Pelerini clujeni „Pe urmele sfinților în Italia” IV

Pelerinajul „Pe urmele sfinților în Italia”, al credincioșilor din Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, s-a desfășurat cu prilejul „Anului Omagial al unității de credință și de neam” și al „Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”. După ce au vizitat Veneția, Verona, Milano, Pisa și Florența, pelerinii au ajuns la Roma.

Prin intermediul Centrului de pelerinaje „Renașterea”, un grup de 50 de cre­dincioși, majoritatea de la Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, prin purtarea de grijă a parohului Nicolae Buda, am pornit spre Italia. Pelerinajul a fost organizat de părintele Nicolae Buda, Georgeta Plăcintar, alături de care s-a aflat și ghidul, Alexandru Lucian Povarnă.

După popasurile făcute la Veneția, Verona și Milano, a urmat cel de la Pisa și Florența. De la Florența, după ce ne luăm rămas bun de la încă o comoară a orașului, însoțiți de apele râului Arno, ne îmbarcăm în autocar și pornim spre Roma, mai întâi spre locul de cazare, „Hotelul Vintage”, pentru ca a doua zi să atingem, așa cum a spus ghidul, „apogeul pelerinajului nostru”. Și avea dreptate, pentru că nu degeaba se spunea pe vremuri „toate drumurile duc la Roma”; și drumurile unesc oamenii, și oamenii uniți au putere.

Suntem emoționați pentru că vom merge spre locul care vorbește prin istoria sa și de istoria noastră, unindu-ne latinitatea limbii, formarea poporului român și istoria bisericii până la momentul schismei, firea noastră mai deschisă, de popoare sudice, pe care soarele le-a îmblânzit și le-a oferit o parte din lumina și căldura sa pentru a le așeza în suflet și pe fețe.

Situat în zona centrală a Peninsulei Italice, la 28 de kilometri de Marea Tireniană, orașul Roma, cetatea eternă, este străbătut de râul Tibru, care șerpuiește printre cele  șapte coline vulcanice pe care este construit: Capitoline, Palatino, Viminale, Quirinale, Esquillino, Caelian, Aventino. Partea cea mai atractivă a orașului este centrul istoric, baroc și renascentist în esență, ce face parte din patrimoniul UNESCO, un amalgam amețitor de capodopere artistice și arhitecturale, ruine clasice, biserici și piețe baroce extravagante. Cum ni se spune, este „orașul cu un picior în trecut și altul în prezent”, un loc supraîncărcat cu opere artistice de peste aproape două milenii. Cu cât vezi mai mult din oraș, cu atât îți dai seama mai bine cât de puțin ai văzut și cât a mai rămas. Dar așa cum spuneam, Roma nu este doar un imens muzeu, ci și o metropolă europeană plină de viață, capitala romano-catolicismului; și iarăși o idee demnă de redat a ghidului nostru: „prin vechile pietre ne întâlnim cu veșnicia și cu strămoșii noștri, căci prin descendența din romanii antici ne simțim aici acasă la noi, atât printre vestigiile vechi, cât și în bisericile pline de sfinte moaște”.

Orașul are ca sfinți protectori pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Despre vechimea așezării, vorbesc primele vestigii, ridicate pe Colina Palatino de la începutul mileniului I înainte de Hristos; orașul a fost fondat în 753 înainte de Hristos de legendarii Romulus și Remus. Se proclamă Republică în 510 înainte de Hristos și, în numai trei secole și jumătate ajunge, dintr-un oraș modest, un adevărat imperiu pentru cinci secole, cel mai important imperiu al antichității; în anul 330, Sfântul Constantin cel Mare strămută capitala Imperiului de la Roma la Constantinopol, iar Roma rămâne între 395-476 centrul Imperiului Roman de Apus. În 26 ianuarie 1871, devine capitala Italiei Unificate, trece prin perioada grea a fascismului și a celui de-al doilea război mondial, iar în 1946, prin referendum are loc abolirea monarhiei și proclamarea republicii. În prezent, orașul este un important centru internațional, bancar, comercial și de transport, nod feroviar, rutier, aerian, și centru al vieții culturale, artistice, științifice și universitare al lumii.

