„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
Pricesne şi cântări religioase la Ibănești-Pădure, Mureș
La căminul cultural din Ibănești-Pădure, județul Mureș, a avut loc cea de-a patra ediție a spectacolului de pricesne și cântări religioase, cu titlul „Omul icoană și mărturisitor al lui Dumnezeu”. Evenimentul a fost organizat de preoții de pe raza comunei Ibănești, Genu Oprea, Călin Romanți, Florin Franc, Lucian Breja, în parteneriat cu părintele Vasile Ilieș de la Parohia Toaca. La realizarea acestui spectacol au contribuit consiliile locale ale primăriilor Ibănești și Hodac. Au participat, în calitate de invitaţi, Corul Belcanto din Sărmaș, dirijat de părintele Daniel Camară, Corul parohiei ortodoxe Gurghiu, condus de preotul Șipoș Călin, alături de interpreții Florina Oprea, Elena Violeta Man, Adriana Niculici și Ioana Romanți. Tema spectacolului „Omul icoană și mărturisitor al lui Dumnezeu” a fost aleasă în cadrul „Anului omagial al Sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești” și al „Anului comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor ortodoxiei în timpul comunismului”, în Patriarhia Română. „Pe parcursul programului a fost evidențiat sublimul ființei umane creată după chipul lui Dumnezeu, care poartă în sine tensiunea spre îndumnezeire; importanța icoanei Mântuitorului revelatoare a frumuseții smereniei lui Hristos și a slavei Sale, dar și a Maicii Domnului și a Sfinților”, a spus pr. Călin Romanţi.



