Mitropolia Clujului, Mitropolie de obârşie ştefaniană

Viaţa spirituală a transilvănenilor a fost plină de încercări, ca şi istoria lor. Centrele episcopale au apărut, au dispărut şi s-au transferat în funcţie de conjuncturile istorice.
Aşa, vremelnic, au luat naştere Arhiepiscopia de la Feleac şi Episcopia de la Vad.

Ştefan cel Mare şi Sfânt era în bune relaţii cu Matia Corvin şi, în virtutea acestor relaţii, s-au putut ctitori istoricele biserici de la Feleac şi de la Vad. Un document de maximă valoare îl constituie înscrisul de pe ferecătura unei evanghelii, a cărei copii se află în muzeul Mitropoliei de la Cluj, ferecătură realizată de vistiernicul Isac a lui Ştefan cel Mare la 1498 pentru „arhiepiscopul nostru Daniil” de Feleac (Acad. Ioan-Aurel Pop, Tradiţia istorică a Arhiepiscopiei, Vadului, Feleacului şi Clujului, în volumul „Eparhia Vadului, Feleacului şi Clujului”, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2012, p. 42).

Academicianul Ioan-Aurel Pop afirma că „Mitropolia Feleacului a fost creată şi a funcţionat în primele sale decenii sub oblăduirea Mitropoliei Moldovei de la Suceava şi sub înaltul patronaj al lui Ştefan cel Mare”.

Ierarhii care au păstorit aici, amintiţi de documente, sunt „arhiepiscopul”  Daniil, urmaşul lui Kir Marcu, Danciu care a păstorit cu aproximație între anii 1516-1533, urmat de Anastasie „episcop de Vad şi Feleac”, şi în fine Petru (1537-1550) Felecan, de loc şi hirotonit în Ţara Românească.

În mod tradiţional exarhul Plaiurilor era Mitropolitul Ţării Româneşti, dar vremelnic regiunile din jurul Clujului ajung sub autoritatea mitropoliţilor de la Suceava datorită raporturilor speciale pe care Sfântul Ştefan cel Mare le avea cu Matia Corvin. După 1550 se stinge gloria medievală a Feleacului. Vadul, fiind pe domeniul lui Petru Rareş, va mai dura o vreme.

Apoi reşedinţa mitropolitană se va muta la Alba Iulia, pe vremea Mitropolitului Eftimie, care avea jurisdicţia asupra „întregii Transilvanii, Bihorului şi Maramureşului”, cf. Acad. Ioan-Aurel Pop, Tradiţia istorică a Arhiepiscopiei, Vadului, Feleacului şi Clujului, în volumul „Eparhia Vadului, Feleacului şi Clujului”, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2012, p. 46). Tradiţia Alba Iuliei – capitală princiară, se va consolida mai ales datorită lui Mihai Viteazul, primul unificator al plaiurilor româneşti. El va restatornici vechea oblăduire munteană asupra Bisericii transilvane.

Convulsiile religioase ce au urmat uniaţiei încurajate de stăpânirea austriacă, au dus la dispariţia Mitropoliei de la Alba Iulia la anul 1700. După ample frământări, pe care le aflăm consemnate de istorie în veacul al 18-lea, Mitropolia se va reface la Sibiu. Omul providenţial pe care-l reţine istoria spiritua­lității transilvănene este Sfântul Mitropolit Andrei Şaguna.

Şaguna ar fi dorit încă pe la 1863 refacerea scaunului vlădicesc de la Cluj. Lucrul acesta a fost posibil de abia după Marea Unire. În 1921 corpurile legiuitoare de la Bucureşti vor reînființa eparhia de la Cluj sub numele de „Episcopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului”, cu reşedinţa la Cluj. Ierarhul puternic, harnic, misionar şi gospodar care rămâne în inima şi evlavia noastră a fost Nicolae Ivan. El avea conştiinţa că reîntemeiază vechiul scaun al Sfântului Ştefan cel Mare, de aceea a şi organizat un pelerinaj la mormântul lui de la Putna.

Nicolae Ivan a zidit catedrala, a procurat reşedinţa, a înfiinţat şcoala teologică, a întemeiat revista eparhială, a zidit biserica „Sfântul Nicolae” şi alte biserici, a făcut rost de multe proprietăţi edilitare şi funciare. Lui i-au urmat în scaun mitropolitul Nicolae Colan, arhiepiscopul Teofil Herineanu, Mitropolitul Bartolomeu Anania şi, din 2011, eu.

Trebuie consemnat faptul că, în 1973, scaunul episcopal de la Cluj este ridicat la rangul de Arhiepiscopie, iar în anul 2005 Sfântul Sinod înfiinţează „Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului”. În anul 2012, printr-o reorganizare, mitropolia devine „Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului”.

Raţiunile pentru care a luat fiinţă această Mitropolie sunt argumentate de importanţa culturală, socială şi economică a acestui oraş care, în mod evident este capitala Transilvaniei. Iar această capitală nu poate fi lipsită de un centru de greutate ortodox, care să desfăşoare în spaţiul transilvan o misiune pastorală corespunzătoare dem­nității oraşului.

De fapt, încă din 1923, Octavian Goga îi scria finului şi prietenului său, Sebastian Stanca, consilier eparhial la Cluj, un gând profetic: „Părinte şi bunul meu fin şi amic. Nu fi supărat că va ieşi catedrala mai mică decât în planul vostru, pentru că această biserică va deveni Catedrala Mitropoliei Transilvaniei, pe care străinii au fugărit-o la Răşinari şi Sibiu” (Credinţa Străbună, 1 (2006), Alba Iulia, p. 3).

Ziua în care în mod festiv a fost inaugurată Mitropolia de la Cluj şi întronizat primul ei Mitropolit a fost 25 martie 2006, zi de mare praznic împărătesc. A dat Dumnezeu o zi frumoasă şi călduţă, Liturghia oficiindu-se în faţa Catedralei, Piaţa Avram Iancu fiind ticsită de mulţimea credincioşilor. Patriarhul Teoctist, de pioasă amintire, a patronat sărbătoarea, instalându-l pe Mitropolitul Bartolomeu Anania.

Tot într-o zi de 25 martie, anul 2011, după plecarea în eternitate a vrednicului şi eruditului Mitropolit Bartolomeu, am fost întronizat eu, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, cel ce încerc să fac misiunea Domnului Hristos aici, în această metropolă a Transilvaniei.

De aceea, şi în acest an, de 25 martie, vom sărbători cu evlavie hramul mitropoliei noastre, mai ales că acest an este unul jubiliar: se împlineşte un veac de la unirea Transilvaniei, Basarabiei şi Bucovinei cu Regatul României. Pentru toate Îi mulţumim şi-I dăm slavă lui Dumnezeu! (Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului)