„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Prăznuirea Sfântului Arhidiacon Ștefan, întâiul Mucenic
Sfântul Arhidiacon Ștefan a fost pomenit în cea de a treia zi de Crăciun, prilej cu care ierarhii i-au îndemnat pe toți credincioșii, mai ales pe cei tineri, să îi urmeze modelul de mărturisire și de credință. Cu această ocazie, PS Episcop Iustin a sărbătorit un an de la întronizarea sa ca ierarh al Maramureșului și Sătmarului, iar tinerii maramureșeni și sătmăreni, și-au serbat ocrotitorul, pe Sfântul Arhidiacon Ștefan.
În a treia zi de Crăciun, la sărbătoarea Sfântului Mucenic și Arhidiacon Ștefan, numeroși credincioși au venit la Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, județul Brașov, unde Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie în paraclisul așezământului monahal. Alături de ierarh s-au aflat Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, și slujitori din obștea mănăstirii.
În cuvântul de învățătură IPS Mitropolit Laurențiu a evidențiat puterea mărturisitoare a Sfântului Arhidiacon Ștefan, un model pentru toți credincioșii: „Sfântul Arhidiacon Ștefan este pentru noi o pildă desăvârșită. A fost primul om care și-a dat viața pentru Mântuitorul Iisus Hristos, dar, primind această chemare sfântă, martirajul său a fost și o mărturisire a credinței adevărate. Simțind această chemare, a plecat din această lume într-o stare de bucurie și de pace, de împăcare totală cu toți cei care l-au prigonit și omorât cu pietre. Noi nu suntem chemați astăzi să mergem până la martiraj, ne ferește Dumnezeu de acesta, dar ne oferă șansa să oferim ceva jertfelnic lui Dumnezeu. Apărarea credinței este din ce în ce mai mult o jertfă”.
La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurențiu i-a hirotesit arhimandriți pe starețul mănăstirii, Atanasie Roman, și pe secretarul așezământului monahal, Daniel Breabăn. Documentele prin care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ridicarea în rang a celor doi monahi de la mănăstirea făgărășeană au fost citite de PS Episcop Ilarion Făgărășanul.
Părintele arhimandrit Atanasie Roman le-a mulțumit ierarhilor pentru binecuvântarea adusă peste obștea mănăstirească în zi de praznic.
Sărbătoarea s-a încheiat cu o slujbă de pomenire la mormântul Mitropolitului Antonie Plămădeală, soborul înălțând rugăciuni pentru ierarhul ctitor al mănăstirii, precum și pentru ceilalți mitropoliți ai Ardealului.
Un an de la întronizarea PS Episcop Iustin
La sărbătoarea Sfântului Apostol, întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, în fruntea unui mare sobor de preoţi, Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, cu ocazia împlinirii unui an de la întronizarea sa ca ierarh al eparhiei şi a cinstirii ocrotitorului tinerilor din Episcopia Maramureșului și Sătmarului.
În sobor s-au aflat 20 de preoţi din Permanenţa Episcopală, stareţi de mănăstiri, protoierei, îndrumători ai asociaţiilor de tineri şi organizatori de tabere din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, directori de şcoli teologice: arhim. Timotei Bel, exarhul mănăstiresc şi stareţul Mănăstirii Scărişoara Nouă, județul Satu Mare, arhim. Casian Filip, eclesiarhul Catedralei, arhim. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic, arhim. Macarie Motogna, stareţul Mănăstirii Rohia, județul Maramureș, arhim. Teofil Pop, stareţul Mănăstirii Moisei, județul Maramureș, pr. Vasile Augustin, vicar eparhial, pr. Milan Bălan, consilier eparhial al sectorului teologic educaţional şi catehizare, pr. Cristian Ştefan, consilier eparhial cultural, pr. Adrian Mihali, consilier eparhial administrativ, pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial pentru patrimoniu sacru şi pictură bisericească, pr. Andrei Emil Pop, inspector eparhial, protopopii Fabian Coroian al Băii Mari, Ioan Socolan de Satu Mare, Vasile Aurel Pop al Sighetului, Florin Stan al Lăpuşului, Mihai Chira al Vişeului, Marcel Malanca al Oaşului, Florian Mocanu al Careiului, pr. Marius Nechita, directorul Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, pr. Gabriel Groza, directorul Liceului Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt” - Satu Mare, pr. Viorel Bud, secretari de protopopiate şi îndrumători cu catehizarea, cărora li s-au adăugat 10 diaconi.
În timpul Sfintei Liturghii a fost hirotonit diacon teologul Adrian Moraru, preşedintele Asociaţiei Studenţilor Creştin Ortodocşi (ASCOR) Baia Mare, pe seama Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de tinerii din cele opt protopopiate, îmbrăcaţi în straiele tradiționale, dirijați de arhid. Ionuț Pleș. La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiat Polihroniul de mulţumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra Eparhiei în ultimul an.
În cuvântul de învăţătură rostit de PS Episcop Iustin în faţa celor peste 500 de tineri câţi au fost în Catedrala Episcopală veniţi din cele opt protopopiate ale Eparhiei, a fost amintit Sfântul întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, un model de tânăr creştin, care a mers până la martiriu: „Iată, astăzi este sărbătoarea tinerilor din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, Sfântul întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan. În urmă cu trei ani, la 27 decembrie 2015, proclamam pe Sfântul Arhidiacon Ştefan ca ocrotitor al tinerilor, un model de martiriu, un model de mărturisitor adevărat, un tânăr creştin care s-a convertit printre primii la mărturisirea adevărului că Iisus este Hristos Fiul lui Dumnezeu Cel aşteptat şi Cel trimis de Tatăl să fie Mântuitor, un tânăr care S-a pregătit temeinic la învăţatul Gamaliel, un tânăr care a depăşit limitele legii vechi şi a tradiţiilor mozaice, şi a trecut dincolo, descoperind în duh iubirea milostivă a lui Dumnezeu şi jertfa Fiului Său, dăruită umanităţii pentru a-i izbăvi din moarte, din iad şi a le dărui învierea şi viaţa veşnică”.
