„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Pr. Ştefan Iloaie la Conferinţele „Glasul Bisericii în cetate”
La Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, în prezența Preasfințitului Petroniu, Episcopul Sălajului, a avut loc joi, 31 martie, o nouă întâlnire în cadrul seriei de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”. Promotorul acestui eveniment, Episcopia Sălajului, l-a avut ca invitat la această ediţie pe pr. prof. univ. dr. Ștefan Iloaie, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
La această întâlnire a seriei de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”, pr. prof. univ. dr. Ștefan Iloaie a susţinut comunicarea cu titlul "Responsabilitatea morală sub presiunea lumii moderne". Comunicarea a fost structurată pe trei părți. La prima parte, cu titlul „Responsabilitatea ca fenomen uman fundamental”, părintele Ștefan Iloaie a arătat că responsabilitatea face parte din structura fiinţei omului, fiind elementul specific al deontologiei relaţiilor inter-umane. Totodată, responsabilitatea presupune capacitatea de asumare atât a valorilor cât și a nonvalorilor. Ea impune un răspuns faţă de o autoritate, ajungând până la autoritatea supremă – Dumnezeu. Un lucru important este faptul că responsabilitatea se realizează conştient şi liber și totodată determină raţionalitatea și spiritualitatea omului.
Pr. Ștefan Iloaie a vorbit în continuare despre implicațiile pe care le aduce responsabilitatea, precum și despre specificul responsabilității morale. Astfel, responsabilitatea implică relații multiple, între săvârşitor şi fapta săvârşită sau nesăvârşită, între faptă şi consecinţele ei ș.a. Responsabilitatea umană are trei mari direcții: faţă de sine, faţă de aproapele și faţă de societate și față de Dumnezeu, a arătat pr. Iloaie, care a subliniat faptul că responsabilitatea este infinită, consecințele acțiunilor mergând până la Judecata obștească de Apoi.
Provocările lumii contemporane
La cea de a doua parte a conferinței, cu tema „Provocările lumii contemporane” au fost atinse subiecte precum secularizarea și globalizarea, individualizarea, dezvoltarea cercetării ştiinţifice fără precedent și a tehnologizării și dezvoltarea biotehnologică sau biologizarea excesivă.
În cea de-a treia parte a fost atinsă problema „Responsabilității morale în lumea modernă”. Astfel, a fost expusă atenției publicului problema devalorizării familiei, cu cauzele divorțurilor, creșterea numărului de familii monoparentale și indiferenţa mediului familial faţă de copii.
O mare grijă pe care societatea contemporană și creștinii, în special, o poartă este aceea a tinerilor care manifestă dezinteres pentru valorile familiei. De asemenea, mulți dintre aceștia sunt blazaţi dinainte de a se căsători deoarece îşi încep viaţa intimă devreme, îşi schimbă des partenerii, fie în concubinajul de durată, fie în cel pe termen scurt şi foarte scurt, și nu sunt pregătiţi pentru asumarea responsabilităţii în îndeplinirea obligaţiilor de familie.
În continuare pr. Ștefan Iloaie a vorbit despre impactul biotehnologiilor asupra principalelor etape din viață, începând de la naștere, trecând prin etapa menținerii tinereții trupului și încheind cu moartea. Astfel, s-a vorbit despre metodele de reproducere in-vitro și despre conceptul de moarte cerebrală. În urma acestora se pune întrebarea: „Care sunt frontierele care ne sunt permise în biotehnologie pentru a ne păstra o conștiință morală curată?”, cu privire la responsabilitatea în actul bioetic.
Analizând toate aceste fapte, se cere reîntemeierea conștiinței creștine, a responsabilizării, a responsabilităţii asumate și a reafirmării frumuseții sau valorii omului. Concluzia comunicării a fost că „Viaţa este responsabilitatea însăşi!”.
În partea a doua a întâlnirii, publicul a avut posibilitatea de a adresa întrebări la care pr. Ștefan Iloaie a răspuns cu obiectivitate.
Părintele prof. univ. dr. Ștefan Iloaie este doctor în teologie din anul 2003, specializarea Morală creştină şi spiritualitate ortodoxă. Din anul 2013 este profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, iar din anul 2014 este și îndrumător de doctorat în cadrul aceleiași facultăți. Este director de departament la Facultatea de Teologie și directorul Centrului de Bioetică al Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Părintele Ștefan Iloaie este membru al „UNESCO Chair in Bioethics. International Forum of Teachers”, membru al Fundaţiei „Association of Bioethicists in Central Europe” (BCE), membru al „Verein zur Förderung des internationalen wissenschaflichen Dialogs im Bereich der Bioethik” din Viena, membru al Societății Române de Bioetică, membru al „Academic Society for the Research of Religions and Ideologies” (SACRI-SCIRI), membru al „Centrului de Studii Ecumenice şi Interreligioase” al UBB și membru al Centrului „Ioan Lupaş” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
Activitatea editorială a pr. Ştefan Iloaie este complexă, fiind autorul a șase volume, editorul a 14 volume, și autorul a peste 200 de studii și articole, la care se adaugă numeroase conferințe susţinute în țară și în străinătate.