„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Pomenirea părintelui Toma Gherasimescu, mărturisitor în temniţele comunismului
În biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din Parohia Iacobeni, Protopopiatul Turda, a avut loc sâmbătă, 24 februarie, parastasul părintelui Toma Gherasimescu, mărturisitor în temnițele comuniste în perioada 1957 – 1964.
Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat de un impresionant sobor de preoți şi diaconi. În cuvântul de învățătură IPS Mitropolit Andrei a evocat personalitatea părintelui Toma Gherasimescu și le-a vorbit credincioșilor despre perioada postului.
„Am venit cu mult drag, pentru că îmi aduc aminte şi eu, ca şi unii dintre dumneavoastră, că în această localitate a făcut misiune un om a lui Dumnezeu, părintele Toma Gheasimescu. Anii trec, cei tineri poate nu îşi mai aduc aminte, dar noi avem datoria să ne aducem aminte de cei de dinainte, pentru că Sfântul Apostol Pavel zice în Epistola către Evrei, în capitolul 13, versetul 10: «Aduceţi-vă aminte de înaintaşii voştri, băgaţi bine de seamă cum şi-au trăit viaţa şi urmaţi-le credinţa». Sigur că ne aducem aminte astăzi în sâmbăta morţilor, de toţi înaintaşii noştri, dar Dumnezeu din când în când a trimis oameni care merită în mod special pomeniţi, iar unul dintre ei a fost părintele Toma Gherasimescu. El s-a născut pe lângă Bacău. A fost foarte inteligent, a făcut Facultatea de Teologie în Cernăuţi, a făcut doctoratul acolo, a ajuns un teolog foarte bun. În timpul Războiului Mondial a fost misionar al Bisericii Ortodoxe Române. Mai apoi, după ce a trecut războiul a fost prigonit şi a trecut printr-o sumedenie de parohii printre care şi parohia dumneavoastră. A fost preot în Iacobeni, a fost un preot de mare valoare”, a spus IPS Mitropolit Andrei.
„Într-o lume în care toate sunt aproximative, este nevoie de asemenea modele, pentru că el a fost pentru Hristos, pe viaţă şi pe moarte”, a mai menţionat ierarhul.
O parte din răspunsurile liturgice au fost date de Corul de copii „Pr. Toma Gherasimescu” al parohiei, coordonat de preoteasa Irina Lionte-Maluș.
A urmat săvârşirea slujbei parastasului pentru părintele Toma Gherasimescu, mărturisitor în temnițele comuniste în perioada 1957-1964. La final, parohul Dan Lionte-Maluș a mulțumit ierarhului, preoţilor şi credincioşilor prezenţi la slujbă şi a vorbit despre activitatea părintelui Toma Gherasimescu în Parohia Iacobeni, subliniind faptul că mulţi dintre enoriaşi îşi amintesc de părinte ca fiind un om duhovnicesc „care a învăţat poporul şi a îndrumat poporul cu o deosebită râvnă duhovnicească”.
Preotul Toma Gherasimescu s-a născut în anul 1903 la Bursturoasa, în județul Bacău, și a fost primul preot ortodox din Parohia Iacobeni. A păstorit aici timp de cinci ani, perioadă în care a intensificat viața duhovnicească din parohie și a construit aici o biserică. În anul 1957 a fost condamnat de autoritățile comuniste la 20 de ani de închisoare sub acuzația de „uneltire contra ordinii sociale” (pentru misionarismul creștin), din care a executat şapte ani. A trecut la Domnul la vârsta de 72 de ani, fiind înmormântat în cimitirul localității Vulcana-Pandele din judeţul Dâmboviţa.