„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Pregătiri pentru „Marșul pentru viață”, în orașe transilvane și bănățene
A IX-a ediție națională a „Marșului pentru viață”, care în anul 2019 are loc cu tema „Unic din prima secundă”, va avea loc sâmbătă, 23 martie. În eparhiile transilvane și bănățene, manifestarea este organizată, la fel ca în toată țara, de mai multe organizații partenere. În fiecare oraș sau localitate există organizatori locali independenți, care reprezintă diferite organizații pro-viață locale sau diferite culte.
În perioada 1-31 martie, în numeroase localități din România și Republica Moldova, se desfășoară o serie de activități puse sub genericul „Luna pentru Viață”, având ca activitate principală „Marșul pentru Viață”, organizat sâmbătă, 23 martie. Marșul pentru Viață este la a IX-a ediție națională și se va desfășura în aproximativ 500 de localități din România și Republica Moldova. Tema „Unic din prima secundă” din acest an oferă posibilitatea dezbaterii necesității, posibilității și eficienței sprijinirii femeilor aflate în criză de sarcină. La nivel național, aceste manifestări nu au un organizator unic, în fiecare oraș sau localitate există organizatori locali independenți, care reprezintă diferite organizații pro-viață locale sau diferite culte.
În municipiul Sibiu, „Marșul pentru Viață” 2019 are o serie de organizatori, dintre care Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) – filiala Sibiu, Arhiepiscopia Ortodoxă Română Sibiu, Alianța Evanghelică din România (Cultul Baptist, Cultul Penticostal, cultul Creștin după Evanghelie), Organizația Tinerilor din Sibiu (OTS), Asociația Părinți pentru Viitor, Asociația Dia.Logos, Centrul de consiliere „Mama”.
În municipiul Sibiu, „Marșul pentru Viață” se va desfășura în intervalul orar 13.00 – 16.00, având ca punct de pornire esplanada din fața bisericii de pe Bd. Mihai Viteazul. Traseul marșului se va desfășura pe ruta Bd. Mihai Viteazul – Calea Dumbrăvii – Piața Unirii – str. Nicolae Bălcescu – Piața Mare. În Piața Mare, pe o scenă special amenajată pentru acest moment, vor avea loc discursuri-mărturii pro-viață și pro-familie ale unor persoane; vor fi prezenți și câțiva copii de la Valea Plopului, de la așezământul înființat de părintele Nicolae Tănase.
Prin organizarea acestui eveniment, organizatorii doresc să transmită în societate un mesaj pro-viață și pro-familie, de conștientizare a opiniei publice asupra faptului că „viața reprezintă cel mai de preț dar făcut oamenilor de către Dumnezeu. Venirea pe lume a unui copil și primirea lui în viața noastră, cu dragoste, cu bucurie și cu responsabilitate, reprezintă una din cele mai mari binecuvântări pe care un om le poate primi”.
Pe de altă parte, organizatorii Marșului pentru Viață doresc să tragă un semnal de alarmă asupra unui fenomen aflat la cote alarmante în societatea românească: fenomenul avortului, România ocupând locul al doilea în lume în statistica numărului de avorturi raportat la populația actuală (Rusia este pe locul întâi): peste 22.700.000 de avorturi legale, chirurgicale, doar în spitalele de stat, în perioada 1958 – iunie 2016, față de o populație de circa 19.760.000 de persoane în 2016. „Dorim să evidențiem rolul extrem de important pe care îl are familia, cei apropiați și societatea, în ansamblu, în sprijinirea femeilor aflate în așa-numita criză de sarcină. Criza de sarcină apare în momentul în care o femeie ia în considerare întreruperea cursului firesc al sarcinii, care s-ar concretiza prin nașterea copilului, și se gândește la posibilitatea de a face avort. Criza de sarcină se datorează unor probleme exterioare cărora ea nu reușește să le facă față. 64% dintre femeile care au făcut avort s-au simțit presate să facă avort”, arată organizatorii.
De asemenea, „dorim să subliniem rolul important al statului, al cultelor și al altor instituții și organizații în sprijinirea vieții și a femeilor aflate în criză de sarcină, prin dezvoltarea și continuarea programelor de suport și consiliere și prin înființarea de centre de sprijin pentru viitoarele mame aflate în situații dificile. Prin «Marșul pentru Viață» promovăm conștientizarea societății și sprijinirea femeii în a putea duce la împlinire sarcina, prin nașterea pruncului”, mai arată organizatorii „Marșului pentru viață” de la Sibiu.
În Municipiul Arad, în acest an „Marșul pentru viață” se află la a VIII-a ediție consecutivă, organizat de către Arhiepiscopia Aradului împreună cu Asociația Filologos Arad.
Celelalte orașe din județul Arad în care se va organiza „Marșul pentru Viață” sunt: Lipova, Săvârșin, Pâncota, Ineu, Sebiș, Gurahonț, Sântana, Chișineu Criș, Curtici, Pecica. În Arad evenimentul începe de la ora 12:00 pornind din Piața „Avram Iancu”, cu o oprire la Spitalul Matern și încheiere la Catedrala Ortodoxă „Sfânta Treime”, conform Arhiepiscopiei Aradului.
În Episcopia Maramureșului și Sătmarului, la Baia Mare, anul acesta, marșul la care sunt invitați să participe toți cei care doresc să-și exprime public atașamentul față de valoarea vieții, a maternității și a familiei, se va desfășura pe 23 martie sub motto-ul „Unic din prima secundă”.
„Marșul pentru Viață și Familie“ va începe la ora 14.00 și se va desfășura pe traseul: Spitalul Județean Constantin Opriș - Strada George Coșbuc - Bulevardul Republicii - Bulevardul București - Bulevardul Unirii - Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”. Manifestarea este organizată în acest an de către Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului împreună cu Asociația Maramureș pentru Viață și Familie și asociațiile de tineri din Eparhie.
În Episcopia Sălajului va avea loc a V-a ediție a marșului de sprijinire a vieții care se va desfășura în zilele de 23 și 24 martie, în Zalău, Șimleu Silvaniei și Jibou. „Prin acest eveniment, sălăjenii se vor alătura sutelor de orașe din România și din Republica Moldova, în care vor avea loc astfel de acțiuni de promovare a vieții. Acest demers se vrea a fi pe de o parte unul de conștientizare a faptului că suntem oameni încă din momentul concepției, că viața, demnitatea și identitatea umană sunt valori ce nu pot fi negociate, dar în același timp și un demers de susținere a femeilor aflate în criză de sarcină. De aceea, adresăm tuturor credincioșilor îndemnul de a participa la «Marșul pentru viață» și a da mărturie, prin prezență, despre importanța și sensul creștin al vieții umane și despre efectele dezastruoase ale avortului asupra familiei și societății”, a precizat pr. Claudiu Nechita, consilier social în cadrul Episcopiei Sălajului.
În Episcopia Devei și Hunedoarei, la Deva, sâmbătă, 23 martie, începând cu ora 12.00, va avea loc „Marșul pentru viață”, pe următorul traseu: Piața Unirii – Iuliu Maniu (Biserica „Buna Vestire”) – Bulevardul Decebal – Spitalul de Pediatrie – Bulevardul „1 Decembrie 1918” – Piața Victoriei. Marșul va fi precedat de alocuțiuni și un mini-concert care se va desfășura în Piața Unirii, ora 12.00, conform Episcopiei Devei și Hunedoarei.