„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Premiere la Sibiu în cadrul Concursului: „Unirea: libertate și unitate”
Cele mai bune portofolii din Arhiepiscopia Sibiului înscrise la Concursul Național Cultural-Artistic „Unirea: libertate și unitate” au fost premiate joi, 26 aprilie, în cadrul unei festivități prezidate de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.
Festivitatea de premiere a avut loc în capela Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, în prezența prodecanului instituției, pr. prof. dr. Aurel Pavel, a coordonatorului Departamentului pentru Tineret al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Vasile Dariciuc și a reprezentanților grupurilor câștigătoare. Cele mai bune trei portofolii din județele Sibiu și Brașov au primit premiile I, II și III, iar alți elevi au primit mențiuni și premii speciale.
„Locul al treilea pe județul Brașov l-au ocupat 83 de elevi de la Liceul Teoretic «George Moroianu» din Săcele, coordonați de pr. Raul Șerban, prof. Raluca Șerban și alte cadre didactice, locul al doilea l-au ocupat 23 de elevi de la Colegiul Național «Unirea» din Brașov, coordonați de prof. Gabriela Borșan, prof. Ligia Blaj și pr. protopop Dănuț-Gheorghe Benga, iar locul întâi a fost ocupat de cinci elevi de la Liceul Teoretic «Ioan Pascu» din Codlea, coordonați de prof. Nicoleta Moraru, prof. Mihaela Iaru, prof. Magdalena Rătan și pr. Gheorghe Cioacă.
În județul Sibiu, pe locul al treilea s-au clasat 26 de elevi din Parohia Coveș, coordonați de pr. Andrei Iancu, prof. Andra Iancu și prof. Delia Petrișor, pe locul al doilea s-au clasat 40 de elevi din Parohia Călvaser, coordonați de pr. Mihail Roman, prof. Delia Pascu și ing. Denisa Roman, iar pe locul întâi s-au clasat 24 de elevi de la Biserica «Sfinții Apostoli Petru și Pavel» și «Sfinții Mărturisitori Transilvăneni» din Mediaș, coordonați de pr. Flaviu Fleșer și prof. Claudia Muntean”, a spus pr. Vasile Dariciuc.
Competiție și credință
IPS Mitropolit Laurențiu i-a felicitat pe elevii, preoții și profesorii de Religie pentru rezultatele remarcabile și pentru dragostea lor față de valorile neamului românesc. Ierarhul le-a oferit diplome, cărți și iconițe.
„Vreau să vă felicit pentru c-ați reușit să intrați într-o competiție atât de frumoasă. Ora de religie are frumusețea și valoarea ei, ora de istorie la fel, dar în momentul în care se aleg cei mai buni dintre cei mai buni și intrați într-o competiție, nu pentru a da la o parte pe altul, ci pentru a vedea fiecare la ce nivel înalt v-ați ridicat, iată că ați reușit să primiți o binecuvântare. Premierea nu este un lucru simplu și vă veți aminti când veți fi mai mari că o astfel de diplomă, un astfel de premiu, valorează foarte mult pentru personalitatea fiecăruia și iată că de mici ați încercat să obțineți ceva mai mult decât ceilalți, nu pentru a vă situa deasupra altora, ci pentru a arăta cât de frumoasă este competiția în sine și cât de frumoasă este credința noastră”, a subliniat ierarhul. Cele două portofolii câștigătoare din cele două județe vor participa la etapa națională a concursului care va avea loc la Patriarhia Română în perioada 1-21 mai.