„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Părintele Constantin Voicu a fost condus pe ultimul drum
Catedrala mitropolitană din Sibiu, locaşul unde părintele arhidiacon Constantin Voicu a slujit ani de zile, a fost loc de priveghere şi de prohodire a celui care şi-a dedicat viaţa catedrei şi formării viitorilor preoţi. Slujba de înmormântare a fost oficiată de opt arhierei şi un impresionant sobor de preoţi şi diaconi.
Generaţii întregi de studenţi teologi s-au bucurat de ajutorul necontenit, grija părintească şi sfaturile duhovniceşti ale arhidiaconului Constantin Voicu, fost rector al vechiului Institut Teologic de Grad Universitar din Sibiu, actuala Facultate de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna”, ilustru profesor de Patrologie, un cercetător asiduu şi una dintre personalităţile marcante ale Bisericii. Nu doar cei care au trecut prin băncile Facultăţii de Teologie din Sibiu au avut privilegiul să îl aibă profesor şi îndrumător pe părintele Constantin Voicu, ci şi studenţi ai Facultăţilor de Teologie din Oradea şi Alba Iulia, unde „părintele rector”, cum era cunoscut, a fost ctitor, profesor şi chiar decan. Astfel, la căpătâiul său, în ultimele clipe dinainte de a fi îngropat, sute de preoţi s-au aşezat pentru a-şi lua rămas-bun şi pentru a înălţa rugăciuni pentru odihna sufletului său.
Soborul de arhierei a fost format din Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Înaltpreasfinţitul Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii şi Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Numeroşi preoţi aflaţi la chemări de înaltă slujire au venit să-l prohodească pe cel ce l-a fost profesor şi îndrumător, amintind aici pe pr. Ioan Sauca, secretar-general executiv al Consiliului Mondial al Bisericilor, pr. Alexandru Moţoc, inspector-general bisericesc la Patriarhia Română, stareţi şi monahi, precum şi numeroşi profesori de Teologie din ţară şi din străinătate.
„Ne-a asumat ca fii”
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulat „Un prieten al Sfinţilor Părinţi şi al oamenilor” a fost citit de PS Episcop Sofronie. Un cuvânt din partea Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” a fost rostit de prodecanul instituţiei şi urmaşul arhidiaconului Constantin Voicu la Catedra de Patrologie, pr. conf. univ. dr. Mircea Ielciu: „Momentul trist de astăzi se înscrie pe linia îndemnului paulin:
IPS Mitropolit Laurenţiu a elogiat dragostea părintelui Constantin Voicu pentru Biserica străbună şi pentru învăţământul teologic de la Sibiu: „Ne-a fost părinte, pentru că ne-a asumat ca fii. Dumnezeu nu i-a dat fii pământeşti, dar iată, priviţi împrejur, toţi cei care poartă epitrahil pe grumaz şi alte sute, care au auzit de vestea trecerii la Domnul a părintelui Voicu şi au făcut ieri rugăciuni în cadrul Sfintei Liturghii, sunt fiii săi. Aduc mulţumire lui Dumnezeu pentru că şi în viaţa mea, pe lângă alţii rânduiţi de Dumnezeu, această personalitate a constituit cu ceva care mă va determina ca, atâta timp cât trăiesc să-l pomenesc între părinţii sufleteşti şi între oamenii deosebiţi ai Bisericii. A iubit mai presus de toate Biserica şi o instituţie deosebită a Bisericii, Şcoala de Teologie. Nu doar Facultatea de Teologie din Sibiu, ci şi şcolile de Teologie din Ardeal şi nu numai, pe care le-a ajutat şi le-a sprijinit în mod direct şi practic”.
IPS Mitropolit Andrei a prezentat condoleanţe familiei şi rudelor şi a subliniat eforturile depuse de arhidiaconul Constantin Voicu pentru a susţine şcoala teologică de la Sibiu şi accesul tinerilor la educaţia teologică: „Eu cred că părintele rector a fost paratrăsnetul în care s-au descărcat toate fulgerele celor răi şi, sub oblăduirea acestui paratrăsnet, şcoala teologică din Sibiu şi-a putut desfăşura liniştit şi foarte bine activitatea”.
IPS Mitropolit Ioan a subliniat faptul că părintele Voicu rămâne viu în amintirea ucenicilor şi că trecerea sa la cele veşnice nu înseamnă o dispariţie, ci o unire cu Hristos, Cel pe care l-a slujit o viaţă întreagă: „Astăzi sunt Paştile părintelui rector Constantin Voicu. El n-a murit, ci trece la Domnul şi de aceea am venit astăzi aici să particip la Paştile rectorului atât de iubit de studenţi”.
De asemenea, au fost transmise mesajele de condoleanţe şi din partea altor ierarhi, din partea Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, a secretarului general al Consiliului Mondial al Bisericilor, Olav Fykse Tveit şi a autorităţilor locale şi judeţene.
La final, întregul cortegiu funerar a înconjurat locaşul de cult şi a intonat cântările specifice slujbei de înmormântare. La cimitirul municipal din Sibiu, unde trupul neînsufleţit al arhidiaconului Constantin Voicu a fost îngropat, soborul slujitor a oficiat rânduiala punerii în mormânt şi s-a rugat pentru iertarea păcatelor marelui profesor de Teologie.