„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
„Părinții și copiii în biserică”, în parohia clujeană „Naşterea Domnului”
Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, unde este paroh Nicolae Buda, a fost, duminică, 10 iunie, gazda a două evenimente. Ca în fiecare an, în prima parte a lunii iunie, în cadrul Proiectului „Părinții și copiii în biserică”, au venit în locaşul de cult părinţii cu copiii botezați, din parohie, în cursul anului trecut. Cu această ocazie a avut loc şi un concert susţinut de Ansamblul Coral „Voci Transilvane”.
Părinții, împreună cu cei mici au fost invitați să participe la această sărbătoare dedicată lor la care au fost felicitați din fața Sfântului Altar de către preoții Nicolae Buda și Ciprian Taloș, apoi au primit în dar icoane și diplome. Un moment important al întâlnirii a fost prezența în mijlocul lor a profesorului Nicolae Miu, un cunoscut şi apreciat medic pediatru clujean, care a dialogat cu părinţii pe mai multe teme de interes.
„Părinții au avut prilejul de a dialoga și de a primi sfaturi de la un pediatru renumit, care a demonstrat pe parcursul unei activități prodigioase atât pe plan științific, cât și ca practician, că Dumnezeu lucrează adânc în acest suflet sensibil, iar rugăciunea și credința puternică sunt cele care dau valoare actului medical în relația cu semenii. Pentru profesorul Miu, seva de unde vin puterea și iubirea pentru oamenii în suferință este Sfânta Liturghie la care participă cu regularitate, fiind un credincios bun al bisericii noastre. Părinții au primit informații folositoare despre vaccinuri, alimentație, bolile copilăriei, antibiotice și au avut ocazia de a pune întrebări privind starea de sănătate a micuților lor. Părinții au fost îndemnați de către preoții care i-au botezat pe micuți să-i împărtășească pe copii cât mai des, Sfânta Euharistie fiind cel mai bun medicament pentru sănătatea noastră trupească și sufletească”, după cum au arătat organizatorii.
Cu această ocazie, a avut loc şi evenimentul intitulat „Ofranda muzicală” a Ansamblului Coral „Voci Transilvane”, fondat în 1945 de dr. Augustin Bena, preot, profesor, dirijor, compozitor, ctitor al învățământului muzical de rang universitar clujean, primul rector al Academiei de Muzică din Cluj.
Din anul 1994, de când la conducerea formației se află dirijorul Adrian Corojan, această formație are concerte în țară și în străinătate, având în repertoriu lucrări de compozitori români și străini, cu muzică laică și religioasă, lucrări din literatura muzicală românească și universală. Programul pe care ansamblul l-a prezentat credincioșilor se numește „Ofrandă muzicală de suflet românesc” și a reunit cântări religioase și cântece patriotice dedicate Centenarului Marii Uniri.