„Molitfelnicul” românesc al diaconului Coresi

Singurul text al „Molitfelnicului” românesc din veacul al XVI-lea este cel tipărit de diaconul Coresi, la Braşov, concomitent cu tipărirea Cazaniei I („Tâlcul Evangheliilor”). Numit şi „Evhologhiu” (de la grecescul „rugăciune şi cuvânt”), „Molitfelnicul” cuprinde toate rugăciunile (molitfele) cerute de nevoile vieţii spirituale ale creştinului, începând cu naşterea lui şi până la moarte.

Astfel, găsim în aceas­tă carte: Sfintele Taine (Botezul, Mirungerea, Mărturisirea, Împărtăşania, Maslul, Cununia, Preoţia); ierurgiile (Sfeştania, Înmormântarea etc.) precum şi multiple rugăciuni necesare creştinilor: dezlegări de păcate, de blesteme, de învrăjbiri, la începerea temeliei casei, pentru sfinţirea fântânii la începutul semănatului, pentru epidemii, pentru ploaie, pentru cei care călătoresc, rugăciuni din timpul postului, rugăciuni de dimineaţă, peste zi şi seara, pentru părinţi, pentru copii etc. „Molitfelnicul” este cartea indispensabilă creştinului şi în zi de sărbătoare şi în zi de lucru. Constituirea cărţii a avut loc începând cu veacul al IV-lea, secolul luminat al creştinismului, când a avut loc şi primul Sinod ecumenic (Niceea 325), când creştinii recepţionează molitfele (rugăciunile) şi omiliile Sfântului Vasile cel Mare şi ale Sfântului Ioan Hrisostomul. Până în veacul al X-lea, „Molitfelnicul” se completează cu texte din învăţăturile Sfântului Iacov, Sfântului Marcu, din Constituţiile Apostolice şi Sfinţii Părinţi (Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Grigore Decalogul ş.a).

Cartea coresiană, tipărită ca anexă a Cazaniei I, conţine doar 15 file, fiind tipărită pe hârtie clujeană (având trei tipuri de filigran), cu aceleaşi caractere cu care Coresi tipărea la Braşov „Catehismul” românesc, „Tetraevanghelul” românesc, „Apostolul” românesc şi „Psaltirea” slavă din 1570.

Două exemplare din tipăritura coresiană au fost semnalate prima dată de Timotei Cipariu în anul 1847, pierdute pentru o vreme şi apoi regăsite în fondul de carte veche al Bibliotecii Mitropoliei Greco-Catolice din Blaj după aproape douăzeci de ani (1864), pentru ca după alte două decenii să fie predate Bibliotecii Academiei - filiala Cluj.

Alte două exemplare se găsesc astăzi la Biblioteca Episcopiei Ortodoxe din Arad. Un exemplar este semnalat în satul Prislop din judeţul Hunedoara, iar cel mai complet exemplar se găseşte la Biblioteca Academiei Române, dăruit de canonicul Moldovan, după ce îl descoperise în Biblioteca din Blaj.

O copie a tipăriturii coresiene, datând din veacul al XVII-lea, s-a descoperit în comuna Şumugiu, din apropierea oraşului Beiuş (Bihor), aflată astăzi în Biblioteca Patriarhiei Române. Două fragmente din „Molitfelnicul” coresian sunt aflate în anul 1964 de cercetătorul braşovean Pavel Binder la gimnaziul săsesc din Sighişoara, folosit ca maculatură pentru legarea unei cărţi. Alte două exemplare sunt aflate de cercetătorul orădean Florian Dudaş în comuna Măcău (Hunedoara) şi respectiv Haţeg.

Folosind cel mai complet exemplar, cel de la Biblioteca Academiei, Nerva Hodoş realizează prima reeditare în anul 1906 (Nerva Hodoş, „Un fragment din Molitfelnicul diaconului Coresi”, în „Prinos lui D. A. Sturdza”, Bucureşti, 1906, p. 235-276), urmată de ediţia recentă a lui Vladimir Drîmba („Coresi, Tâlcul Evangheliilor şi Molitevnic românesc”, ediţie critică de Vladimir Drîmba, cu un studiu introductiv de Ion Gheţie, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1998).

Cuvintele lui Coresi din prefața „Molitfelnicului”

În cuprinsul ei, cartea coresiană conţine: „Polojenia” (Introducere), „Molitfele” (Rugăciunile), „Botezul”, „Cununia”, „Cuminecătura” (deci primele trei Taine şi nu două ca la reformaţi) „Tipicul Liturghiei”, „Vecernia”, „Slujba de dimineaţă”, „Cântecele din Psalmi”, „Evanghelia” şi „Petrecătura morţilor”.

