„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Mărturii şi fotografii ilustrative pentru trecutul comunităţii româneşti din Covasna
Asociaţia Cultural-Creştină „Justinian Teculescu” din staţiunea Covasna a lansat un concurs prin intermediul căruia încearcă să colecteze un număr cât mai mare de fotografii de epocă din colecţii particulare, cu scopul de a salva, prin digitalizare, aceste documente fotografice şi a le introduce în circuitul public. Conducerea asociaţiei a precizat că în concurs pot fi înscrise fotografii cu caracter istoric sau etnografic, ce surprind aspecte din viaţa de familie, evenimente, obiceiuri tradiţionale, costume populare, ocupaţii, arhitectură tradiţională, industrie casnică, fotografii din armată etc., care vor fi transpuse pe suport digital, iar originalele vor fi returnate proprietarilor. Asociaţia îşi propune să folosească fotografiile pentru realizarea unor expoziţii, lucrări monografice şi materiale on-line.
Proiectul vine în continuarea altor două albume ieşite de sub tipar sub semnătura profesoarei Florentina Teacă, membră a Asociaţiei „Justinian Teculescu”, ce cuprind fotografii ilustrative pentru trecutul comunităţii româneşti din Covasna, Voineşti, majoritatea adunate din colecţii particulare cu ajutorul elevilor.
Cele câteva zeci de fotografii din secolele al XIX-lea şi al XX-lea, publicate în albumul „Covasna, Voineşti: Istorie şi cultură românească în imagini”, apărut anul trecut la Editura Eurocarpatica din Sfântu Gheorghe, sunt structurate în mai multe categorii - viaţă de familie, şcoală, port popular, militari, obiceiuri ale mocanilor din zonă şi Sântilia, cea mai importantă manifestare tradiţională a românilor din Voineşti-Covasna.
Cel de-al doilea album, intitulat „Chipuri de demult din inima României”, apărut anul acesta la Editura Magic Print, ilustrează, de asemenea, viaţa spirituală, tradiţiile, obiceiurile, ocupaţiile, meşteşugurile şi portul popular al oamenilor din zona Covasna-Voineşti şi conţine fotografii inedite cu valoare istorică, precum cea în care Episcopul Justinian Teculescu, originar din Covasna, apare alături de mareşalul Averescu, Patriarhul Miron Cristea, poetul Octavian Goga şi Mitropolitul Visarion Puiu.
Florentina Teacă a mărturisit că, prin aceste publicaţii, a dorit să aducă un omagiu oamenilor care au trăit pe aceste meleaguri, care „au ţinut vie această comunitate de români”, dar şi să salveze de la dispariţie şi uitare aceste fotografii, conform Agerpres.