința pentru rodnica slujire.
După Sfânta Liturghie a avut loc, în cadrul Proiectului „Luna credincioşilor”, sărbătorirea familiilor care au împlinit anul trecut 50 de ani de căsătorie. Aceste familii au fost felicitate din fața Sfântului Altar de către preoții parohiei, au primit flori, iar la final toți credincioșii prezenți la biserică le-au cântat ”La mulți ani!”, împreună dând slavă lui Dumnezeu pentru anii frumoși care au fost.
De asemenea, în acest cadru festiv a fost sărbătorit și Gavril Cătinaș la împlinirea vârstei de 95 de ani. Sărbătorirea credincioșilor care au împlinit 90 de ani și care au depășit această vârstă face parte dintr-un proiect intitulat ”Flori pentru părinții, bunicii și străbunicii noștri”, prin care nonagenarii sunt felicitați în biserică sau sunt vizitați de către preot, însoțit de credincioase din Comitetul Parohial, pentru o rugăciune și un mic dar.
Proiectul „Luna credincioșilor” cuprinde în continuare următoarele evenimente: în data de 17 ianuarie are loc sărbătorirea familiilor care s-au cununat în anul 2015 în Biserica „Naşterea Domnului”; pe 24 ianuarie va avea loc sărbătorirea credincioșilor de toate vârstele care au avut succese deosebite la competiții județene, naționale și internaționale în toate domeniile: literatură, muzică, sport, știință ş.a.; pe 31 ianuarie va avea loc desemnarea „Celui mai fidel cititor” al bibliotecii parohiei- biblioteca are un fond de publicaţii în jur de 10.000 de volume (literatură religioasă, beletristică, literatură pentru copii, istorie, geografie, filosofie, critică şi estetică literară, dicţionare, enciclopedii, periodice).
Activităţi cu credincioşii din parohie
În 16 martie 1990 s-a înfiinţat Parohia „Naşterea Domnului“, în cartierul clujean Gheorgheni, prin desprinderea din Parohia „Sfântul Dumitru“. În iarna aceluiaşi an, în 27 decembrie, se punea piatra de temelie de către Preasfinţitul Episcop-vicar Irineu Bistriţeanul. În toamna anului 1993, a început construcţia bisericii. Lucrările au continuat, iar roadele muncii credincioşilor au fost culese la început de toamnă când, în 4 septembrie 1994, demisolul, pregătit pentru slujire, a fost sfinţit de către vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania.
De atunci, au trecut ani de trudă, în care munca de şantier s-a împletit cu rugăciunea ce s-a ridicat spre cer cu smerenie, „de sub pământ“, până când s-a înălţat biserica de zid, Mireasă a lui Hristos, zveltă, înaltă şi albă. În 21 decembrie 2003, cu binecuvântarea PS Episcop Irineu Bistriţeanul s-a primit binecuvântarea de a se sluji în Sfântul Altar. Munca nu a încetat şi Biserica, îmbrăcată în interior în haina frumoasă a picturii (2007-2009), înzestrată cu toate cele necesare slujirii, a fost sfinţită în 5 septembrie 2010 de către PS Episcop Irineu Bistriţeanul.
Nu întâmplător această dată a fost aleasă ca zi de sfinţire: se împlineau şapte ani de când, în fiecare toamnă, în prima duminică după 4 septembrie este sărbătoarea parohiei, o întâlnire la rugăciune şi bucurie a fiilor ei, în amintirea acelei zile de toamnă, 4 septembrie, a anului 1994 când s-a sfinţit demisolul şi de când s-a slujit fără întrerupere Sfânta Liturghie în acest loc.
La Biserica „Naşterea Domnului“ copiii, tinerii, părinţii, bunicii, străbunicii, se întâlnesc la sfintele slujbe şi la diverse activităţi specifice fiecăruia: pentru copii, concursuri literar-religioase şi de desen, pictură pe sticlă, pelerinaje, agape, întâlniri de suflet (cu invitaţi), expoziţii, iar pentru ceilalţi, sărbătorirea zilei de naştere la fiecare sfârşit de lună şi, în mod deosebit, a credincioşilor care au peste 90 de ani. În luna iunie sunt sărbătorite familiile cu copii botezaţi în anul precedent, iar în luna ianuarie sunt sărbătoriţi credincioşii cu 50 de ani de căsătorie, familiile cununate anul precedent în biserică, precum şi credincioşii de toate vârstele care au avut succese deosebite, alături de „cel mai fidel cititor“ al bibliotecii parohiei. Credincioşii de la Parohia „Naşterea Domnului“ participă frecvent la pelerinaje, la diverse proiecte, între care „O pâine pentru aproapele meu“ sau cel de ajutorare lunară cu alimente a familiilor nevoiaşe etc.