Pelerini clujeni pe meleagurile însoritei Elade

Un grup de 42 de credincioși, majoritatea de la Parohia "Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, a fost într-un pelerinaj în Grecia, organizat prin intermediul Centrului de pelerinaje „Renașterea” din Cluj-Napoca, având ca preot însoțitor pe părintele Nicolae Buda, şi coordonator pe Georgeta Plăcintar, din cadrul Comitetului Parohial al Parohiei `Nașterea Domnului”.

Urmând drumul spre Grecia, de-a lungul Oltului, grupul a făcut un popas la Mănăstirea Cozia, ctitorită de Mircea Cel Bătrân, în anul 1386. Pășindu-i pragul, descoperim în pronaos mormintele voievodului ctitor și al monahiei Teofana, mama lui Mihai Viteazul, unde este zugrăvit și Sfântul Nicodim de la Tismana la îndemnul și din osârdia căruia s-a ridicat mănăstirea. După trecerea Dunării şi după un drum lung, ce străbate o țară, Bulgaria, ajungem în Tesalonic, pe țărmul dominat de Turnul Alb, unde cerul lăptos se oglindea în marea pe care pluteau vapoarele. 

În dimineața înnorată, pornim pe străzile perpendiculare pe țărm, înfrumusețate de vegetația veselă mediteraneană: palmieri, portocali, arbuști înfloriți. Ajungem la Biserica Mitropolitană ce adăpostește moaștele Sfântului Ierarh Grigore de Palama: începând din curtea largă, pavată, împodobită cu palmieri, continuând cu biserica, cu forma ei geometrică, largă, cu turlele zvelte ce străjuiesc cupola centrală, apoi cu interiorul sfântului locaș, simțim profund prezența lui Dumnezeu.
Pornim iarăși pe străzile orașului. Sub umbrelele copacilor dar și ale teraselor, ne apare, din capătul scărilor, sub arcada porților în care se încadrează perfect, Biserica Sfânta Sofia, cu o istorie lungă și zbuciumată. Ridicată în secolul al VIII-lea, după modelul Bisericii Sfânta Sofia din Constantinopol, păstrează în partea dreaptă, în pronaos, moaștele Sfântului Ierarh Vasile Milostivul la care ne închinăm cu pioșenie.
Pe străzi înguste, peste care balcoanele albe se răsturnau pentru a face umbră în zilele cu arșită, pe altele mai largi, umbrite de portocali, ajungem la Biserica ce adăpostește moaștele Sfântului Dimitrie Izorâtorul de Mir, ocrotitorul Tesalonicului. Lăcașul ne apare ca o cetate din piatră dreptunghiulară, întreruptă de roșul cărămizii subțiri, în joc de linii și culoare. La ora Utreniei și se aude mângâietor cântarea stranei; ne închinăm în tăcere la moaștele aflate într-un mic paraclis; altarul este impunător, iconostasul, alb imaculat ca și majoritatea pereților. Am coborât treptele în cripta subterană unde toate vorbesc despre martiriul sfântului. Ajungem la Biserica ce adăpostește moaștele Sfintei Teodora și ale Sfântului David Tesaloniceanul, a cărui prăznuire era chiar în ziua aceea, 26 iunie. Acest lăcaș este tot ceea ce a mai rămas din cel mai vechi așezământ monahal din oraș.

Pe valea Tembi, spre Meteore

Părăsim Riviera Olimpului și ne îndreptăm spre Valea Tembi, de-a lungul căreia muntele crește direct, abrupt. Peste râul Pinios, în stânca abruptă descoperim săpată o biserică ce adăpostește moaștele Sfintei Paraschevi, vindecătoarea de ochi, propovăduitoare și martirizată, arătând astfel credința sa neclintită în Hristos.
Intrăm în biserică pe sub bolțile albe, tivite cu roșu, printr-un tunel; e mică, potir de sfințenie și de frumusețe, cu icoane care vorbesc despre vindecare și credință, despre minuni și smerenie. Tot grupul de pelerini i-a cântat Sfintei "Cu noi este Dumnezeu”, mărturisind un adevăr despre care vorbeau și aici, ca și pretutindeni, toate: sfântul locaș, icoanele, izvorul cu apă vindecătoare, această vale frumoasă, în care totul șoptea, dând slavă Creatorului.
Copleșiți, pornim spre Meteore, locul despre care o credincioasă din grup a spus că este o minunăție ce trebuie văzută măcar o dată în viață. Autostrada, străjuită de leandri înfloriți, ne așază deodată în fața spinării sure, din granit, arse de arșița soarelui, cu forme ciudate, gârbovite sau cu denivelări ivite în nord vestul Câmpiei Tesaliei.
Zărim chiliile scobite în stânci, de vânturi și ploi, ale celor care, singuratici, își înalţă rugăciunea spre cer. După drumul care urcă printre livezi de măslini şi păduri, apare Marele Meteor, coborât din căuşul palmei lui Dumnezeu şi aşezat în vârf de stâncă, spre care, pe treptele de piatră, şiruri de pelerini, înşiraţi ca mărgele pe un metanier uriaş, urcă şi coboară neîncetat ducând şi coborând cu ei rugăciunea şi pacea de sus.
Aici priveliştea este surprinzătoare: biserica impunătoare, ca o bijuterie, osuarul, trapeza uriaşă transformată în muzeu - odinioară vieţuiau aici în jur de 300 de călugări -, foişorul de unde se văd celelalte cuiburi de vieţuire monahicească; totul pare făcut să unească cerul şi pământul.
Coborâm de la cei aproape 400 de metri, măsuraţi de la valea Râului Pinios spre oraşul Kalambaka, cu case albe şi grădini pline de iasomie şi hortensii, oprindu-ne mai întâi, la Atelierul de icoane unde ne bucurăm de răcoare, în timp ce afară termometrul indică peste 40 de grade. Aici, ni se împărtăşeşte o parte din tehnica icoanei pe lemn.
Coborâm în Kalambaka pentru odihnă, pentru că a doua zi pornim din inima Greciei din nou spre mare, pe autostrada spre Larissa, cu chiparoşii ale căror vârfuri se ridică din loc în loc şi privesc falnic spre leandri înfloriţi ce însoţesc tot drumul.