Dimineața pornim spre Cetatea Romei și facem cunoștință cu zidurile sale vechi de fortificație, admirând „Poarta San Giovanni”, în apropierea basilicii cu același nume, pe lângă care trecem; depășim și Biserica „Scara Sfântă” și ieșim în afara zidurilor, îndreptându-ne spre catacombele creș­tine: ținta noastră era Catacomba Callisto, care era închisă, și am ajuns la Catacombele Domitilla: intrăm în curtea însorită, unde florile, iarba, copacii se răsfățau în soare, și intrăm din această lume a luminii în tunelul de piatră unde răceala ne înfioară și retrăim fiorul de a călca pe urmele primilor creștini și a martirilor creștinismului.

Ne oprim câteva momente în biserica veche, din care mai rămăsese doar partea de jos, pe care sunt aplicate plăcile de marmură  și de ceramică luate de pe mormintele din interior, renovată astăzi, cu cupola înaltă, unde primim informații în legătură cu această necropolă subterană unde creștinii puteau face Liturghia la moaștele mucenicilor și se adunau la rugăciune.
Catacombele Domitillei (sec. I), aflate pe Via Ardeatina au fost săpate de proprietatea nobilei Flavia Domitilla, nepoata împăratului Vespasian (69-76) și soția lui Flavius Clement, consul în 95, donată comunității creștine după plecarea în exil pentru convertirea lor la creștinism.

Sunt galerii lungi ce aveau până la patru etaje, ajungând la 20 metri adâncime cu o înălțime între 2-20 metri.

Înmormântarea în catacombe s-a încheiat la începutul secolului  al V-lea și au fost folosite ca biserică; din secolele VIII-IX, moaștele au început să fie mutate în diferite biserici, iar catacombele au început să fie pustiite, să se distrugă și să fie date uitării.

În secolele XV-XVI au fost studiate de arheologul Antonio Bosio și urmează, apoi, o altă perioadă de uitare, până în secolul al XIX-lea, când sunt consolidate și redate credincioșilor spre vizitare.

Săpate în tuf vulcanic, aceste galerii întortocheate sunt impresionante, ca un labirint subteran întunecat și umed, unde te-ai putea rătăci oricând dacă nu ai fi călăuzit: de-o parte și de alta a coridorului sunt săpate mormintele ca niște cutii dreptunghiulare, mai mari sau mai mici (foarte multe, pentru copii), unele închise cu plăci de marmură și teracotă, deschise, cele care au fost vandalizate; altele sunt sub formă de arc cu fresce decorative și pictate, aparținând familiilor mai înstărite.

Impresionante sunt cele două capele private din secolul al IV-lea, una păstrând în culorile originale „Figura unei Orante”: pe o frescă se află chipul martirei Petronilla ce duce la cer sufletul defunctului, iar deasupra unui mormânt sub formă de arc este reprezentat „Hristos cu Apostolii”, câte șase de fiecare parte și prima reprezentare a Sfinților Apostoli Petru și Pavel cu barbă.
Ne reîntoarcem în orașul care ne așteaptă să-i descoperim frumusețea, și în Piața San Giovani in Laterano, ne oprim în dreapta pieței, unde se înalță edificiul „Scara Sfântă” („Scala Santa”): e în renovare și intrăm doar la intrare: aflăm că adăpostește scara pe care a urcat Iisus în casa lui Ponțiu Pilat, adusă la Roma de Împărăteasa Elena: cele 28 de trepte se pot urca numai în genunchi. De-o parte și de alta a scării sunt două grupuri sculpturale de Giacometti: „Sărutul lui Iuda, și Pilat”, care-L arată pe Iisus poporului (1854): în vârful scării, se află capela privată a papilor, protejată cu gratii, bogat decorată de Cosmati în 1278.

