Pompiliu Dan, un ardelean luptător pentru unitatea naţională

În lupta pentru eliberarea Transilvaniei de sub dominaţia austro-ungară şi unirea cu România, un rol important l-au jucat intelectualii: preoţi, profesori, medici, avocaţi. Şcolile româneşti din Braşov, Râşnov, Zărneşti, Bran au luptat pentru împlinirea idealului naţional, pentru cultivarea limbii, literaturii, istoriei, a tradiţiilor eroice de luptă a poporului român şi a sentimentelor patriotice în rândul elevilor şi a maselor populare româneşti.

O personalitate importantă din rândul cadrelor didactice angrenată în această luptă naţională a fost distinsul pedagog şi publicist din Zărneşti: Pompiliu Dan. S-a născut la Zărneşti la 2 februarie 1871, într-o familie de oameni învăţaţi. Tatăl său, Nicodim Dan, a funcţionat 44 de ani ca învăţător şi director de şcoală la Zărneşti, iar mama sa Maria Pârvu, era originară din Săcele dintr-o familie înstărită de mocani. Învăţătura primară o primeşte la Zărneşti chiar de la tatăl său, iar apoi urmează cursurile gimnaziului „Andrei Şaguna” din Braşov susţinând bacalaureatul în anul 1888.

După absolvire obţine o bursă de la fundaţia „Emanoil Gojdu” din Budapesta, pentru a urma cursurile Universităţii din Cluj (Facultatea de litere şi filozofie).

Ca student, Pompiliu Dan se încadrează cu uşurinţă în mişcarea studenţească de la Universităţile din Cluj, Viena, Pesta, Berlin sau Paris. Activează mai întâi pe linia cultivării dragostei tineretului academic faţă de limba şi literatura română, a afirmării studenţilor în viaţa culturală, organizând întruniri politice, serbări culturale, editarea unor publicaţii (revista „Replica”), întreţinerea unor legături trainice între studenţii din diferite centre universitare.

În centrul universitar din Cluj, unde se aflau peste 70 de studenţi români, s-a manifestat deschis pentru unitatea cultural-naţională a tuturor românilor, fiind la înălţimea comandamentului major al epocii sale. În această luptă un rol activ l-a jucat „Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor” înfiinţată la Bucureşti. Această mişcare atrage în rândurile sale cele mai proeminente figuri ale vieţii sociale şi culturale româneşti care militează pentru făurirea statului unitar român.

În timpul studenţiei la Viena acţionează energic pentru apărarea conducătorilor Partidului Naţional Român, judecaţi în anul 1894 pentru elaborarea memorandului şi înaintarea lui la Curtea de la Viena. Datorită iniţiativei sale, dar şi a altor studenţi români, s-a publicat un manifest de susţinere a luptei naţionale a poporului, de simpatie pentru autori şi de solidaritate pentru ei. Studenţii din Graz, Viena şi Budapesta în frunte cu Pompiliu Dan, dau o declaraţie de solidaritate cu Aurel C. Popovici căruia i s-a intentat un proces pentru elaborarea „Replicii”, fiind condamnat de autorităţile austro-ungare la patru ani de închisoare şi 5.000 de florini amendă.

Acuzat de trădare şi spionaj

În 1893 Pompiliu Dan este în centrul acţiunii „Charta rotundă”, o modalitate aparte şi inedită a luptei studenţimii române, lansată din Paris ca o mişcare circulară, o corespondenţă între studenţii români de la Universităţile europene, botezată aşa de către Simion Mehedinţi. Ideea centrală a „Chartei” era „dragostea fierbinte faţă de poporul român şi de patrie” . Pompiliu Dan era responsabilul pentru Viena în circuitul funcţionării acestei mişcări naţionale.

După terminarea studiilor la Viena, îl găsim în redacţia ziarului „Tribuna” din Sibiu, iar în anii premergători războiului funcţiona ca învăţător şi director de şcoală în Zărneşti, în mijlocul românilor din care s-a ridicat şi şi-a continuat activitatea anterioară, mai ales în cadrul ASTREI prin conferinţe, prin manifestări consacrate luptei pentru unirea Transilvaniei cu România.

Implicat activ în procesul cunoscut sub numele de „Cazul David Pop”, Pompiliu Dan, în cele din urmă este acuzat de trădare şi spionaj în favoarea armatei române, fiind arestat în anul 1915. Arestarea lui Pompiliu Dan s-a produs chiar în timpul procesiunii e înmormântare a lui Virgil Oniţiu, directorul liceului „Andrei Şaguna”.

În „Memoriile” sale redactate în anul 1951 profesorul Pompiliu Dan relatează episodul arestării sale: „Am fost oprit în loc şi arestat de detectivul Cszasza însoţit de câţiva jandarmi, m-au percheziţionat la domiciliu, m-au escortat în lanţuri la Cluj. Odată cu mine au fost arestaţi alţi 20 de intelectuali români sub cuvânt că au spionat pe seama armatei române”.

Procesul şi interogările au fost îngrozitoare, dar la 5 martie 1917, Pompiliu Dan este condamnat la moarte prin spânzurare. Împreună cu o parte din ceilalţi condamnaţi au reuşit amânarea executării, sentinţei reuşind în cele din urmă ca la 25 octombrie 1918 să fie eliberat.

Participă la Marea Unire de la Alba Iulia

Revine pe meleagurile natale, unde participă la constituirea Consiliului Naţional din Zărneşti, apoi este ales membru în Sfatul naţional al Ţării Bârsei şi delegat al cercului Tohanul Vechi la Marea Adunare de la Alba-Iulia. Participă, astfel, la marea sărbătoare a neamului românesc şi la adoptarea deciziei de unire a Transilvaniei cu România. Şi aici îi sunt recunoscute meritele pe tărâmul luptei naţionale şi este ales membru în Marele Sfat Naţional.

În 1919, Consiliul Dirigent îl numeşte inspector al judeţului Braşov, calitate în care se ocupă cu organizarea şcolilor primare româneşti. Din 1926 este chemat tot ca inspector de judeţ, în judeţele Bihor, Sălaj, Satu-Mare şi Maramureş. Continuă o bogată activitate pedagogică, elaborează manuale şcolare, participă la viaţa ştiinţifică şi pedagogică până la pensionarea care are loc în anul 1931.

Trece la cele veșnice în anul 1954 lăsând în conştiinţa urmaşilor prestigiul unui mare dascăl al neamului nostru şi totodată un luptător înflăcărat pentru unitatea românilor.