Paternitatea lui Coresi asupra acestei cărţi nu a generat controverse, chiar dacă lipsesc filele de consemnare a acesteia, căci aceasta este clarificată de afirmaţia coresiană din prefaţa „Molitfelnicului”: „Rumâneşte am scris acest Molitevnic cum să înţeleagă şi popa ce zice însuşu şi oamenii ce ascultă, că alte limbi înţeleg şi Dumnezeu aşa a fost lăsat şi prorocilor şi apostolilor să grăiască în limba cum înţeleg şi grăiesc oamenii. Hristos încă aşa ne învaţă (Matei 55). Înţelesaţi aceastea toate? Şi (Matei 60): Auziţi şi înţelegeţi! (Matei, 109) Cine ceteaşte să înţeleagă. Şi Pavel apostol, la Corint, 155, cum mai bine în besearecă cinci cuvinte a grăi cu înţeles, să înveţe şi alalţi, decât întunearec de cuvinte în limba striină. Şi cu adevăr zice cum în vânt grăiaşte popa când nu înţeleage au el, au oamenii. Încă şi păcat, cum zice şi Dumnezeu la Ishod, 20 de capete: Numele Domnului Dumnezeului tău să nu iai în deşert şi bine nu socotit în gura ta, că nebintăntuit nu veri fi. Fraţii miei popi, cu bun înţeles şi mare frică şi cinste pomeniţi numele Domnului! Nu boscorodiţi, că vă bate /pe/ voi Domnul. Botezului cinul şi tipicul luat-am de la Ioan Botezătorul şi de la Hristos, de dascalul nostru şi de la apostoli, Mirul şi apa sfinţită, luminare ei n-au avut şi alte adausături. Cununia scris-am ceale cu înţeles, cum să lăcuiască bărbatul cu muiarea în frica lu Dumnezeu, nu se adune ca vite fără învăţătură. Jucărei şi încinsetura am mâhnit. Cuminecătura beteagilor, până vor mai învăţa, scris-am aşa cum şi popa să ştie ce dă şi beteagul ce ia, nu dând sfânta câinilor şi mărgăritarul porcilor (Matei 20). Letrughia cinul şi tipicul, luat-am de la meşterul şi de dascalul cel mare, Hristos (Matei 108, Marcu 64, Luca 109) şi de la apostoli (Danie(l) 6, Corint 48). Că leturghia n-au tocmit Hristos să fie slujba morţilor, ce viilor, să fie împreunare trupului şi sângelui Isus Histos, cum zice Pavel la Corint 145 (caută la Danie(l) 6). Trei lucrure au făcut apostolii în leturghie, că acolo easte aşa scris: era răbdi(nd) întru învăţătura apostolilor şi împreunare întru frâmtul pâineei şi întru rugăciuni. Petrecerea morţilor scris-am cu cinste să-l îngrupăm cel dus de lume, iară oameni care petrec, să învăţăm, dojenim şi la preveghetura ceasului morţiei să deşteptăm, că cum aflăm în Scriptura sfântă, după moarte morţilor nu putem folosi nemică, cum poţi vedea la Luca 53, Matei 104,69, Marcu 71, Luca 111, Ioan 16, la Corint 179, Gala(teni) 214. Cântece creştineşti am scos din Psalomi cu înţeles sau tâlc, că cu înţeles bun trebuiaşte a cânta, cum easte scris la Efes 229 la Cola(s)em 258, Corint 155, Psalom 88,109. Vecernie şi slujba de dămineaţă aveţi ca şi mainte. Fraţii, cântaţi şi nu ispitiţi, nu mâncaţi, nu bateţi joc de Dumnezeu şi de creştinătate proastă, ce, înţelegând, cu oamenii depreună, lăudaţi pre Dumnezeu şi rugaţi cum pre voi şi pre noi să înderepteze pre cale şi voia lui, cum să intrăm la împărăţia lui Dumnezeu, ce tu dă-ne noao Doamne ! Amin” („Texte româneşti din secolul al XVI-lea”).

Tipar la Brașov, cu hârtie de la Cluj

Lecturarea cu atenţie a prefeţei convinge asupra impresionantei documentări pe care diaconul Coresi o întreprinde în spaţiul teologic al Bibliei, fără a trăda cu nimic ritul ortodox în favoarea reformei. Remarcăm responsabilitatea de pe poziţiile unui adevărat ierarh, faţă de practicarea exactă a cultului, fără abatere de la dogma creştină şi în acest sens propune consultarea multiplelor capitole din Noul Testament. Avem senzaţia unei precauţii în faţa influenţelor dogmatice pe care le promovau la acea dată cultele protestante din Transilvania (luteran, calvin, husit).
Localizarea acestei tipărituri a stârnit numeroase controverse, dat fiind faptul că hârtia este de provenienţă clujeană (aparţinând fabricii de hârtie a tipografului Gaspar Heltai), iar cheltuielile de tipărire au aparţinut lui Foro Miclăuş, identificat de unii cercetători cu un nobil maghiar din Haporton, participant la evenimentele religioase şi politice din Ardeal, condamnat la moarte în 1564 şi apoi graţiat. Aceasta i-a îndreptăţit pe Ion Gheţie şi Al. Mareş să susţină că tipărirea a avut loc la Cluj, iar izvorul după care s-a preluat textul era „Adenda” lui Gaspar Heltai.

Considerăm totuşi afirmaţia forţată, luând în consideraţie că şi Alexandru Vodă al Moldovei plăteşte să fie tipărit Octoihul la Braşov, iar asemănarea textului din cartea coresiană cu cel al Molitfelnicului tipărit de Dimitrie Liubavici la Târgovişte în 1545, nu poate fi contestată. Însă şi faptul că foloseşte Crezul după modelul Niceo-Constantinopolitan adoptat de biserica ortodoxă şi nu cel catolic, constituie o dovadă în plus a punerii sub semnul întrebării dacă diaconul Coresi a folosit „Adenda” lui Gaspar Heltai. Este greu de crezut că diaconul Coresi strămută tiparul la Cluj şi nu aduce izvorul, respectiv hârtia de acolo, cu atât mai mult cu cât în acelaşi timp tipărea la Braşov alte cărţi. Mai curând am crede că epuizase stocul de hârtie braşoveană şi apelează la „importul” de hârtie de la Cluj, aşa cum pentru alte cărţi aduce hârtie din Veneţia sau Silezia.