„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Manifestări culturale la Muzeul Etnografic
La Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca are loc vineri, 24 martie, de la ora 17:00, manifestarea culturală „Grecia de ieri şi de azi”, organizată cu ocazia Zilei Naționale a Republicii Elene. Prof. Miloslava Ostoici va vorbi despre momentele esențiale ale războiului revoluționar de eliberare a Greciei 1821-1829, iar Alexandra Cojocaru va vorbi despre tradițiile, dansurile şi bucătăria grecească. Cu această ocazie, dansurile panelenice tradiționale vor fi prezentate de Ansamblul de Dansuri Greceşti „Ellinikoi Xoroi” al Casei de Cultură a Studenţilor, Cluj-Napoca. Mai participă Grupul de fete al Internatului Pedagogic Cluj-Napoca.
Tot la Muzeul Etnografic al Transilvaniei va avea loc sâmbătă, 25 martie, o manifestare culturală comemorativă „Ovidiu Bârlea şi buciumanii”, organizată în cinstea folcloristului, etnologului și scriitorului Ovidiu Bârlea (1917-1990), originar din Mogoș, judeţul Alba, organizată de Asociația Baia Domnilor din comuna Bucium, Alba și Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Participă Tudor Salagean, directorul instituţiei, ing. Nicolae Țandrău - președintele Asociației „Baia Domnilor, prof. dr. Ioan Cuceu de la Institutul Arhiva de Folclor a Academiei Române, prof. dr. Mircea Popa, critic şi istoric literar, Alexandra Blendea – redactor, editura „Casa cărții de știință" ş.a. La manifestare Ansamblul folcloric „Aurarii" din Bucium-Alba, va susţine un program artistic.