„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Maica Domnului, pururea grabnică ajutătoare
La sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului a fost hram la mai multe locaşuri de cult din Transilvania. Cu această ocazie, credincioşii au fost îndemnaţi să îndrepte rugăciunile lor şi către Maica Domnului, cea care este pururea grabnică ajutătoare şi mângâietoare.
Hramul Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” de la Florești, în apropiere de Cluj, a fost serbat joi, 1 octombrie, în prezența Înaltpreasfințitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, şi a unui sobor de peste 40 de preoți. De asemenea, la sărbătoarea mănăstirii clujene, au participat sute de credincioși. Celor prezenți, IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei le-a vorbit despre importanța împletirii muncii cu rugăciunea, atât în viața oamenilor obișnuiți cât și în viața monahilor: „Maria asculta cuvântul Domnului, Marta se silea pentru multe ca să facă ospăț tot pentru Domnul, și ele îmbinate laolaltă sunt o adevărată filosofie. De aceea, în rânduielile călugărești dintotdeauna erau trecute și rugăciunea și munca. Iar cumpăna trebuie ținută. Nici rugăciune fără muncă, nici muncă fără rugăciune. A nu merge la Sfânta Liturghie, a nu te preocupa de lecturarea Scripturii, e o secătuire interioară și oricât de mult ai munci, munca ta nu este cu folos”. La finalul Sfintei Liturghii, soborul s-a rugat pentru sufletele ctitorilor mănăstirii Florești. Tot atunci, IPS Mitropolit Andrei l-a hirotesit protosinghel, pe unul din duhovnicii mănăstirii, părintele Anastasie Berbecel.
Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” a fost înfiinţată în anul 1994, iar biserica mănăstirii a fost sfințită în anul 2010. Așezământul monahal este un important centru de pelerinaj pentru credincioșii din Cluj-Napoca și din împrejurimi.
Hram la Mănăstirea Dejani, Braşov
La praznicul Acoperământului Maicii Domnului, Mănăstirea Dejani din Ţara Făgăraşului şi-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej au avut loc mai multe slujbe liturgice care au înfrumuseţat această sărbătoare. În seara premergătoare hramului a fost săvârşită slujba Privegherii, iar a doua zi au fost săvârşite slujba Acatistului, slujba Ceasurilor III, VI, Sfânta Liturghie şi rânduiala Parastasului. Din soborul de preoţi şi diaconi au făcut parte protosinghelul Varlaam Nechifor, stareţul mănăstirii, arhimandritul Visarion Joantă de la Mănăstirea „Brâncoveanu”, judeţul Braşov, protopopul de Făgăraş I, Marcel Dobrea, şi mulţi slujitori veniţi din parohiile învecinate. Răspunsurile liturgice au fost date de o parte a membrilor Grupului psaltic „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, dirijaţi de Gelu Colpoş. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de arhimandritul Visarion Joantă care a explicat istoria sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului şi rolul Sfintei Fecioare în viaţa noastră: „Maica Domnului linişteşte casa noastră, fiind pururea grabnică ajutătoare pentru monahi şi monahii şi pentru tot creştinul care participă la sfintele slujbe ale Bisericii. Fecioara Maria se străduieşte ca pe toţi să îi facă sănătoşi şi pe toţi să îi mângâie”. La final părintele stareţ Varlaam Nechifor a mulţumit tuturor celor prezenţi, clerului, corului psaltic şi credincioşilor, totul încheindu-se cu o agapă frăţească.