„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
O nouă conferinţă „Glasul Bisericii în cetate”, la Zalău
Joi, 28 ianuarie, la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj din Zalău a avut loc o nouă întâlnire în cadrul seriei de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”, organizate de Episcopia Sălajului. Conf. univ. dr. Vasile Timiș, de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca a susținut conferința „Educația și experiența religioasă în contextul provocărilor secolului XXI”.
Invitatul acestei noi întâlniri a fost conf. univ. dr. Vasile Timiș, de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Invitatul a susținut conferința cu tema „Educația și experiența religioasă în contextul provocărilor secolului XXI”. La eveniment a participat Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, părinți din cadrul administrației eparhiale a Episcopiei Sălajului, clerici din eparhie, cadre didactice precum și oameni de cultură ai județului Sălaj.
Prezentarea a stârnit interes, invitatul vorbind despre frumusețea patrimonială a județului Sălaj, în special a bisericilor de lemn de aici. De asemenea, acesta a atins subiecte precum influența schimbărilor geopolitice și strânsa legătură dintre cult, cultură și civilizație, subliniind totodată și responsabilitatea față de patrimoniul național, european și mondial.
În continuare, conf. univ. dr. Vasile Timiș a vorbit despre educația religioasă și rolul acesteia în formarea copilului şi a amintit de faptul că în România, în momentul de față, 3.000.000 de copii participă la ora de religie. De asemenea, a subliniat faptul că educația religioasă trebuie impregnată de experiența religioasă, iar această experiență trebuie privită și ca o practică comunitară.
Printre invitaţii care au conferenţiat în cadrul seriei „Glasul Bisericii în cetate”, organizate de Episcopia Sălajului, se numără acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității „Babeș-Bolyai”, care a prezentat tema „Reforma religioasă și românii transilvăneni”; președintele Senatului Universității „Babeș-Bolyai”, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, care a susținut conferința cu tema „Omul postmodernității, peregrin între pământ și eternitate sau o pledoarie pentru o antropologie teologic trinitară”; PS Episcop Petroniu, care a susținut conferința cu tema „Biserica Ortodoxă Română – istorie și actualitate, realizări și provocări”.
Organizatorii au ca scop să invite, în cadrul seriei de conferinţe „Glasul Bisericii în cetate”, personalități din diverse zone ale cunoașterii: teologie, istorie, educație, demografie, psihologie, sociologie, medicină, bioetică ș.a. De asemenea, doresc să dezvolte un dialog pornind de la temele anunţate, astfel că sunt așteptate cu interes atât participarea unui număr cât mai mare de credincioși și iubitori de cultură, cât și întrebările acestora care pot fi transmise și prin adresa de email conferinta_episcopiasalajului@yahoo.ro.