„Părintele Teofil, duhovnicul bucuriei şi iubirii”

La Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, a fost omagiat la sfârşitul săptămânii trecute părintele Teofil Părăian, de la a cărui trecere la Domnul s-au împlinit şase ani. Redăm cuvântarea susţinută de Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, la conferinţa duhovnicească „Părintele Teofil, un duhovnic odihnitor de oameni”.

Părintele Teofil a fost şi rămâne un reper luminos şi sigur, o persoană care a întrupat concret bucuria şi certitudinea credinţei, un propovăduitor al credinţei lucrătoare prin iubire. A fost un ziditor de suflete şi a renăscut pe mulţi la viaţa duhovnicească în Hristos şi în Biserică prin predicile, conferinţele sau îndrumările sale. Nevăzător, dar luminat, om al rugăciunii, Părintele Teofil şi-a întemeiat viaţa pe credinţă şi cultură.
A fost apreciat şi iubit de cei tineri, pe care i-a câştigat cu duhul blândeţii, şi de bătrânii pe care i-a mângâiat cu vorbele lui blânde. Nu le-a văzut niciodată chipurile, pentru că n-a fost înzestrat cu darul vederii, însă lumina din el le-a arătat o viaţă frumoasă, în acord cu credinţa ortodoxă şi calea cea dreaptă care duce la mântuirea cea veşnică.
Părintele Teofil a fost unul dintre cei mai luminoşi şi mai învăţaţi călugări ai noştri, duhovnic aspru cu păcatul, dar mereu blând cu păcătosul, plin de harul păcii şi al bucuriei. Părintele a fost unul dintre cei mai prolifici scriitori bisericeşti, publicând peste 50 de cărţi. De asemenea, a fost un neobosit conferenţiar, poate marele duhovnic care a mers cel mai mult prin ţară pentru a le vorbi tinerilor pe cele mai diverse probleme legate de credinţa noastră ortodoxă, de la Filocalie şi Rugăciunea Inimii, până la slujbele Bisericii şi evocarea unor personalităţi marcante ale ortodoxiei româneşti, ca părintele Arsenie Boca sau maica Teodosia - Zorica Laţcu.

„Dar al lui Dumnezeu”

A fost un om care şi-a propus să înmulţească bucuria şi credem că a reuşit cu prisosinţă. Darul deosebit al părintelui Teofil de a vorbi şi mai ales de a aprofunda cuvintele Scripturii şi în special ale Noului Testament, preocuparea pentru cărţile fundamentale ale spiritualităţii ortodoxe, cum ar fi Patericul şi Filocalia, dar şi pentru textele liturgice cuprinse în cărţile de slujbă, l-au făcut să fie iubit şi în acelaşi timp să fie un părinte duhovnicesc cu autoritate şi discernământ.
Dar al lui Dumnezeu, om al bucuriei, bătrân frumos, duhovnic odihnitor de oameni, echilibrat, realist, cu zâmbetul mereu pe chip, părintele Teofil Părăian a fost un om împlinit, un om fericit. Nevăzător, dar luminat, om al rugăciunii, Părintele Teofil şi-a întemeiat viaţa pe credinţă şi cultură.
Arhimandritul Teofil a fost un duhovnic odihnitor de oameni, cu zâmbetul neîncetat pe chip. Nevăzător cu ochii trupești, se comporta la Sfânta Liturghie fără ajutor, asemeni unui om care nu este lipsit de vedere. Atunci când a fost întrebat „dacă nădăjduiește, cu ajutorul lui Dumnezeu, să vadă ceva în lumea cealaltă”, a răspuns: „Dacă Dumnezeu va zice către mine: <Să ştii că eu şi-n veşnicie pe tine tot aşa te las!>, n-aş putea zice altceva, decât: <Slavă ţie, Doamne, slavă ţie!>”.
Părintele Teofil a fost un om al datoriei. Un om al datoriei călugăreşti, un om al datoriei ca slujitor al Altarului, un om al datoriei în toate împrejurările.
De aceea, noi, cei din cadrul Mănăstirii „Brâncoveanu”, avem datoria morală de a menţine vie memoria Părintelui Teofil, pentru că în concepţia Părintelui, „mănăstirea este tinda raiului, casa lui Dumnezeu, poarta cerului, locul împlinirilor, cerul cel de pe pământ şi locul în care se arată iubirea lui Dumnezeu”.
Să Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veşnică în grădina cea frumoasă a raiului, şi de acolo, din Ceruri, să mijlocească pentru noi, în faţa tronului Sfintei Treimi, intrarea noastră în Împărăţia cea Veşnică. Amin!