Kato Xenia şi Evia

Ajungem în apropierea orașului Almiro, unde, printre dealuri împădurite și livezi de măslini, se ivește Mănăstirea Kato Xenia, un complex monahal care este o încântare pentru pelerini. În față și pe latura stângă a bisericii sunt chiliile și paraclisul, de unde se aud cântările Sfintei Liturghii, împletindu-se cu cele ale păsărilor și cu freamătul frunzelor în dimineața senină. Ne închinăm la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Străina” care a dat numele locașului şi care a ajuns în acest loc pe apă, adăpostită într-un cufăr pentru a fi ferită de prigonitorii din perioada iconoclastă - secolul VI. Apoi, în liniște, se aduce Brâul Maicii Domnului, țesut de ea din păr de cămilă, așezat într-o raclă deosebită, în care se odihnesc două bucăți din acesta, aduse de la Mănăstirea Vatopedu, în secolul al XVI-lea. În ciuda istoriei zbuciumate, aceste comori ale Ortodoxiei au rezistat, o dovadă că Maica Domnului este Împărăteasă aici, ocrotind și binecuvântând locul şi pe toți cei care calcă pragul sfântului locaș.
Plecăm iarăși la drum lung, spre insula Evia, din Portul Glifa. Feribotul spintecă apele mării, însoțit de pescăruși. La Mănăstirea Cuviosului David, aflată la 13 kilometri de Rovies, printre pădurile de pin ne închinăm la moaștele Cuviosului David Bătrânul care a trăit în veacul al XVI-lea, de numele căruia se leagă multe minuni. Sfântul este ajutător celor care se roagă cu credință, dovadă fiind cârjele care se odihnesc lângă icoană, lăsate de cei care s-au vindecat. În curte, înconjurat de flori este mormântul părintelui Iacov Tsalikis, care a viețuit aici și a îndrumat duhovnicește obștea și credincioșii.
Insula este binecuvântată cu moaștele unui alt sfânt, pentru care mulți credincioși au evlavie, Sfântul Ioan Rusul. Pornim mai departe, tot pe țărmul mării, printre măslini și pini spre Prokopi, locul unde a trăit acest sfânt și are o `casă” frumoasă, biserica parohială. În biserica mare ca o catedrală, albă, monumentală, lângă icoana plină de amintiri de la credincioși, veghează Sfântul, așezat în racla la care se închină cu lacrimi pelerinii și, apoi, în liniște, în genunchi, îndreaptă rugăciuni spre cer.
Ne îndreptăm iarăși spre continent și trecem pe Podul de la Chalkida, îndreptându-ne spre Atena și, la Nea Makri, aflat la 30 de kilometri în nordul-estul capitalei, ajungem la Mănăstirea Buna Vestire, cea mai veche din Attica, loc binecuvântat de moaștele Sfântului Efrem cel Nou, un alt sfânt la fel de iubit, la care credincioșii se închină cu evlavie. Urcăm panta și, dincolo zidul de piatră, aceeași alternanță de piatră alb-cărămizie. În biserică, racla Sfântului ne întâmpină în pronaos. Vreme de 500 de ani a fost neștiut, până când monahia Macaria, viețuitoare a acestei mănăstiri, prin revelație dumnezeiască, a descoperit moaştele în anul 1950, odată cu viața și pătimirile sfântului.

Sfântul Nectarie, la Eghina

Dimineața, devreme, sub cerul senin, ne-am îndreptat spre Atena pe care o străbatem la ora dimineții. În Portul Pireu ne-am îmbarcat, iar pe feribot, de data aceasta pentru o oră și jumătate, plutind pe apele de smarald ale Egeei, spre Insula Eghina, țara fisticului pe care-l zărim în plantații, un loc binecuvântat de Sfântul Nectarie, blând și smerit, fost episcop, mare părinte al bisericii. Ansamblul monahal este impresionant. Ne închinăm la Capul Sfântului Nectarie și ne lăsăm acolo toate durerile și lacrimile noastre, rugându-ne să ne întărească nădejdea și credința. El a trăit acolo, smerit, cu rugăciune multă și nevoință pe măsură. În chilia lui, printre icoanele care se odihnesc pe toți pereții, pare că e prezent și ne îndeamnă să-i urmăm viața simplu, firesc. La mormântul de marmură mulți își pleacă urechea pentru a auzi pașii sfântului.
La Biserica mare, ale cărei turnuri veghează toate dealurile dimprejur și răspândesc bună mireasmă în toată Eghina, aceleași ziduri de piatră albă și roșiatică, aceeași dantelărie albă în jurul ferestrelor, aceleași turnuri. Într-un mic paraclis se află într-o raclă mâna Sfântului Nectarie. La întoarcere, în ţară, am intrat la Mănăstirea Cernica, o adevărată oază de liniște. Pelerinajul s-a încheiat, dar sufletele și privirile păstrează toate binecuvântările primite în drum, acasă la sfinți.