Mărturia unui primar de sat românesc despre închisoarea comunistă

Cartea Ioan Potra, Mărturisiri echilibrate din închisorile și lagărele comuniste din România, apărută anul acesta la Editura Dokia din Cluj-Napoca, este o introducere în universul concentraționar comunist și o retrospectivă asupra vieții autorului în lumina însemnărilor țăranului Ioan Potra despre clipele de detenție și muncă forțată trăite, în perioada mai 1950 - februarie 1953, la Canalul Dunăre-Marea Neagră și pe șantierul barajului Bicaz.

Anul acesta dedicat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre satului românesc, preo­ților, învățătorilor și primarilor gospodari reprezintă un interval temporal potrivit pentru a ne îndrepta atenția asupra rădăcinilor noastre ancestrale și a celor mulți care se încadrează în cele trei categorii vocațional-profesionale omagiate cu predilecție acum. Odrăsliți de-a lungul vremii în lumea rurală românească, aceștia au marcat în mod pozitiv istoria locurilor în care s-au născut, în care au viețuit și pe care le-au iubit uneori chiar cu prețul vieții, lăsând moștenitorilor realizări materiale, edilitare, culturale și bisericești sau un simplu nume bun, care le onorează familia. 

Un asemenea om a fost Ioan Potra din localitatea Bologa, de lângă Huedin. Povestea vieții sale este relatată de profesorul octogenar de istorie Nicolae Șteiu și de editorul clujean Vasile Crețu, care i-au dedicat un volum scurt, dar cuprinzător, publicat recent și lansat cu ocazia zilelor satului Bologa de praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Intitulată Mărturisiri echilibrate din închisorile și lagărele comuniste din România, prefațată de Radu Kretzudava, cu Studiu introductiv, note și comentarii de Nicolae Șteiu, Editura Dokia, Cluj-Napoca, 2019, 106 p., cartea lui  Ioan Potra cuprinde, în prima parte, o introducere în universul concentraționar comunist și o retrospectivă asupra vieții lui Ioan Potra în lumina surselor existente, iar în a doua parte sunt restituite însemnările țăranului Ioan Potra despre clipele de detenție și muncă forțată trăite, în perioada mai 1950 - februarie 1953, la Canalul Dunăre-Marea Neagră și pe șantierul barajului Bicaz.

Ioan Potra al Luchii, „cel mai reprezentativ bologan din primele șase decenii ale secolului al XX-lea”, cum îl caracterizează profesorul Șteiu din Huedin, s-a născut în 15 ianuarie 1890 în Bologa. Absolvent de șase clase, gospodar și naționalist a ajuns un țăran fruntaș, participând ca trimis al românilor din Bologa la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Viceprimar și primar al localității Bologa în perioada interbelică, Ioan Potra s-a luptat pentru valorificarea resurselor geologice ale terenului localității, numărându-se între inițiatorii cooperativei carierei de piatră și a construirii unei biserici noi de zid a satului natal. Meritele sale alături de cele 19 hectare de pământ deținute nu au fost pe placul regimului comunist care l-a declarat împreună cu alți mii drept „chiabur și dușman al poporului”. A fost arestat în data de 23 mai 1950, dus la postul de miliție din Poieni, unde a fost alăturat unui lot mai mare, apoi la Huedin și în beciurile securității din Cluj. De aici a fost deportat în lagărul de muncă de la Canalul Dunăre - Marea Neagră, unde a muncit până în 14 iunie 1951, când a fost mutat pe șantierul feroviar din Valea Bicazului, unde a lucrat până în 11 februarie 1953. Scăpat de la Canal, unde condițiile de muncă erau foarte dure, Potra nota „ne-am făcut cruce în patru părți, mulțumind Atotputernicului Dumnezeu că ne-a scos din afurisita de Dobrogea” (p. 81). Eliberat, Ioan Potra și-a scris, în 1954, amintirile într-un caiet, păstrat în mare parte până în zilele noastre. A trecut la cele veșnice în 12 septembrie 1971. Însemnările sale descoperă figura demnă, verticală a țăranului român transilvănean din zona Munților Apuseni, înzestrat cu o memorie bună și calități de povestitor. Țăran gospodar, primar și inițiator al mai multor proiecte edilitare în sat, Ioan Potra reține în însemnările sale ororile la care au fost supuși deținuții, cele patru clase sau categorii în care erau împărțiți, numele și prenumele mai multor confrați alături de care a împărtășit același tragic destin, limbajul jignitor și grobian al gardienilor, condițiile de trai, precaritatea mâncării, a barăcilor și a asistenței medicale, precum și frumusețea locurilor și a peisajelor, pe care nu se zgârcește să le descrie în propoziții frumoase, reținând adesea detaliile privitoare la natura lucrărilor și la etapele parcurse pe șantierele ambelor locații. Corpolent, hotărât și profund legat și atașat de pământul țării, pe care comuniștii l-au obligat să-l prelucreze altfel decât era obișnuit, Ioan Potra nu s-a lamentat, nici nu a disperat vreo clipă, dimpotrivă îi considera „sărmani” pe „cei de acasă”, care nu prea știau cum o duceau și pe unde se aflau. 

Mărturisirile echilibrate ale lui Ioan Potra întregesc tabloul universului concentraționar comunist de la canal și ne prezintă istoria zbuciumată a unui primar român gospodar, ridicat și afirmat dintre cei mulți, confirmând încă o dată crezul lui Nicolae Iorga referitor la im­portanța restituirii trecutului și prin cei mici.