În imediata apropiere, admirăm Basilica „San Giovanni in Laterano”, după numele familiei care a deținut terenul pe care s-a ridicat edificiul, cea mai veche catedrală papală dintre cele patru biserici papale, fosta reșe­dință a papilor până la terminarea Vaticanului („San Pietro”, „San Poalo fuori le Mura”, „Santa Maria Maggiore”), fondată de Constantin cu numele de „Catedrala Mântuitorului” („Basilica del Salvatore”) sub pontificatul Sfântului Silvestru (314-335); de mai multe ori distrusă și reconstruită, catedrala actuală este din secolul al XVII-lea.

La prima vedere, fațada în stil neo-clasic, impunătoare, din travertin, construită în 1735 de către arhitectul Alessandro Galilei seamănă mai curând cu fațada unui  palat sau a unei clădiri civile;. Ceea ce-i dă grandoare și măreție sunt cele 15 statui de pe balustrada ce trece peste atic, reprezentându-l pe Mântuitorul, Sfântul Ioan Botezătorul și Părinții Bisericii, dar și cele cinci intrări și un rând de ferestre cu ogive străjuite de balcoane elegante, despărțite de grupuri de coloane sculptate la bază, mai delicate fiind cele din partea centrală.

Interiorul catedralei este impozant, lung de 130 metri, cu cinci naosuri împărțite de coloane antice pe care Borromini le-a încorporat cu îndemânare într-o nouă structură de pilaștri către jumătatea secolului  al XVII-lea; pe giganticii pilaștri sunt așezate 12 nișe între două coloane de marmură verde, și în fiecare, câte o statuie reprezentându-i astfel pe cei 12 apostoli, din marmură gri, în stil baroc, în mărime naturală, creând un contrast de verde, gri și alb.

Deasupra edicolelor sunt și alte altoreliefuri din stuc, operă a lui Algardi (1650) cu scene din Vechiul și Noul Testament. Planul basilicii este în formă de cruce latină cu trei nave; între stâlpii navei centrale, de la transept la absidă, se află 39 de nișe, fiecare cu statuia unui sfânt întemeietor al unui ordin religios.

 Scaunul papal se află într-o absidă sub un mozaic bizantin semicircular cu imaginea Mântuitorului, simbolul central este crucea cu porumbelul, semnul Duhului Sfânt; de o parte și de alta a crucii sunt Fecioara Maria, Apostolii Petru, Pavel, Andrei, Ioan Botezătorul și Ioan Evanghelistul: la picioarele lor, creația reprezentată prin câteva animale se închină și ea.

Naosul central culminează în fundal, străjuit de Sfinții Apostoli cu altarul papal, deasupra căruia se află un baldachin gotic, cu stele aurii cusute pe un cer de mătase albastră, adevărată operă de artă realizat de Giovanni di Stedano în 1369; este decorat cu 12 fresce de mici dimensiuni de Barna da Siena ce protejează ca pe niște odoare de mare preț în recipiente prețioase de argint, relicvele capetele Sfinților Apostoli Petru și Pavel; aici se află și o masă de lemn, care ar fi fost folosită de Sfântul Petru pentru a celebra Sfânta Împărtășanie.

Într-una din absidele laterale împodobite cu „Cina cea de Taină” se află tăblia Mesei Cinei celei de Taină. De o frumusețe aparte sunt tavanul aurit din naosul median al lui Pirro Ligorio 1562 și pardoseala de marmură cu model alb-negru ale cărui elemente geometrice se îmbină ca și cum ar fi cuburi în relief. De asemenea, monumente de artă realizate de artiști mari ai vremii, împodobite cu statui din marmură, travertin sau bronz, sunt și mormintele papale din care se păstrează șase: Alexandru al III-lea, Sergius al IV-lea, Clement al XIII-lea, Martin al V-lea, Inocențiu al III-lea și Leo al XIII-lea.

Nu putem cuprinde cu privirea atâta măreție, bogăție și grandoare. Este un loc unde privirea, gândul și mintea se răsfață, fiind ademenite de toată splendoarea din jur, oare sufletul mai are vreme să poarte pe aripile sale rugăciunea? Doar atât parcă se dezlipește de buze și din inimă: „Mare ești Doamne și minunate sunt lucrurile Tale!” Și nu am văzut încă totul!