„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Pelerinaj pentru vârstnici din Baia de Arieș, ocrotiți de Filantropia Ortodoxă Alba
Cei 25 de vârstnici ocrotiți prin Serviciul socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice „Sfânta Varvara” din Baia de Arieș au efectuat, zilele trecute, un pelerinaj, în cadrul căruia au vizitat mănăstiri din judeţul Mureş. Însoţiţi de părintele coordonator Ştefan Cordea, asistentul social Roxana Adam, precum și de alți patru însoțitori de grup, cei 25 de vârstnici au vizitat la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnuluiˮ de la Recea, şi Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” de la Cipăieni.
Pelerinajul a început cu reculegerea la Mănăstirea Recea, una dintre cele mai mari mănăstiri ortodoxe din judeţul Mureș, singura biserică din Europa lucrată integral în mozaic. Pelerinii au fost primiți de stareța Cristina Chichernea și au asistat la Taina Sfântului Maslu, slujbă în cadrul căreia au fost binecuvântaţi şi miruiţi de către preoţii slujitori. Tot aici, credincioșii au primit în dar iconițe, după care au primit prânzul. Pelerinajul a continuat cu vizitarea Mănăstirii „Sfântul Prooroc Ilie” de la Cipăieni, unde au fost întâmpinați de către întreaga obşte a mănăstirii, în frunte cu stareţa Varvara Habic.
Serviciul socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice „Sfânta Varvara” din Baia de Arieș a fost înființat în anul 2007 și este coordonat de părintele Ștefan Cordea, păstorul comunității credincioșilor ortodocși din Parohia Baia de Arieș. Beneficiari ai acestui serviciu sunt 25 de persoane vârstnice, bolnave, singure sau fără ajutor din partea rudelor, atât din localitatea Baia de Arieș, cât și din împrejurimi. Persoanele beneficiază zilnic de o masă caldă, ajutor la îngrijirea locuinţei şi în prepararea hranei, sprijin în efectuarea cumpărăturilor, precum și de companie sau consiliere. De asemenea, persoanele din cadrul centrului social de la Baia de Arieș beneficiază şi de servicii medicale: măsurarea parametrilor fiziologici, măsurarea glicemiei, a tensiunii arteriale şi a temperaturii, dar şi de servicii de consiliere spirituală. Acest centru funcţionează în cadrul unui parteneriat încheiat între Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, Consiliul local Baia de Arieș, Parohia ortodoxă Baia de Arieș, Grup Şcolar „Dr. Lazăr Chirilă” din Baia de Arieş, și Poliţia Oraşului Baia de Arieş, conform unui comunicat al Asociaţiei Filantropia Alba Iulia.