PS Episcop Iustin a amintit, cu această ocazie, de cele două reuniuni ale tinerilor, prima din anul 2013, la care au participat 1.300 de tineri, la nivel regional, mitropolitan, din cinci judeţe, organizată de Episcopia Maramureșului și Sătmarului, şi cea de a doua, din 2014, la care au participat 3.500 de tineri din Patriarhie, organizată cu aprobarea Sfântului Sinod, la propunerea PS Episcop Iustin. Întâlnirile au fost urmate de cele de la Cluj-Napoca, de la Bucureşti şi de la Iaşi.
„Oricum, noi am dat startul. Aici a început totul. Şi pentru că a fost atât de frumos, am socotit că nu este bine să-i lăsăm pe tineri lipsiţi de un protector, de un ocrotitor. Şi am decis să îl dăruim pe Sfântul întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan drept ocrotitor şi model pentru tinerii creştini de astăzi, pentru că şi astăzi tinerii care sunt creştini au datoria să-L mărturisească pe Hristos, să-L facă cunoscut oamenilor într-o lume care se descreştinează, se secularizează, se desacralizează, într-o lume ce însemnează secularizare pentru voi, tinerii”, a mai precizat PS Episcop Iustin.
Pentru activitatea desfăşurată în anul 2017, PS Episcop Iustin a oferit Diploma „Sfântul Arhidiacon Ştefan” Asociaţiei Studenţilor Creştin Ortodocşi (ASCOR) Baia Mare, Asociaţiei Tinerilor Creştin Ortodocşi ai Catedralei Episcopale Maramureşene (ATOCEM), Corului de copii şi tineri „Gaudium” şi grupului de muzică bizantină „Theologos”, dirijate de arhid. Adrian Dobreanu, precum şi organizatorilor de tabere pentru copii şi tineri din cele opt protopopiate. În Episcopia Maramureşului şi Sătmarului au fost organizate, în anul 2017, 52 de tabere la care au participat peste 2.400 de tineri.
PS Episcop Iustin le-a adus mulţumiri tuturor pentru activitatea lor, iar la final, cei prezenți în Catedrală au cântat colinde.
Sfânta Liturghie la Comandău, Covasna
În a treia zi de Crăciun, la pomenirea Sfântului Arhidiacon Ștefan, Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a slujit la Mănăstirea „Prodromița” din Comandău județul Covasna, unde a hirotonit ieromonah pe ierodiaconul Gamaliil Pruteanu.
În cuvântul de învățătură PS Episcop Andrei a subliniat dragostea de Dumnezeu a primilor martiri: „În această zi, când prăznuim Nașterea Domnului cel devenit Om prin naștere și care aduce în lume învățătura cea nouă despre iubire și iertare, Sfântul Arhidiacon Ștefan este cel care o aplică pentru prima oară în istoria mântuirii, prin jertfa propriei sale vieți. Capitolul 6 din cartea Faptele Apostolilor relatează pe larg cum acest bărbat, format la școala învățatului Gamaliel, a primit cununa mântuirii prin jertfa față de Învățătorul. Fața lui ca fața îngerului a fost văzută de toți cei prezenți, Ștefan a văzut Slava lui Dumnezeu și pe Iisus stând de-a dreapta lui. În timp ce au început să îl bată cu pietre, pedeapsă cunoscută în Vechiul Testament, Arhidiaconul Ștefan nu a acuzat pe nimeni, nu s-a împotrivit, ci s-a rugat zicând : «Doamne! Nu le socoti lor păcatul acesta. Îngenunchind și-a dat duhul». Numele grecesc «Stephanos» înseamnă «încununat» sau «cunună», căci el a dobândit primul de pe pământ cununa muceniciei pentru Hristos. Era în anul 36, la numai șase ani după Răstignirea, Învierea și Înălțarea Domnului la Ceruri. Este ultima zi de sărbătoare din anul acesta și ne mai despart câteva zile de un an nou. În anul care se apropie de sfârșit, Dumnezeu ne-a trimis bucurii și multe binecuvântări dar și multe încercări. Să-L rugăm să facă să înceteze în lume ura, vrajba și dușmănia. Să domolească pornirile vrășmașilor, să ne îndrepte pașii pe calea virtuților și să ne învrednicească de darul iertării”.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, ieromonahul Lavrentie Străchinarul a fost hirotesit duhovnic pe seama Mănăstirii Comandău. Răspunsurile la strană au fost date de către viețuitori din obștea mănăstirii, conform Episcopiei Covasnei și Harghitei.
Liturghie arhierească la Catedrala din Deva
Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corala mixtă „Sfântul Ierarh Nicolae” a Catedralei Episcopale, dirijată de către arhidiaconul Daniel Balea.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, PS Episcop Gurie a vorbit despre curajul de care a dat dovadă Sfântul Mucenic Ștefan, de a-L mărturisi pe Hristos în fața sinedriului, pentru aceasta fiind omorât cu pietre.
Sărbătoarea s-a încheiat cu piesa „Irozii” interpretată de ceata de colindători din satul Strâmbu, comuna Chiuiești, județul Cluj, conform Episcopiei Devei și Hunedoarei.