„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Noi duhovnici în Arhiepiscopia Sibiului
Trei preoţi din Arhiepiscopia Sibiului au fost hirotesiţi duhovnici în cadrul unei slujbe religioase oficiate vineri, 4 martie, de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Slujba religioasă a fost oficiată în capela Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu.
Cei trei preoţi au primit hirotesia ca duhovnici, pentru a fi în comunităţile de credincioşi încredinţate după hirotonie atât sprijin duhovnicesc, părinţi spirituali, cât şi îndrumători pe calea mântuirii. La slujba hirotosiei a fost prezent şi consilierul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Nicolae Cătălin Mirişan.
După slujba hirotosiei, IPS Mitropolit Laurenţiu i-a îndemnat pe preoţii duhovnici să îşi primească noua misiune cu multă responsabilitate, deoarece săvârşitorul Tainei Spovedaniei trebuie să fie el însuşi pregătit duhovniceşte şi un primitor al harului oferit de această lucrare sacramentală.
„Duhovnicia este cea mai frumoasă lucrare pe care o împlineşte preotul, pentru că atunci când vrea să-L zidească pe Hristos în sufletul credinciosului, el oferă din preaplinul lui. De aceea, preotul este obligat mai întâi de toate să se zidească pe sine, iar un preot nu poate fi un duhovnic bun fără o pregătire destoinică. Această pregătire conţine şi partea spirituală, harică, sacramentală, care vine asupra preotului, dar ea trebuie făcută lucrătoare prin contribuţie directă. Întâi de toate, preotul trebuie să fie spovedit, şi nu o dată sau de două ori pe an, ci în mod normal înainte de fiecare Sfântă Liturghie. Cum acest lucru nu se poate face, măcar o dată pe lună trebuie să vă descărcaţi desaga avută şi să îndreptaţi greşelile făcute pe parcursul timpului scurs între cele două spovedanii”, a spus Părintele Mitropolit.
Spovedanie şi pastoraţie
Taina Spovedaniei are un rol foarte important în viaţa duhovnicească a oamenilor şi trebuie administrată cu multă înţelepciune şi pregătire din partea preotului, a mai spus IPS Mitropolit Laurenţiu. Noii duhovnici au fost îndemnaţi să acorde multă atenţie fiecărui credincios în parte în scaunul spovedaniei şi să caute cele mai bune soluţii pentru îndreptarea spirituală a celor păstoriţi.
„Spovedania este lucrarea pe care o îndeplinim cu fiecare suflet în parte, este pastoraţia individuală. Este cel mai greu lucru să pătrunzi în intimitatea sufletească a cuiva. Trebuie să aveţi ca principiu echilibrul între acrivie şi iconomie. Acrivie însemnează să-i spui păcatului pe nume întotdeauna, iar iconomia apare atunci când evaluezi starea sufletească a omului, fără să judeci. Când stabileşti diagnosticul, apelezi întotdeauna la iconomie, la îngăduinţă, la iubirea pe care Dumnezeu o are faţă de fiinţa umană, şi dacă reuşeşti să sădeşti această iubire în sufletul celui care se spovedeşte, acesta va fi în orice moment pregătit, curajos şi cu speranţa că ajutorul lui Dumnezeu va veni atunci când îl va cere. Dacă nu vă bazaţi pe aceste două elemente fundamentale, nu veţi face nimic şi veţi îngădui la Sfânta Împărtăşanie pe cei nepregătiţi, pe cei fără haină de nuntă. Ajutaţi-i pe toţi să-şi schimbe haina sufletească, pentru a intra la Ospăţul Credinţei, la Cina cerească, la Masa Împărăţiei”, a mai spus IPS Mitropolit Laurenţiu.