„Mărturisitor pentru cauza catehizării tineretului“

Inaugurarea Centrului misionar de tineret „Ioan Bunea“ din Sângeorz-Băi din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului a avut loc marţi, 7 iulie. Cu acest prilej, IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt intitulat „Mărturisitor pentru cauza catehizării tineretului“.

Părintele profesor Ioan Bunea a fost unul dintre mărturisitorii pentru Hristos din România. Lui îi erau foarte limpezi cuvintele Mântuitorului: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri“ (Matei 10, 32-33).

Şi nu s-a lepădat, ci a mărturisit. După ce s-a instalat guvernul comunist în România, în 1948, a fost scoasă religia din şcoală. „Omul nou“ trebuia format fără credinţă şi fără Dumnezeu. Or, ora de religie era totalmente potrivnică acestui deziderat. Aşa că au măturat-o din învăţământul public.

În această situaţie, cei mai conştienţi slujitori ai Bisericii, dându-şi seama ce se întâmplă, au căutat mijloacele prin care, măcar în parte, să se facă educaţia religioasă a copiilor şi a tinerilor. Şi mijlocul cel mai potrivit era catehizaţia. Această catehizaţie, atât cât s-a putut, au făcut-o preoţii mai curajoşi şi râvnitori, la biserică.

În Cluj, profesor distins şi bun teolog, a fost părintele Ioan Bunea. Pe el l-a solicitat părintele vicar, profesorul Liviu Galaction Munteanu, să alcătuiască o programă de catehizare. Această programă avea menirea să îi ajute pe preoţi să facă în biserică o catehizaţie coerentă, atât cât era posibil. Alcătuirea ei fusese hotărâtă într-o întrunire a Consiliului eparhial din 1958.

Urmarea? Părinţii profesori Liviu Galaction Munteanu şi Ioan Bunea au fost închişi, făcând ani grei de temniţă, primul dintre ei murind acolo, iar cel de-al doilea ieşind în 1964 cu sănătatea zdruncinată. Se demonstra încă o dată perfidia ideologică a sistemului care, pe de o parte, clama libertatea religioasă, iar pe de altă parte, restrângea la maximum drepturile oamenilor de a-şi educa copiii după propriile lor convingeri.

Oamenii aceştia, care au suferit pentru o cauză, merită toată preţuirea şi cinstirea noastră. Acesta este motivul pentru care ne-am hotărât ca Centrul pentru tineret din Sângeorz-Băi să poarte numele „Ioan Bunea“. Peste ani, considerăm că acest lucru va constitui o mică reparaţie morală pentru un om mare.

Rămâi stupefiat cum, după ce România a trecut prin această experienţă amară, mai sunt oameni care ar dori scoasă educaţia religioasă din şcoală. Pentru această educaţie au suferit oameni de excepţie ca Părintele Ioan Bunea, iar alţii, ca Părintele Liviu Galaction Munteanu, au murit în temniţă.

În acele momente grele părintele Ioan Bunea şi familia dânsului se considerau părăsiţi de toată lumea, inclusiv de Arhiepiscopul Teofil. Adevărul este că Arhiepiscopul Teofil a intervenit la Patriarhul Justinian, lucru pe care poate că părintele Ioan Bunea nu l-a ştiut niciodată. De aceea în amintirile sale găsim şi o undă de reproş.

Pe data de 30 iulie 1959, în scrisoarea pe care i-o trimitea Patriarhului Justinian, cu referire la părinţii Liviu Galaction Munteanu şi Ioan Bunea, Arhiepiscopul Teofil scria: „Aş fi deosebit de fericit ca, odată ajuns acest caz la Procuratura Generală, cu sprijinul Preafericirii Voastre, să fie înţeles pe deplin faptul că preoţii Munteanu şi Bunea au avut intenţii curate de servire a Bisericii Ortodoxe Române care, faţă de regimul democrat popular din patria noastră, se comportă cu loialitate şi ataşament“.

Ce a făcut Patriarhul Justinian nu mai ştim, mai mult ca sigur că a intervenit, dar stăpânirea avea urechile surde când era vorba de glasul Bisericii. Şi cine era ascultat atunci când, pentru lucruri neînsemnate care nu plăceau puterii, făceai ani de temniţă?

Părintele Ioan Bunea a fost arestat în 1959, rămânând în închisoare cinci ani de zile. A muncit în condiţii inumane la canalul Dunăre - Marea Neagră şi-n alte penitenciare. A fost eliberat în 1964, rămânând marcat de chinurile din temniţă, dar reluându-şi activitatea atât ca preot, cât şi ca dascăl.

Pe lângă faptul că a fost un dascăl de excepţie, a fost şi un mare predicator. Ne-a lăsat predici la duminici şi sărbători, la botez, cununie şi înmormântare. Iar ca teolog în domeniul sistematic ne-a pus la îndemână „Din galeria marilor convertiţi“, „Fenomenologia conştiinţei morale“, „Psihologia rugăciunii“ şi alte lucrări. Şi-a iubit şi ţara, mărturie fiind cartea „Frăţia credinţei şi frăţia naţională“. Sunt multe alte lucrări rămase de la el.

A trecut la Domnul pe 6 iulie 1990, şi iată că exact după 25 de ani se inaugurează Centrul misionar pentru tineret „Ioan Bunea“, lângă biserica pe care a ctitorit-o cu mulţi ani în urmă. Încă o dată realizăm că lucrurile nu sunt întâmplătoare.

Atunci, în iulie 1990, ca episcop tânăr, participam la înmormântarea lui, în Lunca Arieşului. Iar acum, ca Arhiepiscop şi Mitropolit matur, particip la inaugurarea acestui aşezământ foarte important, care îi poartă numele. Să dea Dumnezeu ca tinerii noştri, privindu-şi cu atenţie înaintaşii, să le urmeze credinţa şi demnitatea!

†Andrei

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujuluişi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului